Ministerul Sănătăţii semnează cu Sanitas un acord de colaborare. Protestele vor fi suspendate



Ministerul Sănătăţii şi Federaţia sindicale Sanitas au ajuns la un acord de colaborare în urma căruia protestele sindicaliştilor vor fi suspendate, informează ministerul.

Ministerul Sanatatii semneaza cu Sanitas un acord de colaborare. Protestele vor fi suspendate
Ministerul Sănătăţii semnează cu Sanitas un acord de colaborare. Protestele vor fi suspendate

Ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu a avut o întâlnire, sâmbătă, cu reprezentanţii Biroului Executiv al Federaţiei Sanitas. Bănicioiu a salutat înţelegerea pe care reprezentanţii federaţiei sindicale au încheiat-o cu Ministerul Finanţelor Publice, pentru creşterea salariilor angajaţilor de specialitate medico-sanitară din sistemul public de sănătate şi ale asistenţilor sociali, situate sub plafonul de 1.500 de lei.

"Vom continua colaborarea cu reprezentanţii sindicatelor şi pe celelalte domenii de interes din sistem. După creşterea etapizată a veniturilor, am găsit împreună soluţii pentru alte două solicitări importante din sistem, deblocarea posturilor şi creşterea veniturilor medicilor şi personalului medical", a declarat ministrul Bănicioiu, potrivit Mediafax. 

Tot sâmbătă, ministrul Sănătăţii şi reprezentanţii Sanitas vor încheia un nou protocol de colaborare privind celelalte subiecte de interes pentru profesioniştii sistemului sanitar: analiza situaţiei centrelor de transfuzie sanguină, dar şi modificarea legislaţiei privind medicina şcolară.

Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, a anunţat, vineri, că a ajuns la un acord cu reprezentanţii Sanitas pentru creşterea cu 10%, în două etape, a salariilor angajaţilor din sistemul public de sănătate şi ale asistenţilor sociali situate sub plafonul de 1.500 de lei.

Această majorare se va face în două etape, după cum urmează: în prima etapă, începând cu 1 decembrie 2014, se va acorda o majorare salarială de 5%, iar în a doua etapă, începând cu 1 martie 2015, se va aplica o nouă majorare salarială, cu încă 5%.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) estimeză că de această majorare salarială vor beneficia aproximativ 126.000 de angajaţi din sistemul public sanitar şi de asistenţă socială. În aceste condiţii, reprezentanţii Federaţiei Sanitas au anunţat, după discuţiile de la MFP, că renunţă la proteste.

Un alt punct important al acordului MFP-Sanitas are în vedere formarea unei comisii interministeriale prin care să fie eliminate "inechităţile rezultate din aplicarea Legii cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice", a mai spus Petrescu.

Grupul interministerial, din care vor face parte şi reprezentanţii Sanitas, va trebui să prezinte un raport final în acest sens până în decembrie. Federaţia Sanitas a organizat, începând de luni, proteste la Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Ministerul Finanţelor Publice. Sindicaliştii Federaţiei Sanitas au cerut, printre altele, încheierea unui contract colectiv de muncă în sectorul sanitar, creşterea cu zece la sută a salariilor din sănătate şi asistenţă socială, precum şi deblocarea posturilor.

Etichete: Ministerul Sănătăţii, proteste, sanitas

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE