Militarii români votează la secţiile organizate în bazele militare FOTO



Sute de militari români, aflaţi în misiuni în Afganistan şi în Balcanii de Vest, votează duminică la secţii de votare organizate în bazele militare din Kabul şi Kandahar, la Ambasada României din Kabul, dar şi în Priştina, Kosovo, în Saraevo şi ambasada României din Bosnia Herţegovina, anunţă MApN.

"Rechinii Albi din Batalionul 341 Infanterie au început, de câteva ore, să-şi exercite dreptul de vot în teatrul de operaţii din Afganistan. Pentru cei 631 de militari aflaţi în misiune în Afganistan au fost organizate două secţii de votare în bazele militare din Kabul şi Kandahar. De asemenea, militarii aflaţi în misiune în Kabul pot vota şi la secţia organizată în incinta Ambasadei României. Buletinele de vot, ştampilele şi celelalte materiale necesare procesului de vot au fost transportate în teatru cu o aeronavă a Forţelor Aeriene Române.

În Balcanii de Vest, angajaţii M.Ap.N(Ministerul Apărării Naţionale - n.r.) pot vota în secţia organizată în Priştina, în teatrul de operaţii din Kosovo (56 de militari), şi în cea din Saraevo, în cadrul ambasadei ţării noastre în Bosnia şi Herţegovina (38 de militari). Misiunile au fost planificate astfel încât militarii să îşi poată exercita dreptul la vot ţinând cont şi de evoluţia situaţiei de securitate din zonele de operaţii", se arată într-o postare a MApN, pe pagina de Facebook a instituţiei.

Etichete: alegeri parlamentare, alegeri parlamentare 2016, militari romani, vot militari romani

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE