Meme Stoica ar putea ieși din închisoare. Penitenciarul Jilava a avizat eliberarea condiționată



Comisia de la Penitenciarul Jilava a dat aviz favorabil eliberării condiționate în cazul lui Mihai Stoica, fostul manager al echipei Steaua, după ce a executat un an și nouă luni din condamnarea de 3 ani și 6 luni primită în dosarul transferurilor din fotbal.

Meme Stoica ar putea iesi din inchisoare. Penitenciarul Jilava a avizat eliberarea conditionata
Meme Stoica ar putea ieși din închisoare. Penitenciarul Jilava a avizat eliberarea condiționată
Foto: fanatik.ro

Cererea de eliberarea condiționată urmează să fie înaintată Judecătoriei Sectorului 4, informează antena3.ro.

Până în prezent, trei condamnați din acest dosar au fost eliberați condiționat din închisoare — Jean Pădureanu, George Copos și Gheorghe Popescu.

Și Ioan Becali a primit o decizie favorabilă pentru eliberare, însă decizia nu este definitivă.

Situația lui Ioan Becali este mai complicată, după ce DNA l-a pus sub acuzare pentru că ar fi mituit-o, împreună cu Victor Becali și Cristian Borcea, pe judecătoarea Geanina Terceanu, cea care a dat o primă decizie de achitare în dosarul transferurilor.

De altfel, Ioan Becali și Victor Becali, care își ispășesc pedeapsa în Penitenciarul Poarta Albă, s-au ales cu mandate de arestare preventivă pentru că au mituit-o pe Geanina Terceanu.

Pe 4 martie 2014, judecătorii Curții de Apel București au decis condamnarea la închisoare cu executare a celor opt oameni din fotbal inculpați în dosarul transferurilor.

Etichete: închisoare, meme stoica

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE