Ministrul Apărării: Nu ne gândim deloc acum la reintroducerea serviciului militar obligatoriu



Ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, a declarat, duminică, că autoritățile nu se gândesc acum la reintroducerea serviciului militar obligatoriu, precizând însă, că, potrivit prevederilor legale, acesta nu este eliminat, ci "suspendat".

Ministrul Apararii: Nu ne gandim deloc acum la reintroducerea serviciului militar obligatoriu
Ministrul Apărării: Nu ne gândim deloc acum la reintroducerea serviciului militar obligatoriu

"Nu ne gândim deloc în momentul acesta la așa ceva, dar suntem foarte preocupați de faptul că de la suspendarea — serviciul militar obligatoriu nu e eliminat, e suspendat, asta e formula legală în România — serviciului militar obligatoriu nu am acționat imediat pentru a crea o rezervă în locul soldaților care făceau acest serviciu", a spus Motoc, în cadrul unei emisiuni Pro Tv. 

El a explicat că Legea rezerviștilor voluntari, care va intra în vigoare din ianuarie 2017, este un răspuns la această situație într-o formulă adaptată realităților societății de astăzi.

"Avem pregătite măsurile pentru implementarea ei, inclusiv suportul bugetar pentru asigurarea unei formule de pregătire periodică suficientă pentru acești rezerviști voluntari. Ei sunt de două tipuri — unii care au făcut serviciul militar și deci au un corp de bază de pregătire și nu e nevoie decât de actualizarea formației pe care o au deja, iar alții care vin fără background militar și pentru care pregătirea e un pic mai exigentă. Ar trebui să fie mai mult antrenați în unități, ceea ce înseamnă și o stimulare salarială", a afirmat ministrul, potrivit Agerpres. 

Demnitarul a arătat că rezerviștii respectivi vor fi plătiți și vor putea, în același timp, să-și păstreze locurile de muncă.

"Ei continuă să-și desfășoare activitatea la locurile de muncă pe care le au, dar, în perioada de instrucție, primesc o anumită remunerație, iar în perioada în care nu fac instrucție, în plus față de salariul obișnuit, primesc un procent din salariul mediu pe economie", a susținut ministrul Apărării.

În context, Mihnea Motoc a amintit că MApN pregătește și o strategie de promovare a atractivității profesiei militare, despre care a spus că este aproape finalizată și că va fi "mult mai modernă și mai adaptată la tipul de comunicare al societății românești de azi".

Etichete: mihnea motoc, ministrul Apărării Naționale, serviciu militar

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h