Militarii în rezervă au protestat la Palatul Cotroceni: "Ieşi afară, javră ordinară!"



Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Retragere şi în Rezervă au organizat un pichet, în Capitală. Protestele au făcut parte din "Operaţiunea Valeriu Carp", un protest faţă de situaţia economică, iar militarii în rezervă au ales ziua Armatei, sărbătorită luni, pentru a-şi exprima nemulţumirile. Militarii strânşi în faţa Palatului Cotroceni, în număr de aproximativ 2.000, au folosit lozinci precum "Demisia!", "Jos Băsescu", "Ieşi afară, javră ordinară", "Băsescu, spânzurat!" sau "Afară, afară, cu javrele din ţară" pentru a-şi exprima opoziţia faţă de modul în care sunt trataţi de actuala putere. În plus, au dat foc unor postere care îi înfăţişau pe preşedintele Traian Băsescu şi pe ministrul Apărării, Gabriel Oprea.

De asemenea, militarii în rezervă şi retragere au  depus la Palatul Cotroceni, la Ministerul de Interne şi la Curtea Constituţională, în mod simbolic, pentru a sugera moartea credibilităţii acestor instituţii. Militarii au depus însă coroane şi la monumentul Eroului Necunoscut şi la Monumentul Eroilor Geniului.

”Am venit să protestăm împotriva politicii lui Traian Băsescu faţă de militari şi de armată în general, o politică păguboasă pentru statul român în primul rând”, a declarat pentru B365.ro locotentent-colonelul în rezervă Dumitru Rânciog, coordonator al secretariatului tehnic al Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate în Retragere şi în Rezervă (SCMD). Printre huiduielile colegilor săi îndreptate împotriva lui Traian Băsescu şi a Guvernului, Rânciog a explicat motivele depunerii de coroane la cele trei instituţii ale statului: ”În opinia noastră, mandatul lui Traian Băsescu este un mandat mort. De asemenea, Curtea Constituţională s-a decredibilizat în mod flagrant, nu doar prin hotărârile luate vizavi de legea 329, de legea 119. Legea în ţara asta se aplică numai pentru unele categorii sociale, pentru altele nu, asta a declarat Curtea Constituţională. Nu se poate ca, la un moment dat, un singur judecător să hotărască dacă o lege este în regulă pentru această ţară. Curtea Constituţională ar trebui să-şi spună părerea faţă de o lege înainte ca această să intre în Parlament. La MAI e la fel: avem colegi sindicalişti, care se află în aceeaşi situaţie ca şi noi”.


Una dintre nemulţumirile Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate în Retragere şi în Rezervă este legată de prevederea potrivit căreia pensiile militarilor ar urma să fie gestionate de Casa Naţională de Pensii. Fostul şef de stat major, generalul Mihail Popescu, i-a cerut preşedintelui Traian Băsescu să nu promulge legea pensiilor în formula actuală, până nu sunt rezolvate revendicarile militarilor Nemulţumirile rezerviştilor nu se rezumă însă la cuantumul pensiilor, a precizat Rânciog: ”Solicităm să fim trataţi conform statutului nostru de militari în rezervă. Nu putem fi trataţi ca nişte cetăţeni de la periferia societăţii, ca nişte oameni care au fost folosiţi şi acum au fost trimişi la groapa de gunoi a istoriei. Asta ne deranjează, nu neapărat cuantumul pensiei. De asemenea, vrem ca politica de aţâţare a categoriilor sociale între ele să înceteze.”



”În afară de demnitate şi onoare noi nu avem nimic. Dacă le-am pierdut şi pe astea le punem ştreangul de gât şi ne agăţăm în prima creangă”, a declarat pentru B365 unul dintre protestatari, Gabriel Moldoveanu, fost luptător în Afganistan, adăugând că problema ”pensiilor nesimţite” este o ”imensă gogoriţă”. ”Nimeni dintre cei prezenţi aici nu are o pensie mai mare de 40 de milioane”, a precizat Moldoveanu.


O altă doleanţă a sindicaliştilor este reînfiinţarea instituţiei senatorului de drept al Armatei. Acesta ar urma să apere interesele militarilor în Parlamentul României.

Participanţii la protest s-au declarat nemulţumiţi că au ajuns în situaţia de a ieşi în stradă, pentru a-şi apăra singuri interesele. ”Când m-am trezit dimineaţă, am avut o stângere de inimă ieşind din casă şi ştiind unde mergem. Mă simt umilit să strig împreună cu ceilalţi ”Jos Guvernul!” şi ”Hoţii”, în condiţiile în care noi am apărat toată viaţa ordinea de drept”, a precizat colonelul Bărăboiu, care a venit în Capitală din Olteniţa.


Înainte de începerea protestelor, preşedintele Traian Băsescu a participat, cu ocazia sărbătorii Zilei Armatei României, la ceremonia militară şi religioasă de la Monumentul închinat Eroilor militari români căzuţi la datorie, şi a depus o coroană de flori. La fel a făcut şi Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea.

Etichete: Cotroceni, Militari, preşedinţie, protest, retragere, Sectorul 5, ziua armatei

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE