Ministrul Educaţiei, acuzat că a colaborat cu Securitatea



Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei, a semnat un angajament cu Securitatea, pe când era student la Filosofie, în anul 1980, primind numele de cod "Negulescu". Reprezentanţii CNSAS spun că au loc verificări ale miniştrilor Cabinetului Cioloş.

Mircea Dumitru
Mircea Dumitru

Angajamentul cu Securitatea a fost semnat la 23 octombrie 1980, pe când Mircea Dumitru era student la Facultatea de Filosofie şi Istorie din Universitatea Bucureşti. Conform unor surse CNSAS, sub numele de cod "Negulescu", Mircea Dumitru dădea relaţii despre studenţii români şi străini, scrie Adevărul.

Cu toate acestea, ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a precizat, marţi, că nu a fost colaborator al Securităţii şi că are, în acest sens, şi o adeverinţă obţinută "cu foarte mulţi ani în urmă" de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).

"Nu poate fi vorba de un dosar pentru că eu nu am colaborat cu Securitatea şi am o adeverinţă de la CNSAS, obţinută cu foarte mulţi ani în urmă, am fost verificat la solicitarea unui ziarist, iar apoi am fost verificat şi pentru că propria mea universitate a cerut în momentul în care am candidat pentru funcţia de prorector şi când am candidat pentru funcţia de rector în 2011. Deci există o adeverinţă a CNSAS care spune foarte clar că nu am fost colaborator al poliţiei politice", a declarat, marţi, Mircea Dumitru.

Reacţia ministrului Educaţiei vine după ce în spaţiul public au fost vehiculate informaţii potrivit cărora Mircea Dumitru ar fi fost colaborator al Securităţii.

Purtătorul de cuvânt al CNSAS spune că sunt în curs de verificare declaraţiile membrilor Guvernului Cioloş privind colaborarea cu Securitatea, însă în niciuna dintre acestea nu s-a ajuns la o concluzie finală. Anca Mediana a precizat că verificările au început după numirea membrilor Guvernului Cioloş, însă procesul este de durată pentru că "trebuie parcurs pas cu pas". Ea a spus că la momentul finalizării verificărilor vor fi făcute publice toate informaţiile.

Născut în 14 iulie 1960, Mircea Dumitru a fost rector al Universităţii Bucureşti şi ocupă postul de ministru al Educaţiei din luna iulie.

Etichete: colaborator al Securităţii, ministrul Educaţiei, mircea dumitru

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE