MIHAI TĂNĂSESCU, vicepreședintele Băncii Europene de Investiții, ACUZAT de DNA de LUARE DE MITĂ



MIHAI TĂNĂSESCU, vicepreședintele Băncii Europene de Investiții, este ACUZAT de DNA de LUARE DE MITĂ, în dosarul în care DNA cere urmărirea penală față de 9 miniștri, sub aspectul săvărșirii unor infracțiuni de tipul: abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influență și spălare de bani. Printre foștii miniștri vizați se numără Ecaterina Andronescu, Daniel Funeriu, Gabriel Sandu, Alexandru Athanasiu, Valerian Vreme și Șerban Mihăilescu. Mita în cazul cumpărării de licențe de la Microsoft s-ar ridica la 20 de milioane de dolari - "20 milioane USD reprezintă comisioane pretinse de persoanele implicate în derularea proiectului din cadrul Guvernului României, din ministerele și societăţilor implicate" -se arată în comunicatul DNA remis redacției. Firma SIVECO, implicată în alt scandal referitor la evaziune fiscală și spălare de bani, este implicată și în acest caz.  

Fostul ministru Mihai Tanasescu
Fostul ministru Mihai Tănăsescu

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi a transmis procurorului general al P.I.C.C.J, în vederea sesizării preşedintelui României , a Senatului, a Camerei Deputaţilor şi a Parlamentului European, pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de 9 persoane care în perioada în care se presupune că au săvârşit infracţiunile au îndeplinit funcţia de ministru. Printre foștii miniștri vizați în acest dosar se află și MIHAI TĂNĂSESCU, actualul vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții.

În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea sesizării Preşedintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de TĂNĂSESCU MIHAI NICOLAE, ministru al Finanţelor Publice în perioada 2000 -2004, ŢICĂU ADRIANA, ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada iulie-decembrie 2004, SANDU GABRIEL, ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, FUNERIU PETRU – DANIEL, ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2009 – 2012 și ATHANASIU ALEXANDRU, ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2003 – 2005.

Cererea referitoare la efectuarea urmăririi penale are în vedere faptul că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

Direcţia Naţională Anticorupţie a fost sesizată la data de 5 iunie 2013 de către Corpul de Control al Primului – Ministru, ca urmare a acţiunii de control efectuată la Ministerul pentru Societatea Informaţională şi la Ministerul Educaţiei Naţionale, în legătură cu închirierea de licenţe educaţionale.

Întrucât din Raportul de control rezultau indicii cu privire la încheierea, în condiţii nelegale, a contractului comercial de închiriere licenţe din 15.04.2004, extins ulterior pentru produse educaţionale Microsoft, a actelor adiţionale la acest contract, precum şi a contractelor aferente derulării Programul „Sistem Educaţional Informatizat" (SEI), Direcţia Naţională Anticorupţie s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu şi respectiv a unor infracţiuni de corupţie în legătură cu derularea acestor contracte.

În acest mod, au fost obţinute probe din care rezultă că miniştrii Nica Dan, Mihăilescu Petru Şerban, Adriana Ţicău, Athanasiu Alexandru, Tănăsescu Mihai Nicolae şi Gabriel Sandu şi-au exercitat cu rea credinţă atribuţiile de serviciu, determinând încheierea contractului cadru de licenţiere din 15.04.2004 în condiţii oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului României, şi implicit permiţând plata unor comisioane către persoanele implicate. Totodată, există indicii că persoanele mai sus menţionate au pretins şi primit sume de bani pentru a-şi exercita în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi pentru a-şi exercita influenţa asupra altor persoane în vederea favorizării firmei Fujitsu Siemens Computers în legătură cu încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft.

Astfel, contractul cadru de licenţiere Microsoft s-a încheiat cu încălcarea dispoziţiilor egale privind achiziţiile publice, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers, la un preţ cu cel puţin 40% mai mare faţă de preţul real, având la bază un necesar nefundamentat.

Extensia cu privire la produse educaţionale s-a realizat, de asemenea cu încălcare dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, având în vedere că obiectul contractului cadru viza licenţele pentru administraţia publică, Fujitsu Siemens Computers nu era distribuitor de produse educaţionale, iar de discount-ul acordat de firma Microsoft în considerarea Guvernului României au beneficiat firmele private.

Mai mult, conform scrisorilor de confort şi biletelor la ordin emise, Guvernul Român garanta creditul, în timp ce firma Fujitsu Siemens Computers, care susţinea că a venit cu oferta de finanţare, nu depunea nici măcar garanţie de bună execuţie a contractului.

Din cercetările efectuate rezultă că din cele 54 milioane USD achitate de Guvernul României în baza contractului cadru şi a extensiei din luna noiembrie 2004, suma de 20 milioane USD reprezintă comisioane pretinse de persoanele implicate în derularea proiectului din cadrul Guvernului României, din ministerele și societăţilor implicate.

Totodată, din probele administrate în cauză până în acest moment al cercetărilor şi din actele de control încheiate, rezultă că încheierea şi derularea contractului de închiriere de licenţe Microsoft de tip Enterprise Agreement Subscription cu consorţiul D-CON.NET (MCSI MS-EAS) s-a realizat cu încălcarea, de către miniştrii Daniel Petru Funeriu şi Gabriel Sandu, a dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, fără a exista o fundamentare din punct de vedere economic şi tehnic, în scopul de a favoriza anumite firme. Există indicii în sensul că valoarea produselor şi a serviciilor a fost supraestimată pentru că a inclus şi comisioanele pretinse de persoanele implicate în semnarea şi derularea contractelor.

De asemenea, cercetările efectuate cu privire la Programul „Sistem Educaţional Informatizat" (SEI), privind implementarea sistemului alternativ de educaţie asistată de calculator prin dotarea unităţilor de învăţământ cu laboratoare informatizate, cu o valoare estimată de 200 milioane dolari, au produs indicii rezonabile cu privire la încălcarea atribuţiilor de serviciu, precum şi săvârşirea unor infracţiuni de corupţie de către persoanele implicate.
Astfel, preţurile de achiziţie a soluţiilor software nu sunt fundamentate şi depăşesc preţurile pieţei, nu există specificaţii clare ale produselor achiziţionate, iar lipsa unor licitaţii reale a dus la preţuri de achiziţie exagerate, atât pentru echipamente, cât şi pentru software.
A reieșit din probele administrate că procedura de achiziţie a fost restricţionată, iar prin încheierea contractului şi acceptarea cesionării acestuia s-a urmărit de fapt favorizarea firmei Siveco şi a firmelor colaboratoare, în condiţiile în care specificaţiile tehnice ale livrabilelor din caietele de sarcini conduceau către firma IBM sau Compaq, iar specificaţiile tehnice pentru software către firma Siveco. Achiziţiile în cadrul Programului SEI au fost efectuate la preţuri cu până la 50% mai mari, iar continuarea proiectului cu firma Siveco, în cadrul etapei a IV-a, a fost impusă de condiţiile împovărătoare ale contractului de leasing financiar care era în derulare, deşi actele de control recomandau efectuarea unei proceduri de achiziţie.

Probele administrate în cauză au demonstrat existenţa unui mecanism care urmărea crearea unui profit cât mai mare în firmele subcontractante, profit din care erau scoase, prin intermediul unor companii off-shore, sumele de bani necesare plăţii mitelor, prin intermediul unor contracte de servicii fictive. Sumele de bani cu titlu de mită erau plătite fie prin transferuri bancare în firmele nominalizate de persoanele care reprezentau autoritatea contractantă, fie erau scoase în numerar din băncile din afara teritoriului României şi aduse tot în numerar în ţară folosind diferiţi intermediari, toate acestea făcându-se în scopul ascunderii sursei veniturilor.
În cazul lui MIHAI TĂNĂSESCU s-a impus sesizarea Preşedintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale. Potrivit DNA, în cazul lui TĂNĂSESCU MIHAI NICOLAE, ministru al Finanţelor Publice în perioada 2000 -2004, s-a impus sesizarea Preşedintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, constând în aceea că ar fi procedat la aprobarea bugetului pentru derularea Programului „Sistem Educaţional Informatizat" şi respectiv pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft; ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Fujitsu Siemens Computers şi Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora, faptele sale având drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat ca urmare a achiziţiei de servicii şi produse la preţuri peste valoarea de piaţă: licenţe cu circa 30 – 40% mai scumpe, calculatoare şi produse software la preţuri cu până la 50% mai mari decât cele pentru aceleaşi produse sau produse similare de pe piaţă; în perioada iunie 2003 – noiembrie 2004, ar fi pretins şi primit de la două persoane, prin intermediari, sume de bani provenind din încasările firmei Fujitsu Siemens Computers CA, ca urmare a derulării contractului de licenţiere Microsoft. Astfel, în luna iulie 2004, în contul personal al unei persoane din familia ministrului, a fost transferată suma de 82.000 euro, din contul unei firme din Liechtenstein, sub justificarea „inv directe ale nerezidenţilor in Romania – alte capitaluri – sectorul nebancar". Din cercetările efectuate rezultă că firma din Liechtenstein este controlată de unul din intermediari şi a primit bani de la o companie alimentată exclusiv cu fonduri obţinute de Fujitsu Siemens Computer.

Fostul ministru de Finanţe, Mihai Tănăsescu, a fost audiat la DNA, la finele lunii iulie, în dosarul licenţelor IT pentru şcoli

DNA face precizarea că începerea urmăririi penale cu privire la faptă nu are caracterul formulării unei acuzații împotriva unei persoane, ci are doar semnificația instituirii cadrului procesual în care se pot strânge primele probe cu privire la o anumită faptă.

Citește și SIVECO: Președintele SIVECO România, IRINA SOCOL, arestată în dosarul de evaziune 

Etichete: ABUZ, Banca Europeană de Investiţii, DNA, Mihai Tănăsescu, Ministerul Educaţiei, ministerul finantelor, ministri, mită, Siveco, urmărit penal

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE