Ministrul Sănătăţii: În România mor anual 42.000 de oameni din cauza fumatului



Un număr de 42.000 de oameni mor anual în România din cauza fumatului, echivalentul a 200 de avioane prăbuşite, a declarat joi ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, la conferinţa "2035 - Prima generaţie fără tutun a României", organizată la Palatul Cotroceni.

In Romania mor anual 42.000 de oameni din cauza fumatului
În România mor anual 42.000 de oameni din cauza fumatului

"Am locuit mult timp la Viena şi am călătorit foarte des cu avionul, săptămânal o bună perioadă. Mi-a fost foarte teamă de mersul cu avionul, mi-a fost teamă că s-ar putea întâmpla ceva. Anual în România mor 42.000 de oameni din cauza fumatului, asta înseamnă cam 200 de avioane prăbuşite", a spus ministrul, potrivit zf.ro.

De asemenea, Vlad Voiculescu a vorbit despre părinţii săi, care fumează de la 20 de ani, spunând că tatăl său a făcut primul infarct înainte de 40 de ani.

"Fiind tânăr, mă bucur să am ambii părinţi încă în viaţă. Ambii mei părinţi fumează de la 20 de ani. Mama este învăţătoare, tatăl a fost sportiv de perfomanţă, a fost înotător de performanţă. Tatăl meu a făcut primul infarct înainte de vârsta de 40 de ani şi a suferit un dublu bypass acum mai puţin de şase luni, încă este în perioada de recuperare şi mă bucur să-l avem aşa cum a fost înainte. Capacitatea lui pulmonară este undeva la 50%. Capacitatea pulmonară a mamei mele este de asemenea sub 50%. Repet, au început să fumeze la 20 de ani", a dezvăluit el.

Voiculescu a subliniat că efectele fumatului sunt vizibile după 15-20 de ani, spunând că pe lângă oprirea fumatului este foarte importantă prevenirea,mai ales ca tinerii să nu se apuce de fumat.

"Cifrele pe mine unul mă sperie. 5% din copiii de 11 ani au fumat măcar o dată, 17% din copiii de 13 ani, 37% din copiii de 15 ani şi 52% din copiii de 16 ani. La acest ultim segment de vârstă ponderea copiilor care fumează constant este de 29%. Ţinta este cu siguranţă ambiţioasă, dar sunt sigur că cu un efort susţinut din partea instituţiilor statului, a societăţii civile şi a fiecăruia dintre noi putem ajunge acolo, mai precis în intervalul de 13-15 ani vrem ca doar 5% din copiii să mai fumeze în anul 2035. Cum vrem să facem asta? Prin măsuri de încurajare şi astfel strategia lansată astăzi presupune prevenţie, protecţie şi încurajare", a conchis ministrul.

Etichete: fumat, fumători, fumători romania, vlad voiculescu

0/1 COMENTARII
Manu
08 Sep 11:57
+0
VOTURI
-0
La fel de mulți oameni pot să-și piardă viața și în stațiile de tramvai prevăzute cu refugii înguste lipsite de garduri de protecție.A vedea Bulevardul Basarabia,Strada Barbu Văcărescu,Bulevardul Ion Mihalache,Calea Giulești,Calea Călărașilor etc etc etc.Cât mai e până scăpăm de pericolele astea de peroane????

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE