METROREX a semnat un contract cu BCR pentru plata prin POS şi prin carduri contactless



Metrorex anunţă că a semnat un contract cu Banca Comercială Română (BCR) pentru a asigura plata prin POS la casierii, la automatele de vândut cartele şi direct la aparatul de taxare cu card bancar contactless. Aceste servicii vor fi disponibile din luna iulie. Metrorex anunţă totodată că, în acest an, vor fi instalate 139 de automate noi pentru vânzarea cartelor în cele 41 de staţii.

Metrorex a semnat un contract cu BCR pentru plata prin POS si prin carduri contactless
Metrorex a semnat un contract cu BCR pentru plata prin POS şi prin carduri contactless
Foto: adevarul.ro

Metrorex a semnat vineri contractul cu BCR, prin care vor fi asigurate următoarele servicii:

- servicii de instalare a 47 terminale POS în casierii;
- servicii de instalare a 37 terminale POS la aparate de vândut cartele;
- servicii de instalare a 164 terminale POS pentru plata cu card contactless (instantpay) direct la aparatul de taxare;
- servicii de configurare a echipamentelor instalate în locatiile mentionate;
- servicii de utilizare a echipamentelor POS, mentenanta, suport si helpdesk.

Metrorex aminteşte, în acest sens, că în staţii există 37 de automate de vândut cartele, dintre care 28 functionale, iar 9 în reparaţii până la sfârşitul lunii iunie.

"Îi asiguram pe toti calatorii nostri ca vom face tot ceea ce este posibil pentru ca tehnologiile moderne sa devina suportul de baza pentru plata rapida si sigura a calatoriei cu metroul", adaugă sursa citată, amintind totodată că are în derulare un proiect care vizează modernizarea căilor de acces din 41 de staţii., care va fi finalizat la sfârsitul anului 2016.

Proiectul prevede instalarea a 139 de automate noi, reîncărcare cu carduri contactless, acordare de rest la plata cash si plata cu card bancar. Fiecare acces din cele 41 de statii va avea în dotare minim două automate, transmite Metrorex.

În ceea ce priveste automatele deja existente, acestea vor fi modernizate astfel încât să dea rest la plata cu cash si vor oferi, de asemenea, posibilitatea de a reîncarca cardurile contactless.

Metrorex reaminteşte că, de la cabinele de acces, legitimatiile de calatorie pot fi achizitionate zilnic în intervalul orar 06:00-22:00.

Conducerea Metrorex a făcut anunţul vineri, la câteva ore după ce ministrul Justiţiei Raluca Prună a criticat compania pentru că nu are ghişee deschise după orele 22.00.

Etichete: automate metrou, BCR, bcr metrou, Metrorex, pos metrou, raluca pruna metrou

0/1 COMENTARII
Cris
27 May 18:34
+0
VOTURI
-0
Metrorex descopera acum apa calda.... POS-uri care trebuiau instalate inca de acum 15 ani sunt anuntate ca inovatie tehnologica Star Trek in statiile de metrou romanesti.

Demisia urgent a conducerii Metrorex pentru aparatele alea de incarcare cu cardul care stau degeaba prin statiile de metrou, ca relicve ale incompetentei manageriale crase de la Metrorex.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE