Mega Mall, inaugurat în plin șantier: Deschiderea Mega Mall, între săpături și schele. FOTO



DESCHIDEREA MEGA MALL: Pentru a nu rata termenul anunțat cu mare fast pentru deschiderea Mega Mall, prin campanii agresive de publicitate, reprezentanții mall-ului au dat drumul cumpărătorilor în magazine, joi dimineaţă, chiar dacă lucrările nu s-au încheiat nici la exterior, nici la interior. Așa se face că Mega Mall și-a întâmpinat clienții între schele și muncitori. Mai mult, nici nu s-au deschis toate magazinele, iar în zona cinematografului 4DX încă se fac lucrări. Investiţia totală în Mega Mall se ridică la 165 de milioane de euro.

Deschiderea Mega Mall s-a făcut, joi dimineaţă, în plin șantier, lucrările nefiind finalizate nici la exterior, unde încă se mai lucrează la fațadă și se sapă la spațiile verzi, dar nici la interior, unde nu s-au terminat de montat parapeții de sticlă sau dalele. Cumpărătorii s-au înghesuit însă în Mega Mall încă de la ora 10, ora anunțată pentru deschidere, cot la cot cu muncitorii de la firmele de construcție, care defilau în uniforme pe holurile complexului. O parte dintre clienți s-au prezentat chiar de la ora 8 dimineața, când s-a deschis magazinul Media Galaxy din cadrul Mega Mall.

Totuși, multe magazine nici măcar nu sunt deschise, pentru că lucrările nu sunt terminate la interior. 

Ce-i drept, însă, față de fotografiile publicate cu două zile înainte, progresele făcute de muncitori sunt spectaculoase. 

Mega Mall se deschide joi, la ora 10:00. Ce oferte anunță magazinele din MEGA MALL

În prima săptămână, vizitatorii vor beneficia de oferte și promoții în magazine și pot lua parte la o mulțime de spectacole, informează reprezentanţii mall-ului. Agenda pentru primele 4 zile de la deschidere, între 14 și 17 mai, include următoarele evenimente:

Titan The Robot – la orele 11:00, 16:00 și 19:00
Un android controlat electronic, care distrează publicul printr-un show interactiv, unic în lume

Magic Movers – la orele 11:30, 14:00 și 16:30
O trupă de dans care se mișcă, aleargă și levitează, ca într-un spectacol de magie

Fashion makeover – între 12:00 și 20:00
Ședințe gratuite de makeover cu hairstyle, make-up și ținute din magazinele Mega Mall

Anti-Gravity Room – între 10:00 și 22:00
O experiență unică în care vizitatorii pot descoperi cum trăiesc astronauții în spațiu

Led Robot – la orele 20:00, 21:00 și 22:00
Un robot de peste 2 metri, echipat cu led-uri și un laser special

LEGO Ninjago– între orele 10:00 și 20:00
Cei mici, dar și cei mari sunt invitați în toate cele patru zile în zona de distracție LEGO

Compania a amânat, marţi după-amiază, conferinţa de presă programată miercuri, cu o zi înainte de deschiderea Mega Mall. Deşi reprezentanţii companiei nu au motivat de ce s-a decis amânarea conferinţei de presă, din fotografiile făcute în prezent la Mega Mall se poate observa că mai sunt multe lucrări de făcut cu o zi şi jumătate înainte de inaugurare.

Conferinţa de presă programată miercuri dimineaţă de la ora 10.30, cu o zi înainte de inaugurarea Mega Mall, a fost amânată "pentru o dată pe care o vom comunica cât mai curând", după cum se precizează într-o informare privind inaugurarea Mega Mall. Reprezentanţii companiei nu au explicat de ce s-a amânat această conferinţă de presă, însă, imaginile surprinse în interiorul mallului arată că mai sunt multe lucrări de făcut înainte de inaugurarea centrului comercial. 

UPDATE: Reprezentanții mall-ului au anunțat că vor susține conferința de presă joi, la ora 16:30. 

Totuşi, în e-mail-ul remis B365.ro, reprezentanţii companiei dau asigurări că "Mega Mall își deschide porțile la data anunţată, pe 14 mai, pregătit să îi primească pe bucureșteni".

Mai mulţi angajaţi care lucrează la Mega Mall au postat marţi, 12 mai, pe paginile lor de Facebook, mai multe fotografii din care se poate vedea foarte clar că mai sunt multe lucrări şi finisaje de făcut la Mega Mall, cu puţin timp înainte de inaugurare.

Iată şi fotografiile postate pe Facebook, astăzi, marţi, 12 mai, de cei care lucrează la Mega Mall, dar şi comentariile lor, din care se poate înţelege că nu toţi sunt convinşi că mallul va fi complet gata în ziua inaugurării:

"Isterie mare cu mall-ul asta, sa tot veniti joi la "marea deschidere" :)) Zona de lounge!", scrie unul dintre cei care lucrează la mall:

Zona de restaurante:

"Poimaine-i deschiderea oficiala! :))))", comentează un alt internaut, care a postat fotografia de mai sus, dar şi următoarele imagini:

Nici la exterior lucrările nu par a fi gata:

"Mega Mall-ul din Pantelimon/ Electroaparataj. Imagini surprinse astazi, la pranz. Marea deschidere e anuntata pentru poimaine. Hmmm ...", comentează un alt internaut, care a postat imaginile de mai jos.

Mulţi dintre internauţi se întreabă şi dacă mallul va fi gata joi, având în vedere stadiul actual al lucrărilor.

Aşa va arăta faţada Mega Mall după ce va fi montată, conform randărilor furnizate de companie:

Inaugurarea Mega Mall a fost programată iniţial pentru data de 23 aprilie, însă, ulterior, compania a anunţat că amână data deschiderii mallului pentru 14 mai, din cauza finisajelor extrem de laborioase la care trebuie să se lucreze mai mult.

Compania a demarat şi o campanie agresivă prin care a promovat inaugurarea centrului comercial de lângă Arena Naţională. Astfel, fântâna arteziană din Piaţa Unirii a fost acoperită cu prăjituribilele de fier montate de Primăria Capitalei la Piața Romană au fost pictate, iar fântâna de la Universitate a fost acoperită cu popcorn, într-o inițiativă controversată menită să facă publicitate mallului.

Schimbările, care au avut caracter temporar, au făcut parte din proiectul "Orașul se schimbă cu noi", inițiat de agenția de publicitate Rusu+Bortun.

De asemenea, pe lângă inaugurarea anunţată cu mare fast prin diferite canale de comunicare, compania a anunţat că îl va aduce la inaugurarea Mega Mall şi pe celebrul Titan the Robot, un concept de divertisment unic în lume. Robotul a urcat pe scenă alături de Rihanna și Will.i.am şi, potrivit unui comunicat de presă remis anterior de companie, îi va primi pe vizitatorii Mega Mall cu show-uri și activități speciale de divertisment, în primele patru zile de la lansarea din 14 mai a centrului comercial.

Robotul, desprins din filmele SF, a fost surprins în centrul Capitalei, dar şi într-o vizită la Colegiul Gheorghe Lazăr din Bucureşti. GALERIE FOTO AICI

Cu o înălțime de 2,2 metri și o greutate de 47 de kilograme, Titan the Robot este un android controlat electronic. Acesta reprezintă un concept unic de divertisment, folosit la diverse evenimente din întreaga lume, de la petreceri private până la festivaluri și evenimente corporate de amploare.

Mega Mall are o suprafață totală de 230.000 de metri pătrați construiţi. Investiţia totală în acest mall se ridică la 165 milioane de euro.

„Atât noi, cât și partenerii noștri, ne dorim ca bucureștenii să pășească, pentru prima oară, într-un Mega Mall pe măsura așteptărilor, dar și a eforturilor umane și a investițiilor financiare semnificative care s-au făcut în dezvoltarea acestui centru comercial. Tocmai pentru că ne dorim să păstrăm cele mai înalte standarde de calitate NEPI, am decis programarea datei oficiale de deschidere la jumătatea lunii mai", a declarat, anterior, Sorin Scîntei, Project Manager în cadrul NEPI, într-un comunicat de presă remis B365.ro.

Demarat în urmă cu 1 an şi 3 luni, centrul comercial include peste 3.000 de metri pătraţi de vitrine cu o înălțime de 14 metri, cinci cupole elipsoidale, cu o suprafață totală de peste 750 metri pătrați, precum şi două luminatoare masive ce acoperă 1.500 de metri pătrați.

Vezi şi: Cum va arăta centrul comercial Mega Mall din Bucureşti. FOTO

           PREMIERĂ în România: Primul magazin Marks&Spencer Food se deschide în Mega Mall

           NEW YORKER deschide cel mai mare magazin din Bucureşti, în centrul comercial Mega Mall

           BSB deschide un nou magazin în Bucureşti, în centrul comercial Mega Mall

Reprezentanţii NEPI susţin că Mega Mall va reprezenta punctul principal de reper al peisajului românesc de retail, din punct de vedere al arhitecturii și design-ului, mixului de magazine și entertainment, accesibilității și a facilităților de parcare.

„Atât design-ul mall-ului, cât și conceptul magazinelor din interior sunt singulare pe piața românească. Momentan se finisează în cel mai mic detaliu elemente unice în România, a căror construcţie este foarte laborioasă, precum plafonul care permite trecerea luminii naturale, dar și vitrinele din sticlă ale magazinelor, cu înălţimea de 14 metri. Toate spațiile comerciale au fost predate partenerilor conform planificării", a completat reprezentantul NEPI.

Din portofoliul NEPI fac parte Mall Promenada, Vulcan Value Centre, CityPark Constanţa, Ploieşti Shopping City, Brăila Mall, Galaţi Shopping City, Shopping City Târgu Jiu şi alte centre comerciale atat în ţară, cat şi în Serbia şi Slovacia. NEPI mai deţine şi clădirile de birouri Floreasca Business Park, The LakeView din Bucureşti, City Business Centre din Timişoara şi The Office din Cluj.

Etichete: inaugurare, Mega Mall, realitatea, s-a deschis, şantier

0/1 COMENTARII
ggg
14 mai 12:25
+0
VOTURI
-0
le face la toti protectia muncii si semneaza ca intra pe propria raspundere in "mall" ?

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE