Ministerul Sănătății trimite Corpul de control la Spitalul Sfântul Pantelimon



Reprezentanţi ai Corpului de Control al ministrului Sănătăţii şi ai Serviciului de Medicină de Urgenţă vor face verificări, săptămâna viitoare, la Spitalul "Sf. Pantelimon" din Capitală, în urma informaţiilor informațiile apărute în presă despre modul în care sunt folosite medicamentele la unitatea ATI a Spitalului "Sf. Pantelimon" din București. 

Spitalul Sf. Pantelimon
Spitalul Sf. Pantelimon

"Controlul va avea loc săptămâna viitoare, după finalizarea celor care se desfășoară în acest moment în județele Mureș și Buzău. Acțiunea va merge în paralel cu ancheta internă de la Spitalul 'Sf. Pantelimon''', se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătății (MS).

Totodată, reprezentanții ministerului atrag atenția că discriminarea pe criterii de vârstă la pacienții din ATI este inacceptabilă.

"Discriminarea pe criterii de vârstă sau orice altă formă de discriminare între pacienți, în cadrul acestui program sau oricare altul, este inacceptabilă și reprezintă o încălcare a legii în vigoare, inclusiv a Codului Deontologic al Colegiului Medicilor din România. În cazul particular al Spitalului Sf. Pantelimon, acuzațiile vehiculate în presă trebuie investigate. (...) Ministerul Sănătății afirmă cu tărie că drepturile pacienților nu sunt negociabile", subliniază MS.

Conform comunicatului de presă, AP-ATI (Acțiunea Prioritară ATI) este un program gândit de minister pentru a urmări un pacient critic a cărui viață este amenințată, indiferent dacă acesta este asigurat sau nu, și menit să asigure cheltuielile cu tratamentul acestuia.

Acțiunea Prioritară este reglementată în Ordinul Ministrului Sănătății nr. 447/2015, modificat prin Ordinul 966/2015. Articolul 20 reglementează ce achiziții se pot face în unitățile ATI și decontate din AP-ATI, iar articolul 21 definește criteriile de eligibilitate pentru diagnostice, nu pentru pacienți.

"Principiul de funcționare al AP-ATI este următorul: pe baza facturilor înaintate de unitățile spitalicești din luna precedentă, decontarea cheltuielilor se asigură, la cerere, în luna următoare, după verificarea documentației necesare", se menționează în comunicat.

Conform datelor furnizate de MS, în 2016, Spitalul "Sf. Pantelimon" din București are un buget pentru ATI de 1,7 milioane de lei, din care 400.000 lei pentru ATI Neonatologie.

Un medic şi-a înregistrat şefa când le explică colegilor de breaslă pe cine preferă să salveze, în condițiile în care, spune șefa, medicamentele nu sunt suficiente. Șefa ATI de la Sf. Pantelimon, Laura Constantinescu, a fost înregistrată în timp ce le spune celorlați medici că fie "le dăm la ăia tineri și la ăia cu șanse", fie "nu mai avem nici pentru ăia care merită și nu ne mai interesează că ăsta e bugetul".

Sefa sectiei de Anestezie si asistenta sefa de la Spitalul de urgenta Pantelimon au fost suspendate joi din functie, a anuntat purtatorul de cuvant al Spitalului. Suspendare vine la scurt timp dupa ce o ancheta realizata de Catalin Tolontan arata ca cele doua nu respectau regulile privind accesul pacientilor la medicamente.

Potrivit anchetei citate, sefa sectiei de ATI (Anestezie si Terapie Intensiva), Laura Constantinescu, le-a explicat medicilor revoltati din Spital pe cine prefera sa salveze, pentru ca medicamentele nu ar fi fost suficiente si, "daca dam la toti, nu mai avem medicatie pentru aia care merita". Intr-o inregistrare audio facuta in timpul unei sedinte in spital, Laura Constantinescu le explica medicilor ca fie "le dam la aia tineri si la aia cu sanse", fie "nu mai avem nici pentru aia care merita si nu ne mai intereseaza ca asta e bugetul".

"Eu am propus o chestie care mi s-a părut de bun-simț: haideți să dăm totuși la ăia tineri și la ăia cu șanse! Dacă vreți, nu am nicio problemă, îi băgăm pe toți, care cum intră la începutul lunii. Dacă pe 20 ale lunii nu mai avem medicație pentru ăia care merită, nu ne mai interesează, că atâta îi este bugetul! Deci bugetul este pe fiecare trimestru și în fiecare trimestru îl împărțim pe fiecare lună și n-am nicio problemă", a spus șefa ATI de la Spitalul Sf. Pantelimon Laura Constantinescu, potrivit înregistrării prezentate de tolo.ro.

"Este prima oară când mărturia unui medic, care a adus această înregistrată la Gazeta Sporturilor, este întărită de mărturia unui om care își asumă asta. Este vorba de farmacistul spitalului Pantelimon, Mioara Duvlea, care explică cum a dispărut din tratament cel mai puternic antibiotic", spune Cătălin Tolontan.

Tolontan precizează că dezvăluirile sunt cu atât mai revoltătoare cu cât în România există un program național, foarte scump, construit exact ca pentru ca fiecare pacient critic, indiferent de vârsta, condiția sa socială și situația medicală, să fie tratat cu cele mai bune resurse în cea mai critică clipă a vieții sale.

Președintele Asociației pentru Protecția Pacienților, Vasile Barbu, a declarat, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că situația de la Spitalul Pantelimon este cunoscută, precizând că jurnalistul Cătălin Tolontan a descris doar o mică parte din problemele de acolo.

Potrivit anchetei citate, sefa sectiei de ATI (Anestezie si Terapie Intensiva), Laura Constantinescu, le-a explicat medicilor revoltati din Spital pe cine prefera sa salveze, pentru ca medicamentele nu ar fi fost suficiente si, "daca dam la toti, nu mai avem medicatie pentru aia care merita". Intr-o inregistrare audio facuta in timpul unei sedinte in spital, Laura Constantinescu le explica medicilor ca fie "le dam la aia tineri si la aia cu sanse", fie "nu mai avem nici pentru aia care meritasi nu ne mai intereseaza ca asta e bugetul".

Etichete: Corpul de control, Ministerul Sănătăţii, scandal spitalul sf. pantelimon, spitalul pantelimon, spitalul sfantul pantelimon

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE