Metrorex, căpuşat de firma sindicatului de 21 de ani. Se propune sesizarea DNA - Curtea de Conturi



Sindicatul Liber Metrou „Unitatea" al salariaților Metrorex a căpuşat, în ultimii 21 de ani, Metrorex, compania care gestionează transportul în comun din subteranul bucureştean, potrivit ultimului raport al Curţii de Conturi. Oficialii instituţiei propun şi sesizarea DNA în această cauză.

În sinteza raportului de audit „Performanța activității specifice desfășurate de către Metrorex SA", publicată de Curtea de Conturi, se arată cum Metrorex a fost căpuşat în ultimii 21 de ani de firma sindicatului de la metrou. "Încă din anul 1994, managementul Metrorex a considerat oportun să asocieze în participațiune Metrorex cu SC SINDOMET SERVCOM SRL - firmă la care asociatul unic este Uniunea Sindicatelor Libere din Metrou, structură de tip federație formată în jurul Sindicatului Liber Metrou „Unitatea" al salariaților Metrorex - în vederea exploatării și administrării în comun a unor suprafețe din stațiile de metrou și din căile de acces, în scopul obținerii de profit. Astfel, pentru derularea activităților comerciale, au fost încheiate și derulate 4 contracte de asociere în participațiune între Metrorex și operatorul economic respectiv (nr. 58/1994/1996/2002 și nr. 94/2003) iar pentru activitatea de publicitate a fost încheiat contractul nr. 75/2007.

În ceea ce privește exploatarea spațiilor pentru publicitate, Metrorex s-a asociat în participațiune atât cu SINDOMET cât și cu alți operatori economici:

•Euromedia Group - contract nr. 98/2003

•Lemon Design - contract nr.103/2004 (publicitate în trenuri)

•Spectacular OOH Printing - contract nr. 70/2011", arată Curtea de Conturi.

Pentru perioada auditată 2010-2015, asocierile în participațiune cu SINDOMET s-au derulat în baza contractelor încheiate în 2003 şi 2007, contractele având ca obiect activități comerciale şi, respectiv, publicitatea de la metrou. Aceste contracte au fost încheiate pentru următoarele perioade: 5 ani (2008) cu prelungire făcută în anul 2007 pentru încă 10 ani (2017), respectiv 12 ani (2019).

"Ambele contracte prevăd că SINDOMET conduce și administrează activitățile care fac obiectul asocierii, încheie și urmărește derularea contractelor de închiriere, respectiv de publicitate, ține evidența contabilă, virează partea din veniturile obținute care i se cuvine Metrorex.

Partajarea veniturilor și a cheltuielilor în cazul celor 2 contracte a fost următoarea:

- contract nr. 94/2003: Metrorex - 25% din venituri și din cheltuieli; SINDOMET - 75% din venituri și din cheltuieli

- contract nr. 75/2007: în prezent Metrorex - 53% din venituri, cu un minim garantat de 50 de mii €/an; SINDOMET - 47% din venituri".

Potrivit enational.ro, Sindomet Servcom SRL este controlată de liderul de sindicat Ion Rădoi.

Curtea de Conturi mai arată că nu se justifică asocierea dintre Metrorex şi firma sindicatului, în contextul în care această societate comercială nu are experienţă în domeniu, iar Metrorex, deşi deţine practic spaţiile închiriate de Sindomet Servcom şi "vadul comercial" nu poate stabili valoarea chiriei pentru spaţiile respective.

"Analizând conținutul contractului pentru activități comerciale, clauzele contractuale și derularea lor, precum și situația existentă pe teren în stațiile de metrou și în căile de acces, auditul are serioase rețineri nu numai asupra necesității acestei asocieri, dar și asupra performanței sale din punctul de vedere al Metrorex, din următoarele considerente:

- asocierea a fost realizată în absența unei analize comparate, serios și real fundamentate, din care să reiasă necesitatea acesteia - în condițiile în care Metrorex deținea spațiile respective, deținea „vadul comercial", avea resurse și personal și avea și obiective pentru realizarea și sporirea veniturilor proprii

- nu poate fi justificată asocierea cu un operator economic fără background în domeniu, fără experiență consolidată, fără personal de specialitate și cu experiență, fără poziționare vizibilă pe piață și, în plus, cu administrator sindicatul - decât dacă s-a dorit consolidarea unei relații atipice cu acesta, relație în care Metrorex să accepte diminuarea prerogativelor sale în administrarea patrimoniului public al statului primit în concesiune și în realizarea și majorarea veniturilor proprii în favoarea sindicatului care, din veniturile astfel obținute, să aibă posibilitatea de a-și finanța propriile acțiuni, inclusiv cele în beneficiul direct al membrilor de sindicat

- conform clauzelor contractuale, Metrorex nu are posibilități și pârghii, sau le are limitate, în a monitoriza și interveni efectiv asupra țintelor, obiectivelor și metodelor de lucru stabilite de către asociat, asupra „politicii" și criteriilor privind închirierea spațiilor, asupra monitorizării derulării efective a activităților comerciale și, nu în ultimul rând, asupra efectelor acestor activități.

- Metrorex nu are nici un control asupra stabilirii clauzelor din contractele de închiriere, asupra negocierii și stabilirii chiriei și a altor obligații ale chiriașilor și nici nu poate monitoriza și interveni asupra comportamentului chiriașilor și pentru eliminarea și sancționarea deficiențelor care apar pe parcursul derulării contractelor", se arată în raport.

Curtea de Conturi a constatat, totuşi, faptul că Metrorex a solicitat în instanță, în anul 2014, suspendarea și rezilierea contractului ca urmare a neîndeplinirii de către asociat a obligațiilor contractuale și, în paralel, a solicitat instanței de judecată și suspendarea efectelor acestuia (suspendarea contractelor încheiate de către SINDOMET cu chiriașii).

Vezi şi: În cazul unui incendiu la metrou, operaţiunile de salvare sunt foarte dificile - Curtea de Conturi

În acelaşi raport se arată că unele dintre consecințele acestor măsuri pot umbri aspirațiile îndreptățite ale Metrorex, ale Bucureștiului și ale locuitorilor săi către modernitate și europenism, "ca urmare a «spectacolului» cotidian de bazar, cu aspect și mirosuri culinare specifice, care poate fi întâlnit în unele stații importante și / sau căi de acces".

Câţi bani a încasat Metrorex din închirierea spaţiilor comerciale şi publicitare

Că aceste contracte păguboase au fost încheiate în defavoarea Metrorex se poate observa şi în sumele încasate de companie din asociere (25% din diferența între venituri și cheltuielile de exploatare și de amenajare spații anuale - conform contractului) sunt de circa 617.000 - 863.000 lei pe an, echivalentul a 137.000 - 192.000 de euro, ceea ce înseamnă "mai puțin de 0,02% din cheltuielile anuale pentru exploatare". "În cazul în care Metrorex nu ar fi în asociere și ar încasa toate veniturile, tot apare întrebarea dacă este nevoie ca în spațiile Metrorex să se desfășoare activități comerciale în această manieră și dacă opțiunea pentru derularea activităților comerciale, în forma actuală, poate fi considerată ca fiind cu adevărat benefică atât publicului călător cât și Metrorex", precizează Curtea de Conturi în raport.

În raport se aminteşte şi faptul că în 2013, în urma unui control efectuat de către Corpul de control al premierului "au fost identificate deficiențe majore privind asocierea în participațiune dintre Metrorex și SINDOMET (încheierea, conținutul și derularea contractelor de asociere în participațiune pentru derularea activităților comerciale)".

De altfel, în raportul Curţii de Conturi se precizează că în urma raportului Corpului de control al premierului, se recomandă sesizarea DNA. "Raportul, transmis și la Metrorex, cuprinde și o serie de deficiențe care, în opinia controlului, pot întruni elementele constitutive ale unor infracțiuni prevăzute de Codul Penal și de LG nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, fapt pentru care se propune sesizarea Direcției Naționale Anticorupție.

În prezent, la nivelul Metrorex, se cunoaște doar că DNA a deschis dosarul nr.393/P/2013 - Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție - și a solicitat în luna octombrie 2013 date de stare civilă referitoare la o serie de persoane care au ocupat funcții de conducere în cadru Metrorex", menţionează Curtea de Conturi.

În urma analizei făcute de Curtea de Conturi asupra contractelor încheiate de Metrorex cu Sindomet Servcom SRL rezultă că modificările survenite de-a lungul timpului nu au avantajat prea mult societatea care gestionează transportul în comun în subteranul bucureştean. "Concluzia generală este că asocierea în participațiune cu SINDOMET, pentru activități comerciale, a continuat aproape 21 de ani (din anul 1994 când a fost încheiat primul contract), în condiții relativ puțin schimbate indiferent de contractele în vigoare și fără ca disfuncționalitățile de fond (de felul celor constatate și de Corpul de control al primului-ministru) să fie identificate de către structurile interne specializate - compartimentul comercial, controlul financiar preventiv, controlul financiar de gestiune, auditul intern, sistemul de management al calității ș.a. - și eliminate de către managementul Metrorex la sesizarea acestora", arată Curtea de Conturi.

În plus, echipa de audit a semnalat şi faptul că asocierile în participațiune cu firme ale sindicatului de la metrou generează, în principiu, o relație improprie între Metrorex și sindicat precum și o poziționare discutabilă a personalului, pe de o parte din punctul de vedere al sarcinilor și obligațiilor acestora, ca angajați, și pe de altă parte din punctul de vedere al intereselor lor ca membrii ai sindicatului, astfel:

- conducătorul entității, ca angajator și reprezentat al intereselor patronatului, se asociază cu sindicatul, prin firma acestuia, pentru obținerea de profit, în condițiile în care obiectivele principale și menirea sindicatului sunt să apere drepturile și să promoveze interesele profesionale, economice și sociale ale angajaților în relația cu angajatorul - interese de multe ori aflate în contradicție cu ale acestuia

- personalul entității din compartimentele implicate în derularea contractelor are, din postura de salariați, sarcini de serviciu privind evaluarea oportunității încheierii și prelungirii contractelor, monitorizarea financiară și pe teren a derulării, verificarea corectitudinii veniturilor cuvenite, aplicarea penalităților și/sau daunelor ș.a., iar din postura de membrii de sindicat are interesul realizării și majorării veniturilor cuvenite firmei sindicatului de care beneficiază direct sau indirect.

"Prin comparație, o relație de asociere în participațiune dintre Metrorex și firma în care un salariat ar avea interese directe, mai ales salariații din compartimentele cu atribuții în monitorizarea asocierii și respectarea legalității, ar genera reale și întemeiate suspiciuni de conflict de interese", se mai arată în raport.

Totodată, Curtea de Conturi a făcut o serie de recomandări în acest context, precizând că trebuie făcută şi o sesizare la Agenţia Naţională de Integritate pentru a se stabili dacă există contract de interese în urma acestei asocieri. Recomandările Curţii de Conturi referitoare la aceste contracte sunt următoarele:

- Efectuarea unei analize formalizate a modului în care au fost respectate clauzele contractului de asociere în participațiune nr.94/2003 și a modului și eficacității cu care compartimentele interne cu atribuții și-au realizat sarcinile și responsabilitățile, identificarea „punctelor slabe" ale asocierii și stabilirea unei concluzii fundamentate cu privire la oportunitatea continuării contractului sau rezilierea acestuia, precum și măsurile legale ce trebuie întreprinse

- Inițierea, la nivelul de competență al Metrorex, demersurilor necesare pentru obținerea unui punct de vedere oficial de la Agenţia Naţională de Integritate cu privire la existența unor elemente de natura „conflictului de interese" generate de asocierea în participațiune a Metrorex cu o firmă privată în care asociat este chiar sindicatul

- Inițierea, la nivelul de competență al Metrorex, a demersurilor necesare, pentru revizuirea legislației specifice (pachetul referitor la sindicate, inclusiv LG nr.62/2011 a dialogului social ș.a.) în vederea introducerii interdicției pentru firmele la care sindicatele din entitățile cu capital de stat sunt asociate/acționare, sau au interese directe sau indirecte, de a derula afaceri aducătoare de profit cu entitățile respective.

Firma sindicatului de la metrou a sfidat criza, având constant profit

Sindomet Servcom SRL a sfidat criza şi a obţinut constant profit, inclusiv în anii de criză economică. Ba mai mult, în 2010, anul în care criza a lovit puternic economia României şi peste 20.000 de firme au dat faliment, Sindomet Servcom SRL a reuşit chiar să-şi dubleze profitul comparativ cu anul anterior.

Astfel, potrivit datelor disponibile la Ministerul de Finanţe, în 2007 şi 2008, Sindomet Servcom SRL a avut profit net de 567.081 lei şi, respectiv, 593.160 lei. În 2009 firma avea 43 de angajaţi, o cifră de afaceri netă de peste 4,48 milioane lei şi un profit net de 657.248 lei. În anul următor, cifra de afaceri netă a firmei a urca uşor, la peste 4,76 milioane lei, în timp ce profitul aproape s-a dublat faţă de anul anterior, ajungând la aproape un sfert din cifra de afaceri - peste 1,15 milioane lei. Numărul angajaţilor societăţii se ridica în 2010 la 40.

Din 2007 şi până acum, anul 2011 a fost însă cel mai prolific pentru firma sindicatului. Cu 44 de angajaţi, profitul firmei depăşea 1,3 milioane de lei, la o cifră de afaceri de 5,23 milioane lei.

Citeşte şi: Câţi bani fac sindicaliștii de la Metrou, prin firma care intermediază toate afacerile metroului

În 2012, cu 45 de angajaţi, Sindomet Servcom SRL a făcut profit de peste 1,16 milioane lei, la o cifră de afaceri de circa 5,3 milioane lei.

În 2013, firma sindicatului avea 45 de angajaţi şi o cifră de afaceri netă de aproape 5,1 milioane lei şi un profit de 673.820 lei.

În toţi aceşti ani, firma a avut ca obiect principal de activitate "Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate".

Ulterior, în 2014, obiectul principal de activitate al firmei, conform clasificării CAEN, a fost schimbat, fiind încadrat la rubrica "Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare". Cu 45 de angajaţi şi o cifră de afaceri netă de peste 4,7 milioane lei, firma a obţinut anul trecut un profit de 518.135 lei.

Vezi şi: Sindicatele de la metrou, milionare, în timp ce Metrorex primește subvenții de la stat

Etichete: contracte, contracte metrorex, Curtea de Conturi, Metrorex, metrou bucuresti, raport Curtea de Conturi, sindicat, sindicat metrou

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE