Metrorex cheltuie aproape jumătate din bani pe angajaţi şi sub o treime pe mentenanţa trenurilor



În ultimul raport de audit realizat de Curtea de Conturi se arată că aproape jumătate din cheltuielile Metrorex merge către angajaţi, în timp ce mai puţin de o treime din cheltuieli se duc pe mentenanța materialului rulant, respectiv a trenurilor.

Metrorex cheltuie aproape jumatate din bani pe angajati si sub o treime pe mentenanta trenurilor
Metrorex cheltuie aproape jumătate din bani pe angajaţi şi sub o treime pe mentenanţa trenurilor
Foto: epochtimes-romania.com

Raportul de audit „Performanța activității specifice desfășurate de către Metrorex SA", realizat de Curtea de Conturi, arată că veniturile totale ale Metrorex au fost cuprinse între un minim de 549,78 milioane lei în 2010 și 656 milioane lei în anul 2014, iar cheltuielile totale au fost cuprinse între 577,19 milioane lei, minim stabilit în anul 2011, și aproape 670 milioane lei, maxim înregistrat în anul 2013.

Din totalul veniturilor Metrorex, circa 21-28% au provenit din activitatea de bază (transport călători), însă cea mai mare pondere, circa 54-64% în perioada 2010 - 2015, o au veniturile din subvenții de exploatare de la bugetul de stat. Aceste subvenţii sunt aferente cifrei de afaceri şi sunt formate din subvenție pentru activitatea curentă de exploatare și din subvenție pentru efectuarea mentenanței materialului rulant (operațiune externalizată).

Metrorex a mai obţinut circa 10-13% din venituri din alte surse (alte subvenții), respectiv subvenția pentru compensarea reducerilor de 50% pentru elevi și studenți, gratuități pentru revoluționari sau veterani de război, precum și venituri din subvenții pentru investiții.

În aceeaşi perioadă, Metrorex a mai obţinut 4-5,5% din totalul veniturilor din alte activități (activități comerciale, contracte de asociere, închirieri de spații sau publicitate.

Citeşte şi: Metrorex, căpuşat de firma sindicatului de 21 de ani. Se propune sesizarea DNA - Curtea de Conturi

Curtea de Conturi a analizat în raportul de audit şi principalele cheltuieli realizate de Metrorex în perioada 2010-2015. Potrivit raportului, cele mai multe cheltuieli făcute de Metrorex, circa 42-46% din total, au reprezentat cheltuieli de personal.

Potrivit situaţiilor financiare publicate de compania de transport subteran în anul 2014, directorii de la Metrorex au încasat, într-un singur an, salarii de peste 200.000 de euro. Aceşti bani au fost alocaţi celor zece şefi care s-au aflat la conducerea instituţiei anul trecut. Practic, ei au obţinut în medie salarii brute lunare de circa 2.000 euro fiecare. Nu stau rău nici ceilalţi angajaţi pentru care Metrorex a suportat, în medie, cheltuieli salariale de 1.350 euro de persoană. Mai multe detalii AICI.

Următoarea pondere în cheltuielile Metrorex o au cele pentru mentenanța materialului rulant - circa 22-31% din total.

Vezi aici: CUM ARATĂ cele 15 metrouri vechi ale Metrorex, modernizate timp de trei ani. FOTO

De asemenea, 11-16% din totalul cheltuielilor făcute de Metrorex au fost cele de amortizare, socio-culturale sau de protocol.

Pentru energia electrică sau termică Metrorex a cheltuit circa 8-9% din totalul fondurilor disponibile.

Deşi cheltuielile de personal au cea mai mare pondere, Metrorex nu a avut suficienţi angajaţi în toată perioada analizată. Astfel, numărul total de posturi prevăzute în organigramele și în statele de funcții aferente aprobate de către Consiliul de Administraţie a avut o evoluție ascendentă în perioada 2010-2012: de la 4.255 de posturi (din care 36 de posturi neocupate - 0,89%) în anul 2010, la 4.628 de posturi în anul 2012 (din care 381 de posturi neocupate - 8,24%) și o evoluție descendentă între anii 2013-2015: de la 4.628 de posturi în anul 2012, la 4.218 posturi în anul 2015 (0 posturi
neocupate).

"Evoluția descendentă a fost determinată de prevederile legilor bugetului de stat pentru anii 2013, 2014, aplicabile și Metrorex, potrivit cărora cheltuielile de personal pentru anii respectivi nu puteau depăși «nivelul cheltuielilor cu salariile realizate în anul precedent, cu încadrarea în nivelul aprobat prin bugetele de venituri şi cheltuieli ale anului precedent», indiferent de numărul posturilor, de factorii determinanți și de datele la care posturile au devenit vacante", se arată în raportul Curţii de Conturi.

Faptul că în prezent Metrorex nu are suficient personal a fost întărit recent şi de Gabriel Gologan, şef secţie adjunct Secţia Linii Tunele 1, care a precizat că în prezent, în subteran lucrează circa 600 de oameni pe timpul nopţii, dar ar mai fi nevoie de încă 30, ca echipele să fie complete şi să se lucreze la capacitate maximă.

Câţi bani a avut la dispoziţie Metrorex pentru investiţii

În ceea ce priveşte resursele de finanțare pentru investiții, acestea au fost cuprinse între un minim de 232,5 milioane lei în anul 2010 și 1,1 miliarde de lei în anul 2014, și au provenit din următoarele surse principale:

▪ alocațiile de la bugetul de stat - între circa 32% în anul 2010 și circa 2% în anul 2014

▪ transferuri pentru investiții conform OUG nr. 115/2001 (scoatere la licitație de către Ministerul Finanţelor Publice a certificatelor de emisie de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul UE) - 26,7% în anul 2013 și 9,1% în anul 2014

▪ finanțare externă rambursabilă - componenta externă: între circa 51% și cca 0,1% - în 2014; cofinanțare de la buget: între circa 49,1% în 2012 și 1,8% în 2014

▪ finanțare externă nerambursabilă - circa 30,1% în anul 2013 și 87,4% în anul 2014.

Citeşte şi: În cazul unui incendiu la metrou, operaţiunile de salvare sunt foarte dificile - Curtea de Conturi

                Metrorex nu are asigurare de răspundere civilă în caz de accidente

"Metrorex a înregistrat în anii 2010, 2012 și 2013 rezultate economico-financiare negative, astfel: în anul 2010 pierderi de 50,5 milioane lei, în anul 2012 pierderi de 42,3 milioane lei, în anul 2013 pierderi de 64,4 milioane lei, iar în anii 2011 și 2014 rezultatele au fost „0".

Cauzele principale care au cauzat rezultatele negative au fost următoarele:

▪ valoarea subvenţiei alocată de la bugetul de stat pentru activitatea de exploatare a fost mai mică decât cea fundamentată și solicitată de către Metrorex, ceea ce a dus la deficite de finanţare pentru acoperirea serviciului public de transport de călători cu metroul iar

▪ veniturile proprii ale societăţii nu au fost realizate la nivelul prevăzut în BVC (n.r. - Bugetul de Venituri şi Cheltuieli) și ca urmare a neaprobării la timp, de către MT, a propunerilor Metrorex de ajustare a tarifelor de călătorie", mai arată Curtea de Conturi în raportul citat.

Vezi şi: Cele mai vândute cartele de acces la metrou, abonamentele cu 62 de călătorii, eliminate fără logică

Etichete: angajaţi, cheltuieli, Metrorex, metrou, metrou bucuresti, realitatea, trenuri metrou

0/4 COMENTARII
maricica
18 Nov 20:18
+0
VOTURI
-0
RECRUTAM PERSOANE INTERESATE DE MUNCA LA DOMICILIU! Indiferent de varsta si de ce faci acum, daca ai cunostinte medii in folosirea unui calculator, cu doar 1-2 ore de munca online pe zi, printr-o activitate independenta, iti vei putea asigura un venit lunar pasiv mai mult decat decent. Daca ai un VIS pe care ai vrea sa-l vezi indeplinit, acum ai ocazia sa faci PRIMUL PAS!
Iti oferim un curs gratuit prin care sa inveti rapid cum sa faci bani, indrumare permanenta si un plan exceptional de dezvoltare si extindere in viitor.Solicitam seriozitate, rabdare si perseverenta. Pentru detalii trimiteti e-mail la : maricica.porosnicu@gmail.com
GIL
18 Nov 10:45
+0
VOTURI
-0
DE CE NU VORBESTE NIMENI DESPRE CONTRACTELE DE PAZA,,,ENORME . O GROAZA DE BANI PENTRU PUTUROSI CARE SFIDEAZA CALATORII SI NU FAC ABSOLUT NIMIC. TRENURILE SUNT SCRISE CU GRAFITTI SI MURDARITE ....AGENTII NU FAC NIMIC.....BANI ARUNCATI IN BUZUNARELE UNOR SMECHERI!!!
metronomul
17 Nov 11:13
+0
VOTURI
-0
La Metrorex platesti 70 lei pe abonament ca sa astepti 10-12 minute trenul la ore de varf, de parca ar fi un maxi-taxi satesc, nu metrou intr-o capitala (m)UE. Si mai nou, in timpul mersului mecanicii vorbesc la telefoane, citesc sau se joaca pe tablete asezate fara jena la vedere pe bord. Ba unii sunt chiar in picioare prin cabina in timp ce trenul opreste in statie de capul lui. Daca i se face rau cuiva si pica pe sine, bafta lui. Asta e siguranta calatorilor. Doamne fereste de vreo belea, ca pot fi sute de morti. Metrorex, o companie pentru bataia ta de joc zilnica.
Cris
17 Nov 07:47
+0
VOTURI
-0
Articol tabloid, tendentios... Si ce daca directorii aia primesc 2000 euro brut? Cat ati vrea sa primeasca? 500 de euro ca toata poulymea in tara asta? Iar trenurile alea e normal ca au nevoie de mentenanta... asa e in toata lumea....

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h