Ministrul Finanțelor despre reducerea CAS: Pe fond e bună, dar trebuie măsuri compensatorii



Ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, a declarat, luni, că măsura reducerii CAS, este una bună pe fond, însă ea nu o poate gira în forma în care au propus-o parlamentarii PSD, deoarece o asemenea măsură ar duce la dezechilibrarea deficitului bugetar,

Min. Finantelor despre reducerea CAS: Pe fond e buna, dar trebuie masuri compensatorii
Min. Finanțelor despre reducerea CAS: Pe fond e bună, dar trebuie măsuri compensatorii

''Este vorba despre un impact pe cheltuieli destul de mare. După cum ştim, în Constituţie este prevederea că orice reducere a veniturilor sau creştere a cheltuielilor trebuie însoţită de măsuri care să permită creşterea acestor cheltuieli. Nu am văzut până în acest moment măsuri compensatorii care să susţină această reducere. Impactul bugetar este undeva la peste 7 miliarde de lei'', a declarat, luni, după o întâlnire cu senatorii PSD, ministrul Finanţelor, Anca Dragu.

Ea a adăugat că, ''pe fond'', este o măsură bună, dar fără măsuri compensatorii, bugetul se dezechilibrează.

''Pe fond, este o măsură bună, dar trebuie să vedem un mix de măsuri astfel încât deficitul bugetar să fie conform angajamentelor asumate de România. Pentru 2017 avem o prognoză de deficit de 2,85% din PIB, ceea ce înseamnă că nu avem spaţiu foarte mare'', a mai spus Dragu, potrivit Mediafax. 

Social-democraţii Florin Iordache, Marian Neacşu, Florin Pâslaru şi Gabriel Vlase propun, într-un proiect de lege depus la Camera Deputaţilor, reducerea cotei de contribuţie la asigurările sociale de stat cu două puncte procentuale la angajator şi cu trei pentru angajaţi.

Etichete: Anca Dragu, cas, ministrul Finanțelor, psd

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE