Metrorex va achiziţiona anul viitor 26 de trenuri noi



Metrorex intenţionează să achiziţioneze anul viitor 26 de trenuri pentru tronsonul Eroilor - Iancului de pe Magistrala 5, în condiţiile în care acesta va fi dat în folosinţă în semestrul doi din 2017.

Metrorex va achizitiona anul viitor 26 de trenuri noi
Metrorex va achiziţiona anul viitor 26 de trenuri noi

'Pe noi ne interesează să achiziţionăm trenuri, să facem un acord cadru, pentru achiziţia a 26 de trenuri pentru zona Iancului - Drumul Taberei, pentru cele două tronsoane, adică pentru Eroilor- Drumul Taberei, 13 trenuri şi Eroilor-Iancului, 13 trenului.

Mai avem o rezervă de circa 10 rame care ne-ar permite să acoperim pentru început punerea în funcţiune a acestei magistrale, bineînţeles în paralel continuând demersurile pentru achiziţia de trenuri. Dar la început vor circula doar 10 trenuri', a spus directorul general al Metrorex, Marin Aldea.

Acesta a subliniat că pentru tronsonul Drumul Taberei - Eroilor a fost luat în calcul transportul cu trenuri Bombardier, care se află în funcţiune pe Magistralele 1 şi 3, până când se va rezolva problema legată de achiziţia de trenuri.

'Am luat în calcul să echipăm trenuri Bombardier, trenuri pe care le avem în funcţiune pe Magistralele 1 şi 3, cu echipamente speciale care să fie compatibile cu sistemul de automatizare a traficului şi să putem funcţiona la început cu un număr de trenuri vechi, până rezolvăm problema legată de achiziţia de trenuri. Încercăm să facem achiziţia la anul. Am solicitat la Agenţia Naţională de Achiziţii Publice, am făcut un demers şi am solicitat un punct de vedere cu privire la anularea licitaţiei pentru trenuri, în sensul de a realiza o nouă licitaţie, motivat de faptul că strategia de achiziţie a trenurilor s-a modificat. În 2013-2014, când am iniţiat acea achiziţie de 43 până la 51 de trenuri - era vorba de două tronsoane, Universitate-Drumul Taberei şi Universitate-Pantelimon. Acum această magistrală a fost structurată în trei secţiuni Eroilor - Drumul Taberei, Eroilor - Iancului şi Iancului - Pantelimon', a subliniat Aldea.

Etichete: Metrorex, tren metrou, trenuri noi metrorex

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE