Ministrul Finanţelor: Programul Prima Casă va fi suplimentat



Ministerul Finanţelor Publice are în vedere suplimentarea plafonului de garanţii pentru programul 'Prima Casă', urmând ca luna viitoare să se ia o decizie cu privire la continuarea acestuia pe termen mediu şi lung, a declarat miercuri ministrul de resort, Anca Dragu, potrivit Agerpres.

Programul Prima Casa va fi suplimentat
Programul Prima Casă va fi suplimentat

"Aceste sume (pentru programul 'Prima Casă' n.r.) nu trebuie alocate prin buget. Ele nu fac parte din rectificarea bugetară. Sunt garanţii care intră în plafonul de garanţii. Este un plafon aprobat la nivelul anului 2016 de 8,1 miliarde de lei. Avem în vedere suplimentarea acestui fond pe termen scurt. De altfel, avem în vedere şi o analiză care să dea direcţiile prin care acest program să se perpetueze pe o perioadă de timp mediu şi lung", a afirmat Anca Dragu.

Ministrul Finanţelor a explicat că viitorul programului 'Prima Casă' va depinde de discuţiile cu băncile şi cu clienţii acestui program.

'Stăm la masă cu băncile, cu investitorii, cu clienţii să vedem în ce măsură acest program a fost unul de succes, în ce măsură piaţa are nevoie de el să continue, cum trebuie să continue şi să venim cu această propunere concretă pentru ca programul să fie unul cu predictibilitate, să fie unul pe termen mediu şi lung', a mai spus Anca Dragu.

Oficialul MFP a precizat că o decizie cu privire la continuarea programului va fi luată în luna septembrie.

Programul 'Prima Casă' a fost modificat, la finalul anului trecut, în sensul diminuării marjei de dobândă pe care băncile o pot aplica peste indicatorul ROBOR de la 2,5 puncte la 2 puncte procentuale. Totodată, s-a redus la jumătate plafonul de garanţii de stat alocate, la aproximativ 1,6 miliarde de lei, însă, recent, pe fondul discuţiilor cu privire la impactul Legii privind darea în plată asupra creditării ipotecare, Guvernul a aprobat suplimentarea plafonului cu 500 de milioane de lei.

Etichete: Prima Casă, programul prima casa

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE