Minerii ajung în marş în Capitală, luni dimineaţă



Minerii și energeticienii care au plecat, la începutul acestei săptămâni, în marș spre București, pentru a protesta față de situația Complexului Energetic Oltenia (CEO), vor ajunge luni dimineață în Capitală, a declarat președintele Federației Naționale Mine Energie (SNME), Dumitru Pârvulescu.

Minerii ajung in mars in Capitala, luni dimineata (Foto puterea.ro)
Minerii ajung în marş în Capitală, luni dimineaţă (Foto puterea.ro)

Potrivit sursei citate, în prezent, în marș, sunt aproximativ 100 de persoane. Duminică la prânz aceștia erau în apropiere de localitatea Titu, județul Dâmbovița.

"Mai avem aproximativ 40 km până în București. Aceasta este cea de-a șaptea zi de marș. Am primit aprobarea pentru marș în Capitală pentru circa 300 de persoane, vom avea o întâlnire în jurul prânzului cu reprezentați ai Guvernului", a spus duminică Pârvulescu.
Aproximativ 50 de mineri și energeticieni, angajați ai Complexului Energetic Oltenia (CEO), au plecat, luni dimineața, pe jos, într-un marș de protest pe ruta Rovinari-Craiova-București, în semn de nemulțumire față de indiferența autorităților naționale cu privire la situația companiei și a Sistemului Energetic Național. Pe traseu li s-au alăturat și alți colegi din Valea Jiului.

Participanții la marș sunt angajați ai companiei energetice aflați în concediu sau în întrerupere de activitate.

Sursa: Agerpres

Etichete: Bucureşti, Capitală, luni, mars mineri, protest

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE