Mercedesul lui Nicolae Ceaușescu a fost vândut la licitație, în Germania. CU CÂT S-A ADJUDECAT



Un autoturism Mercedes care i-a aparținut lui Nicolae Ceaușescu a fost cumpărat contra sumei de 49.450 euro, la licitația organizată, sâmbătă, la Stuttgart, de casa de licitații Bonhams. Autovehiculul are încă sistemul de siguranță instalat de Securitate, în anii 1970. Banii vor fi donați unei fundații din România, potrivit casei de licitații.

Mercedesul lui Nicolae Ceausescu a fost vandut la licitatie, in Germania. CU CAT S-A ADJUDECAT
Mercedesul lui Nicolae Ceaușescu a fost vândut la licitație, în Germania. CU CÂT S-A ADJUDECAT

Autoturismul Mercedes-Benz 350 SL a fost achiziționat de Ceaușesscu în 1973. ”Poporul român a îndurat un deceniu de austeritate dureroasă, pentru ca dictatorul să plătească datoria externă a României, cauzată, de altfel, de împrumuturile sale nesăbuite din anii 1970, care, fără dubiu, au fost folosite, printre altele, și la achiziționarea acestui Mercedes”, se arată în prezentarea casei de licitații Bonhams, scrie News.ro, citată de profit.ro.

Prezentarea mașinii, pe care o face casa de licitații, vorbește amplu despre regimul dictatorial de la București, de dinainte de 1989, regim care a împovărat populația, forțată să ducă adevărate lupte cotidiene pentru supraviețuire: ”A făcut asta exportând imens din producția agricolă și idustrială a țării, prin impunerea de privațiuni în țară, ceea ce a făcut ca viața în România să fie o luptă pentru supraviețuire. Mâncarea a fost raționalizată, în vreme ce întreruperile de gaz și electricitate au devenit locuri comune”.

În 1999, guvernul român a scos la licitație averea dictatorului Nicolae Ceaușescu, iar printre obiectele vândute a fost și acest Mercedes-Benz, care, la acea vreme, parcursese doar 4.038 kilometri. Mașina a fost recondiționată cu piese furnizate de Mercedes-Benz România. Până în 2007, a atins 17.500 kilometri la bord, iar de atunci nu a mai fost condusă.

Vehiculul păstrează elemente din sistemul de siguranță instalat de vestita poliție politică a regimului comunist de la București, Securitatea.

În mod ironic, suma licitată va fi donată Fundației "Bunul Samaritean" din România, care sprijină peste 60 de copii orfani, cu nevoi speciale.

Etichete: licitaţie, Mercedes, Nicolae Ceausescu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE