Ministerul Economiei vrea să amenajeze TRASEE pentru BICICLETE, după modelul Germaniei



Ministerul Economiei vrea să atragă și mai mulți turiști români și străini prin amenajarea unor trasee pentru biciclete, luând ca model Germania.

Ministerul Economiei vrea sa amenajeze TRASEE pentru BICICLETE
Ministerul Economiei vrea să amenajeze TRASEE pentru BICICLETE

Ministerul precizează că există numeroase surse de finanțare pentru acest proiect, inclusiv fonduri nerambursabile comunitare, însă fondurile nu pot fi accesate din cauză că nu există un suport legislativ privind standardele, metodologia, proiectarea, implementarea și omologarea acestei categorii de trasee turistice, scrie News.ro

"Crearea, amenajarea și omologarea traseelor de cicloturism va duce la creșterea circulației turistice la nivel național, regional sau local", arată un proiect de Hotărâre pentru aprobarea normelor metodologice privind crearea, amenajarea și omologarea traseelor de cicloturism.

Proiectul de act normativ stabilește și amenzi care pornesc de la 3.000 de lei și ajung până la 20.000 de lei, dacă, de exemplu, consiliile județene nu vor organiza comisiile județene de ciclotrasee, care vor fi entitățile care vor aviza realizarea de ciclotrasee noi, modificarea sau desființarea celor existente.

Amenzi de până la 20.000 de lei vor primi și cei care emit avize și aprobări pentru declararea unor trasee cicloturistice ca ciclotrasee sau dacă le marchează fără respectarea legii.

Drept avantaje, dezvoltarea cicloturismului necesită investiții relativ reduse și cu recuperare rapidă.

"România are un potențial foarte ridicat în domeniul cicloturismului, dar care în momentul de față are un nivel extrem de redus de valorificare, iar una din cauzele importante este lipsa unei infrastructuri specifice, în principal lipsa marcării de trasee de cicloturism (turism pe bicicletă)", arată documentul citat.

Autorii proiectului de Hotărâre afirmă că există un interes și o cerere crescută pentru traseele cicloturistice marcate și omologate atât din partea turiștilor individuali, a asociațiilor de cicloturism și a agențiilor de turism din țară și străinătate, cât și din partea autorităților publice locale și structurilor asociative de dezvoltare locală și regională, "care au elaborat deja sau doresc să elaboreze și să implementeze proiecte de trasee cicloturistice".

De asemenea, cicloturismul și alte ramuri de turism activ au un impact de mediu redus și sunt considerate de mare viitor în toate statele dezvoltate.

Mai mult, aprobarea proiectului aflat în dezbatere ar permite dezvoltarea semnificativă a cicloturismului, "fapt care va genera venituri suplimentare la nivelul agenților economici, care se vor regăsi la nivel macro în creșterea contribuției turismului la PIB".

Ciclotraseele se stabilesc pe piste de biciclete, pe drumuri publice pe care circulația este interzisă autovehiculelor, pe drumuri de utilitate privată deschise circulației biciclistice de către administratorii acestora, sau în zone cu viteză limitată la 30 km pe oră.

Lungimea ciclotraseelor se alege astfel încât durata normală de parcurgere să fie de: 5-12 zile în cazul celor de rang național, de 2-5 zile în cazul celor regionale și de maximum o zi în cazul celor locale.

Etichete: biciclisti, ciclotrasee, Ministerul Economiei, trasee biciclete

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE