Ministrul Agriculturii anunţă noi CONTROALE după ce s-a depistat E.Coli în brânza de vaci



Ministrul Agriculurii, Achim Irimescu, a declarat, marţi, că vor continua controalele şi, în paralel, este aşteptat rezultatul testelor pentru aproximativ 140 de probe prelevate de la produsele lactate, după ce bacteria E. Coli a fost descoperită în produsele din judeţul Argeş

ANSVSA: Bacteria E.coli, depistata in probele de branza si pui prelevate din Arges si Bacau
ANSVSA: Bacteria E.coli, depistată în probele de brânză şi pui prelevate din Argeş şi Bacău

"În mod cert vom face şi alte controale. E logic, e normal. Noi am efectuat controalele respective la solicitatea Ministerului Sănătăţii, pentru că dânşii răspund de sănătatea umană, ANSVSA este reponsabilă cu siguranţa animalelor şi cu siguranţa alimentelor puse pe masa consumatorilor noştri", a spus ministrul Agriculturii, prezent marţi la Comisia de buget a Camerei Deputaţilor.

Irimescu a precizat că s-au prelevat 337 de probe şi rezultatele au fost finalizare doar pentru 194 dintre acestea.

"Am fost informat că din cele 337 de probe prelevate la produsele lactate, la produse din carne şi la alte produse, am avut, ieri, rezultatul de la finalizarea testelor pentru 194 (...) din acestea au rezultat două elemente importante: s-a identificat escherichia coli la brânză, în lotul de 25 de kilograme de brânză proaspătă de vaci. Spunem cuvântul acesta -proaspătă- pentru că este vorba de lapte nepasteurizat şi din cauza aceasta veterinarii au mers la toate fermele care au furnizat laptele pentru că toţi specialiştii spun că aceasta este neapărat procedura care trebuie urmată. Şi, la un pui s-a prelevat eşantionul din frigiderul unei familii afectate şi era pui provenit din gospodăria respectivă, la Bacău", a mai explicat Achim Irimescu.

Ministrul Agriculturii susţine că ar fi greu de crezut că s-ar fi putut realiza contaminarea cu bacteria E. Coli în comerţ. "S-a verificat, iar personalul din fabrica respectivă este sănătos, deci nu e purtător de E-coli. Este greu de crezut că în comerţ s-ar fi putut realiza contaminarea, dar verificăm şi acolo", a conchis acesta.

Bacteria E. Coli O26, care a fost cauza îmbolnăvirii bebeluşilor din Argeş, a fost descoperită în produse lactate ale firmei "Lactate Brădet" din Curtea de Argeş, potrivit ministrului Irimescu.

Alți 11 copii spitalizați din cauza scaunelor diareice

Alți 11 copii care prezentau scaune diareice au fost internați în ultimele 24 de ore în spitale din județul Argeș, numărul total al pacienților minori cu această simptomatologie ajungând marți la 62, au anunțat reprezentanții Instituției Prefectului.

La Spitalul de Pediatrie Pitești sunt internați 48 de copii, dintre care 39 mai mici de doi ani, iar la secția de boli infecțioase a Spitalului Județean de Urgență sunt opt copii, jumătate dintre ei cu vârsta de sub doi ani. Câte trei copii mai mici de doi ani se află în secțiile de pediatrie ale Spitalului Municipal Câmpulung Muscel și Spitalului Municipal Curtea de Argeș.

În ultimele 24 de ore, niciun copil cu această simptomatologie nu a fost transferat la unități medicale din București, potrivit datelor centralizate de Instituția Prefectului Argeș. În urmă cu o zi, în spitalele din Argeș erau internați 51 de copii cu scaune diareice.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) va definitiva în zilele următoare rezultatele pe toate probele recoltate din alimente, în cazul de la Argeș, dar se va îndrepta cu verificările spre materia primă și toți furnizorii de lapte, a declarat, marți, președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Andrei Butaru, la Comisia pentru agricultură din Camera Deputaților.

"Noi am pus un diagnostic pe o parte din probele recoltate, fiind depistată prezența Escherichia Coli pe brânza de vaci și carne de pui. Vom definitiva toate probele în zilele următoare, dar mergem și la materia primă, pentru că laptele provenea din două ferme de vaci din Argeș și Dolj și facem și o listă de distribuție. Ancheta epidemiologică este în curs. (...) Noi am luat probe acolo unde Ministerul Sănătății ne-a cerut, pentru că ancheta este condusă de minister. Dacă Ministerul Sănătății va stabili și alte elemente încriminate vom discuta despre ele", a precizat Butaru.

Acesta a subliniat că fermele de vaci din Argeș și Dolj au livrat lapte în mai multe părți, dar, până în prezent, nu au fost înregistrate niciun fel de nereguli.

Întrebat dacă este posibil ca sursa contaminării alimentelor cu E-coli să fie legată de pajiști sau de apa din acele zone, șeful ANSVSA a menționat că "este puțin probabil, pentru că E-coli nu prea trăiește pe pajiști, iar apa este controlată mereu și până acum nu au fost probleme".

De asemenea, a precizat că fiecare lot de alimente scos la vânzare este însoțit de o fișă de conformitate pe care o dă producătorul.

Inspectorii veterinari au identificat prezența bacteriei E-coli în probe prelevate dintr-un lot de 25 de kilograme de brânză proaspătă de vaci, produsă de o unitate de prelucrare a laptelui din județul Argeș și în probe de pui (spate cu gât) recoltat din frigiderul uneia dintre persoanele implicate în ancheta Ministerului Sănătății, potrivit rezultatelor parțiale anunțate luni de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Etichete: Achim Irimescu, branza e.coli, E.coli

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE