Metrorex a cerut firmelor de salubrizare să intensifice curăţenia şi igienizarea! Măsuri importante



Metrorex anunţă că, pe lângă dezinfectarea suplimentară a trenurilor la nivelul barelor de susţinereşi al butoanelor de deschidere a uşilor, a cerut firmelor cu care are contract de salubrizare să intensifice curăţenia şi igienizarea. Totodată, pentru a se evita supraaglomerarea staţiilor, la orele de vârf circulă toată flota de trenuri existentă, fiind introdus personal suplimentar pentru conducerea garniturilor.

Metrorex
Metrorex

Metrorex arată, într-un comunicat de presă transmis luni, că se continuă adoptarea de măsuri de prevenţie pentru limitarea răspândirii infecţiei cu Coronavirus (Covid – 19).

"Aşa cum am anunţat anterior, în această perioadă, trenurile de metrou sunt dezinfectate suplimentar la nivelul barelor de susţinere şi a butoanelor de deschidere a uşilor din interiorul acestora cu produse autorizate de Ministerul Sănătăţii. Mai mult, Metrorex a transmis adrese firmelor cu care are contract pentru salubrizare, să intensifice acţiunile de curăţenie şi igienizare a spaţiilor publice şi spaţiilor tehnice din staţiile de metrou prin acţiuni de colectare şi evacuare a gunoiului menajer din staţii şi depouri, servicii de dezinsecţie, deratizare şi dezinfecţie – igienizare. Punctele de lucru ale personalului ce intră în contact cu bancnotele au fost dotate cu dispersoare cu gel antibacterian", anunţă compania.

Reprezentanţii Metrorex susţin că există un plan de acţiune bine stabilit în situaţia supraaglomerării staţiilor de metrou la orele de vârf de trafic.

Astfel, în aceste perioade se circulă cu toată flota de trenuri existentă. În perioadele cu vârf de trafic va fi evitată sosirea simultană a trenurilor la peroanele staţiilor unde se înregistrează un trafic mai mare de călători. De asemenea, a fost introdus suplimentar personal de conducere a trenurilor pentru micşorarea timpilor de întoarcere a trenurilor la capetele de magistrale, prin preluarea rapidă a comenzilor de la posturile opuse de conducere a trenurilor.

"În acest context, Metrorex recomandă publicului călător să respecte măsurile de igienă pe timpul călătoriei cu metroul. Atât în staţiile de metrou, cât şi în trenuri, călătorii se pot informa din afişele educative expuse la loc vizibil cu privire la prevenţia împotriva infectării cu Coronavirus", arată sursa citată.

 

Etichete: anunt, coronavirus, Metrorex

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h