Mihai Coman, fost consilier judeţean, A FOST REŢINUT în dosarul cumnatului lui Ponta



Fostul consilier judeţean Mihai Coman a fost reţinut, marţi seară, în dosarul în care este vizat cumnatul lui Ponta.

Director din Ministerul Transporturilor, audiat miercuri la DNA
Director din Ministerul Transporturilor, audiat miercuri la DNA
Foto: bestfm.ro

Fostul consilier judeţean Mihai Coman a fost reţinut, marţi seară, de către procurorii DNA Ploieşti, pentru 24 de ore, după ce a fost audiat peste opt ore, la sediul instituţiei, într-un dosar privind fraudarea de fonduri europene, în care este vizat şi Iulian Herţanu, cumnatul lui Victor Ponta.

Mihai Coman, care, în prezent, deţine funcţia de consilier în cadrul SC Hidro Prahova, firmă care derulează proiectul european de canalizare a zeci de localităţi din judeţ, a fost scos în cătuşe din sediul DNA Ploieşti, marţi, în jurul oreu 19.00, după aproximativ opt ore de audieri şi preluat de o dubă a Jandarmeriei, urmând să fie dus în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, de la Câmpina, transmite corespondentul Mediafax.

Coman nu a făcut nicio declaraţie la ieşirea de la DNA.

Cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu, vizat în acelaşi dosar, se află în continuare în sediul DNA Ploieşti, unde este audiat.

Etichete: consilier, dosar cumnat Ponta, reţinut

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h