Min. Sănătății despre despre copiii de la Marie Curie: Nu s-a confirmat niciuna dintre ipoteze



Oficialii nu au deslușit încă misterul îmbolnăvirilor din Argeș. Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, a declarat luni că, în cazul copiilor cu sindrom hemolitic-uremic internați la Spitalul "Marie Curie", se verifică alte variante de infecții și intoxicații, în condițiile în care până în prezent nu s-a confirmat niciuna dintre ipotezele pe care specialiștii le-au avut în vedere.

Min. Sanatatii despre despre copiii de la Marie Curie: Nu s-a confirmat niciuna dintre ipoteze
Min. Sănătății despre despre copiii de la Marie Curie: Nu s-a confirmat niciuna dintre ipoteze

"Nu s-a confirmat niciuna dintre ipotezele pe care le-am avut. (...) Toate ipotezele au fost verificate. Niciuna dintre ele nu a putut fi confirmată până în acest moment prin tehnicile de care dispunem. Verificăm în continuare toate ipotezele pe care le avem. Au fost menționate variate infecții, intoxicații. Sunt baterii de teste care verifică mai multe", a explicat ministrul, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres. 

Întrebat ce se mai verifică în prezent, el a spus că alte variante de infecții și intoxicații. "Nu a fost vorba de o criză. Dacă ventilăm emoțional... De fiecare dată se întâmplă lucruri din acestea și sunt absolut regretabile. Dacă creăm panică și punem și presiune pe toți medici de acolo, ce rezolvăm? Credeți că se rezolvă o problemă? Este absolut regretabil că se întâmplă", a spus ministrul.

Potrivit acestuia, astfel de lucruri se întâmplă, "din păcate, în orice colț al lumii".

Etichete: ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaș-Cadariu, sindrom hemolitic-uremic, Spitalul Marie Curie

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE