Metrorex: Eliminarea cartelei cu 62 de călătorii a dus la creşterea venitului lunar cu 4 mil. lei



Directorul Metrorex Marius Aldea a declarat că decizia de eliminare a cartelei cu 62 de călătorii a fost necesară şi a făcut ca veniturile lunare ale companiei să crească cu 4 milioane de lei- deşi, în perioada în care a fost eliminată, era folosită de 35-40% dintre călători.

Metrorex: Eliminarea cartelei cu 62 de calatorii a dus la cresterea venitului cu 4 mil. lei lunar
Metrorex: Eliminarea cartelei cu 62 de călătorii a dus la creşterea venitului cu 4 mil. lei lunar
Foto: infobdb.ro

Directorul Metrorex Marius Aldea a vorbit, într-un interviu acordat Agerpres.ro, despre cartela cu 62 de călătorii.

Întrebat astfel dacă intenţionează reintroducerea cartelei de 62 de călătorii, în condițiile în care foarte mulți bucureșteni au fost nemulțumiți că s-a renunțat la acest titlu de călătorie, Aldea a răspuns: 

"Aici sunt teorii și teorii. Este adevărat că acest titlu de călătorie era foarte utilizat și benefic pentru călători și am analizat mult până să luăm decizia de a scoate din portofoliu cartela de 62 de călătorii. Decizia a fost pur economică.

Vă pot spune că decizia de modificare a tarifelor, inclusiv de a renunța la acest titlu, a condus la creșterea veniturilor lunare ale Metrorex cu circa 4 milioane de lei, ceea ce este important. Este adevărat că acest titlu de călătorie era destul de utilizat. În jur de 35-40% dintre călători îl foloseau, deci un procentaj destul de mare, în detrimentul abonamentului lunar, care aproape dispăruse din paleta noastră de oferte — ajunsese la un procentaj de utilizare de 2-3%.

În urma unei analize, am constatat că tariful de călătorie, costul real de călătorie cu metroul se învârte în jurul a 4 lei. Din acest cost, o parte este susținut din subvenții de la buget, o parte este susținut de călători, o parte este susținut din alte venituri proprii ale societății. Adunând toate acestea, nu reușeam să acoperim acest cost. Variantele erau fie modificarea tarifului, fie majorarea subvențiilor de la bugetul de stat. Subvenția de la buget alocată în anul în care am făcut noi modificarea era insuficientă.

De asemenea, înainte de decizia de ajustare a titlurilor de călătorie am făcut o serie de analize. Astea nu se văd, pentru că nu ai cum să le spui și să le transmiți nici în presă, nici în comunicate. Sunt analize care se fac, stau în mâna managerilor unor companii. Deci, ca o măsură imediată, a fost eliminarea costurilor care nu sunt absolut necesare a fi efectuate în perioada aia. Am reanalizat veniturile; ce venituri suplimentare putem aduce înainte de a modifica tarifele, ținând cont că subvenția alocată e o sumă fixă. După ce am făcut operațiunile acestea, am ajuns la o diferență care nu putea fi acoperită. Diferența asta însemna cam în jur de 40 de milioane de lei, în 2014. Deci, din variantele luate în calcul am constatat că pentru a nu scoate din uz cartela de 62 de călătorii ar fi trebuit să măresc prețul și la titlul ăsta și la abonament cu mai mult față de cât a fost modificat. Văzând cum stau lucrurile, a fost aleasă varianta aceasta, de eliminare a cartelei de 62 de călătorii, care nu a fost bine primită în rândul călătorilor, dar poate nici nu s-a înțeles că nu am avut altă soluție.

În final, la dezbaterea publică (pentru majorarea tarifelor la călătoriile cu metroul — n. r.), după ce am adus toate argumentele, nici măcar o abținere nu a fost. Toți au votat în unanimitate — de la ONG-uri, la sindicate. Și-au dat seama că nu aveam altă soluție. Nu are de unde să știe călătorul ce se întâmplă, dar trebuia să acoperim cheltuielile astea pentru materiale, piese, tot pentru siguranța călătorului, în definitiv.

Decizia a fost să scoatem cartela, iar abonamentul nu l-am mai mărit cu 10 lei, ci doar cu 5 lei. Soluția a funcționat din punct de vedere economic. Că au mai existat nemulțumiri...bănuiam că vor exista.

Etichete: cartelă, cartela 62 de calatorii, Metrorex

0/7 COMENTARII
adrian
11 Feb 16:43
+0
VOTURI
-0
vedeti si urmatorul aspect: de la 1 ian 2016, cind a scazut tva la 20%, titlurile de calatorie NU s-au ieftinit.
Abonamentul nelimitat a ramsa tot 70 lei ca anul trecut .
GENERALUL
10 Feb 11:52
+0
VOTURI
-0
Nea " gogonatu`` ", tu esti platiti de astia de la metrou, se pare, ca prea le iei apararea.... Si da, cam cei 30 % din calatori, printre care si eu, nu foloseam deloc 62 de calatorii integral, insa erau situatii in care ajutai din cartela ta inca 2, 3 oameni intr-un minut. Acum, cu asa zisul abonament " perfect " al lor, nu poti intra decat la 15 min, normal, iar banii sunt doar in buzunarul lor, nu avem noi calatorii nici o facilitate. Iar bucuria lor e clar doar ca isi maresc salariile si ne mai ciupesc pe noi inca o data, atat. Deci lasa comentariile astea stupide, chiar daca si pe tine te platesc din banii lor sa le faci reclama ascunsa
Ionut
10 Feb 10:17
+0
VOTURI
-0
Metrorex = H O T I E . Au scumpit cu 100% calatoria in trei ani . Scumpirea abonamentului si fortarea oamenilor sa il cumpere este ceva imoral , o mare talharie . Rusine hotilor si celor care le permit asa ceva .
Gogonel
10 Feb 07:33
+0
VOTURI
-0
Ma Gigi, pardon, Frone. Si tu vrei sa spui ca foloseai FIX 62 de calatorii intr-o luna calendaristica? Si la fel ca tine marea majoritate a calatorilor?

Si iar apare Cris asta, cu escrocii lui moldoveni... Gizah, tu nu te plictisesti sa fii atat de prost?
Eugen
09 Feb 18:34
+0
VOTURI
-0
Lipseste * de la sfarsitul articolului in care se precizeaza ca e vorba despre un articol platit.
Cris
09 Feb 18:04
+0
VOTURI
-0
Acesti bani au fost obtinuti prin escrocarea la buzunar a calatorilor, respectiv cei care beneficiau de cartela de 62 de calatorii au fost fortati sa cumpere abonament nelimitat, chiar daca se incadrau in numarul de calatorii, ceea ce este infractiune, furt, borfasharie la buzunar.

I-as demite imediat pe cei de la Metrorex atat pentru escrocherie cat si pentru incompetenta crasa.
frone
09 Feb 14:47
+0
VOTURI
-0
Nesimtitilor, nu va e rusine? Recunoasteti ca va cresteti veniturile fara sa pestarti servicii. Practic ne obligati sa cumparam cartele pe care nu nu le folosim in totalitate.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE