Ministrul Sănătăţii a vorbit în faţa unei săli aproape goale la Senat



Trei sferturi dintre senatori au lipsit, marţi dimineaţa, la dezbaterea la care a participat ministrul Sănătăţii, Patriciu Andrei Achimaş, în condiţiile în care chiar ei l-au invitat pentru a le prezenta situaţia din acest domeniu.

Ministrul Sanatatii, Patriciu Achimas-Cadariu,
Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu,

Ministrul Sănătăţii a ajuns în sala de plen a Senatului la ora convenită – 9.30, pentru a vorbi la "Ora Ministrului" însă în sală erau doar câţiva senatori. Cu câteva minute înainte de ora 10.00, unul dintre secretarii de şedinţă a făcut apelul nominal, pentru verificarea cvorumului necesar începerii şedinţa, relatează Mediafax.

Preşedintele de şedinţă, Augustin Mitu, a făcut chiar un apel către senatori pentru a putea începe şedinţa.

"Declar deschisă şedinţa. Şi-au anunţat prezenţa 82 de colegi, dar vom verifica la vot acest lucru", a spus, de la microfonul Senatului Augustin Mitu. Şedinţa a putut fi deschisă deoarece şi-au înregistrat prezenţa 82 de senatori, adică mai mult de 50%+1 (care înseamnă exact 82 de senatori).

Ministrul Sănătăţii a fost chemat marţi în Senat, la Ora Ministrului, să discute despre salarizarea unică a personalului medical şi sanitar, programul de rezidenţiat şi alte probleme din sănătate.

Cu sala aproape goală, ministrul Sănătăţii a vorbit despre medicina şcolară şi despre stimularea şi diferenţierea profesioniştilor din sănătate.

"Una dintre soluţii este un card al medicului. Nu vreau să vă sperii, ştiu că această denumire creează anxietăţi", a precizat Patriciu Achimaş Cadariu, menţionând că un atfel de card ar putea urmări medicul de la absolvire până la pensie, citat de news.ro. Ministrul Sănătăţii a mai afirmat că, astfel, s-ar putea acorda stimulente celor care se ocupă de rezidenţi, aşa-numiţii formatori.

"Astfel, am avea o imagine clară, punând în imagine formatorul cu rezidentul. În numeroase ţări, se face un punctaj al formatorilor. Cum se măsoară? În funcţie de timpul acordat tinerilor medici, atunci când execută ei înşişi operaţii, primesc un punctaj, şi când ajută un coleg, trei puncte", a spus Achimaş.

Ministrul a mai spus că o lege unitară a salarizării în sistemul bugetar ar trebui să soluţioneze inechităţile şi pe urmă să crească salariile profesioniştilor din sănătate.

Ministrul Sănătăţii a mai afirmat că, încă din luna ianuarie, a avut discuţii la Ministerul Muncii, cu grupul de lucru la proiectul de lege privind salarizarea unitară.

"Urmare a acestor întâlniri, au fost transmise Ministerului Muncii şi celui al Finanţelor situaţia completată, individual, pe funcţii, grade, nivel de studii, clase de salarizare, a salariului de bază, a sporurilor şi alte elemente. (...) Există un draft al acestei legi, îl aşteptăm cu interes şi sperăm că va rezolva măcar aceste inadvertenţe", a spus Achimaş Cadariu.

Etichete: ministrul Sănătăţii, Patriciu Andrei Achimaş, Senat

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE