MESAJUL DE CRĂCIUN al jandarmilor români din Afghanistan VIDEO



Jandarmii români din Afghanistan au transmis un mesaj video pentru cei dragi, cu ocazia Crăciunului.

MESAJUL DE CRACIUN al jandarmilor romani din Afghanistan VIDEO
MESAJUL DE CRĂCIUN al jandarmilor români din Afghanistan VIDEO

"Anul acesta, jandarmii români dislocaţi în Afganistan, au ales să transmită un mesaj special pentru jandarmii români din țară. Prin intermediul unui film transmis către Jandarmeria Română, camarazii noştri au urat un tradiţional La mulţi ani România!", anunţă Jandarmeria printr-un comunicat de presă.

În prezent, Jandarmeria Română este reprezentată în Afghanistan, Statele Unite ale Americii, Haiti, Congo, Mali, Ukraina, Italia, Georgia. Anul acesta Jandarmeria Română a deținut presedinția Jandarmeriei Europene, iar în anul 2016 va conduce Asociația Forțelor de Poliție și Jandarmerie cu Statut Militar Europene și Mediteraneene(FIEP).

Jandarmeria Română participă la misiuni internaţionale începând cu anul 2002, când a fost dislocat primul detaşament al instituţiei noastre în Kosovo, sub mandatul Organizaţiei Naţiunilor Unite. De atunci şi până în prezent, instituţia a avut constant o reprezentare consistentă în următoarele teatre de operaţii: Afganistan, Congo, Timorul de Est, Haiti, Mali, Ucraina, numărul total al jandarmilor participanţi la misiuni internaţionale fiind de peste 1700.

Etichete: Jandarmeria, jandarmi afghanistan, mesaj de craciun, mesaje de craciun

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE