Mişcarea Populară, noul partid condus de Traian Băsescu, recunoscut OFICIAL



Tribunalul București a admis marți cererea de acordarea a personalității juridice partidului Mişcarea Populară condus de Traian Băsescu și înregistrarea formațiunii în registrul partidelor politice.

Traian Basescu
Traian Băsescu

"Acordă personalitate juridică, dispune înregistrarea formațiunii politice Mișcarea Populară în registrul partidelor politice ținut la Tribunalul București. Cu drept de apel", se arată în decizia instanței, conform romaniatv.net. 

Cererea de înregistrare a fost depusă la tribunal pe data de 2 noiembrie, membrii fondatori ai partidului fiind Traian Băsescu, Eugen Tomac, Cristian Diaconescu și Dorel Onaca.

Pe 24 octombrie, a avut loc Congresul de înființare a formațiunii politice Mișcarea Populară, cei 5.000 de delegați votând alegerea lui Traian Băsescu ca președinte al partidului.

În conducerea formațiunii au mai fost aleși Eugen Tomac, președinte executiv, Cristian Diaconescu și Siegfried Mureșan, prim-vicepreședinți, Dorel Constantin Onaca, secretar general. Noua formațiune va avea și doi secretari generali adjuncți, Rizia Tudorache și Ștefan Burlacu.

Traian Băsescu s-a înscris în Partidul Mișcarea Populară pe data de 9 octombrie, pentru ca apoi tot el să propună schimbarea denumirii partidului în "Mișcarea Populară"

Etichete: mişcarea populară, partid, Traian Băsescu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE