Metrorex şi RATB, beneficiarii protestelor de miercuri



Traficul la metrou a fost cu 10% mai dens miercuri.
Traficul la metrou a fost cu 10% mai dens miercuri.

Autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele au fost, miercuri, ceva mai aglomerate decât de obicei, ceea ce o face pe Brînduşa Raeceanu, purtătorul de cuvânt a Regiei Autonome de Transport Bucureşti să proclame ziua drept una „specială”.

„Am înregistrat un flux mai mare de călători decât într-o zi obişnuită pe anumite trasee în funcţie de restricţiile de circulaţie”, spune Brînduşa Raeceanu. Potrivit ei, fluxul de călători s-a umflat cu aproximativ 10% pe segmentele cele mai frecventate.

Tot cu 10% a fost mai substanţial şi traficul cu metroul, afirmă Evelyn Croitoru, purtătoarea de cuvânt a Metrorex. Numărul călătorilor a fost de 700.000 faţă de 600.000 câţi au călătorit cu metroul în ziua precedentă. „Evident că şi încasările sunt pe măsură”, explică Evelyn Croitoru. Cu cât a umflat protestul veniturile Regiei, se va şti de-abia vineri, când se va face monetarul pentru ziua de miercuri şi, implicit, se vor contabiliza şi numărul de validări ale legitimaţiilor de călătorie.

Din pricina protestului la care erau aşteptaţi aproximativ 80.000 de sindicalişti, traficul rutier a fost restricţionat în zonele Piaţa Victoriei, în Piaţa Romană, Bulevardul Aviatorilor, Piaţa Constituţiei şi Bulevardul Naţiunilor Unite.

Etichete: autobuze, Bucureşti, Metrorex, metrou, protest, RATB, tramvaie, troleibuze, venituri

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE