Metrorex: Tronsonul 1 Mai - Parc Bazilescu va fi dat în folosinţă la 1 iulie



Metrou
Metrou

"Lucrările la cele două staţii au fost începute în 1986-1987, iar lucrul la finisaje, instalaţii electrice şi calea de rulare a demarat în octombrie 2010. La 15 iunie vor începe probele, iar la 1 iulie se va da drumul circulaţiei", a spus Udrişte.

Metrorex a atribuit anul trecut companiei SOMET contractul "Magistrala 4. Racord 2. Lucrări pentru punerea în funcţiune. Zona 1 Mai – Parc Bazilescu. Cale de rulare şi şină a III a. Îmbunătăţirea gradului de etanşare. "

Directorul general al SOMET, Marian Stanciu, a precizat şi el vineri că lucrarea "se află în grafic şi pe 15 iunie vor începe probele, iar la 1 iulie vor fi date în folosinţă cele două staţii".

La rândul său, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, a spus: "Am văzut o lucrare care face cinste constructorilor, iar pe 15 iunie vom participa la începerea probelor. Iată că se poate ca două firme româneşti, un proiectant român, să respecte termenele prevăzute în contract."

Construcţia efectivă a fost realizată de compania SOMET, în timp ce firma TIAB a răspuns de instalaţiile electrice, iar compania Schinlder, de scările rulante şi escalatoare.

Costul lucrărilor de structură efectuate după anul 1990 a fost de 308 milioane lei, iar lucrările pentru dotarea cu echipament şi finisaje, în vederea punerii in funcţiune, au costat 141 milioane lei, sursa de finanţare fiind bugetul de stat, prin bugetul MTI.

Etichete: 1 Mai, magistrală, metrou, Parc Bazilescu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE