Ministerul Transporturilor vrea să înlocuiască toată flota Tarom. Cu ce PRODUCĂTORI negociază



Ministerul Transporturilor a avut deja discuţii cu mari producători de avioane precum Boeing şi ATR şi urmează să negocieze cu Airbus, Embraer şi Bombardier pentru a înlocui în viitor întreaga flotă a transportatorului aerian de stat Tarom, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, într-un interviu acordat News.ro.

Ministerul Transporturilor vrea sa inlocuiasca toata flota Tarom
Ministerul Transporturilor vrea să înlocuiască toată flota Tarom

Boeing şi Airbus sunt companiile luate în calcul pentru a furniza avioane de capacitate mare, iar Embraer, ATR şi Bombardier pentru aparate de capacitate mică, potrivit ministrului, care a precizat că Tarom urmează să înlocuiască flota cu avioane noi.

Reprezentanţii Tarom au anunţat în repetate rânduri în ultimii ani că este necesară înlocuirea flotei companiei, pentru eficientizarea activităţii.

Avioanele din flota Tarom au o medie de vârstă de peste 15 ani, situaţie care măreşte semnificativ costurile de întreţinere şi operare. În prezent, după retragerea ultimului Airbus A310, Tarom operează cu 21 de avioane din trei mărci diferite.

La sfârşitul lunii trecute, compania a primit oferta de a închiria în regim drylease (fără echipaj) două aparate ATR 72-600, care să completeze flota deja existentă de nouă aparate ATR. Acum, Tarom şi Ministerul Transporturilor poartă discuţii cu mai mulţi producători mari de avioane pentru a înlocui întreaga flotă.

"Săptămâna trecută am avut discuţii cu Boeing, săptămâna aceasta cu Airbus, vom avea discuţii şi cu Embraer. Purtăm discuţii cu toţi marii jucători pentru a înlocui toată flota, nu doar cele două Airbus-uri A310. La Boeing şi Airbus ne uităm după avioane mari, Embraer sau Bombardier ar putea fi alegeri pentru avioane de capacitate mai mică", a spus Buşe, în interviul acordat News.ro.

De aceste negocieri depinde şi soarta celor două avioane Airbus A310, retrase recent din uz, pentru care există patru opţiuni.

"Ele ar putea fi preluate de Airbus în principal, dar nici Boeing nu ar exclude asta. Apoi, pot fi preluate de operatori care mai folosesc acest tip de avion în Africa sau Iran. A treia variantă implică cumpărarea de către brokeri, care le iau la nişte preţuri avantajoase şi le valorifică", a precizat Buşe.

Dacă aceste trei variante eşuează, aparatele pot fi valorificate pentru piese de schimb, dar Tarom va încerca să le introducă într-un program de tip buy-back, în cadrul unui pachet mai complex.

Etichete: avioane tarom, flota TAROM, tarom

0/1 COMENTARII
Ce vorbesti p:ulache ?
16 Nov 22:46
+0
VOTURI
-0
Adica gaura asta imensa care de ani se numeste TAROM trebuie astupata aruncand si mai multe milioane ? De cand ? Ai vre-un frte pe-acolo ?

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE