Miting al sindicatelor din Sănătate în Bucureşti. Mii de oameni la protest UPDATE



Peste 8.000 de sindicalişti din Sănătate sunt aşteptaţi să iasă în stradă joi, în Bucureşti, în semn de protest faţă de tot ce se întâmplă cu salariile din 2018. Miercuri, liderii sindicali au avut discuţii cu reprezentanţii Guvernului despre schimbarea legii salarizării şi transferul contribuţiilor la angajaţi. Executivul nu are bani pentru toate măsurile de anul viitor, spun sindicaliştii. Membrii Guvernului neagă. Mitingul sindicatelor din domeniul Sănătăţii va bloca traficul în mai multe zone din Capitală, mai ales că organizatorii au anunţat şi un marş.

Proteste Bucuresti
Proteste Bucureşti

UPDATE 15.44 - Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a promis că va face un control pentru a vedea unde sunt "prost împărţiţi" banii

Liderul Sanitas, Leonard Bărăscu, a spus că discuţia de vineri va fi pe marginea acordării sporurilor salariale şi a tichetelor de masă, urmând să fie invitaţi la întâlnire şi medici, care să îşi spună punctul de vedere.

El a adăugat că la întâlnirea de joi, de la Guvern, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a promis că va face un control pentru a vedea unde sunt "prost împărţiţi" banii.

"Prin legea salarizării, creştea un salariu de trei ori la unii, de două ori la alţii şi aşa mai departe. Problema noastră era că prin aplicarea regulamentului de sporuri, oamenii pierdeau, indiferent cum se aplica legea. (...) Ei invocă secretare şi alţi oameni care au foarte mulţi bani la sporuri şi nu le merită. Şi noi vom face o analiză. Ministrul (Sănătăţii, n.r.) va trimite în ţară un control în care să vadă cum stau lucrurile şi acest control va scoate în evidenţă locurile în care banii sunt prost împărţiţi. Corpul de control al ministrului vine cu date, iar noi, cu banii pe masă, încercăm să facem repartiţia. Ori dăm la toţi 10 la sută sau 30, ori reglăm în locurile unde au pierdut. Că dacă tu, medic, iei de trei ori salariu, iei şi garda şi ajungi la 300 de milioane, nu poţi să iei tu atât şi ceilalţi deloc", a declarat Bărăscu.

Liderul Sanitas a mai spus că sindicaliştii nu vor renunţa la proteste, iar dacă nu vor ajunge la o înţelegere cu reprezentanţii Executivului, se ia în calcul şi varianta grevei.

"Dacă nu ne înţelegem şi nu câştigăm nimic şi a fost o minciună, atunci grevă", a subliniat Bărăscu.

UPDATE 13.10: Manifestanţii au ajuns în Piaţa Victoriei
Manifestanţii au ajuns în Piaţa Victoriei în jurul orei 13.00, după ce au mers în marş din Piaţa George Enescu, unde a început mitingul organizat de federaţia Sanitas.

UPDATE 12.19: Manifestanţii au plecat în marş din Piaţa George Enescu, urmând să ajungă la Guvern

În jurul orei 12.00, manifestanţii au plecat în marş din Piaţa George Enescu către Piaţa Victoriei, pe traseul bulevardul Gh. Magheru – Piaţa Romană.

La miting participă aproximativ 5.000 de oameni, iar unii dintre ei au venit cu autocarele din mai multe judeţe.

Federația SANITAS va organiza, joi, un miting de protest în Piața George Enescu și un marș până la Piața Victoriei, la care sunt aşteptaţi peste 8.000 de participanţi.

Angajaţii din Sănătate vor soluții clar parafate privind sporurile din sănătate, dar și transferul contribuțiilor de la angajat la angajator, a anunțat, miercuri, președintele federației, Leonard Bărăscu.

Traficul rutier va fi închis gradual, daca situația o va impune, în intervalul orar 11.00-14.30, după cum urmează:

Str. Știrbei Vodă, între Calea Victoriei și Str. Luterană;
Calea Victoriei, între Bd. Dacia și Str. C.A. Rosetti;
Str. Benjamin Franklin, între Calea Victoriei și Str. Nicolae Golescu;
Str. C.A. Rosetti, între Calea Victoriei și Bd. Gheorghe Magheru.
Rute alternative:

Piața Romană - Bd. Gheorghe Magheru – Bd. Nicolae Bălcescu – Piața Universității
Bd. Iancu de Hunedoara – Șos. Ștefan cel Mare – Bd. Dacia – Piața Romană – Piața Universității
Str. Buzești – Str. Berzei – Str. Vasile Pârvan – Splaiul Independenței - Piața Universității

Conducătorilor auto le este recomandat să reducă viteza, să circule cu prudenţă în momentul în care se deplasează pe lângă grupurile de pietoni şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri.

Pietonii au obligaţia să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate trecerii, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu se deplaseze ori să staţioneze pe partea carosabilă.

"Mâine (joi — n.r.) va fi un mare miting al nostru în Piața George Enescu și venim aici (la Piața Victoriei — n.r.). (...) Noi ne-am propus demult să modificăm legea sau să găsim soluții mai bune pentru tot ceea ce înseamnă problemele din lege și pentru toți colegii noștri, dar nu pot să spun că în întâlnirea de astăzi nu am făcut chiar nimic. Am dat exemple în așa fel încât să nu ne mai folosim, partea guvernamentală, de cei de foarte sus cărora le va crește salariul, și partea sindicală de cei de jos și să spui că iei de la unul de jos să-l transmiți celorlați ca să aibă un salariu mare", a declarat Leonard Bărăscu la plecarea de la discuțiile cu reprezentanții Guvernului.

Liderul SANITAS a adăugat că lucrurile sunt "extrem de complicate" în Sănătate.

"Salariile sunt la fel, nu au fost decât mărite și, într-adevăr, chiar dublate, chiar triplate la unii, pentru că asta a fost în filozofia dumnealor, dar filozofia respectării demnității celui care are loc de muncă diferit se găsește în Regulamentul de sporuri de care v-am povestit mereu. Acest Regulament de sporuri are niște limite care pornesc de la 85% și se duc în jos până la 15%. Eu știu, 85% pentru un medic, un asistent și toți cei care lucrează în ATI, care lucrează în zone grele: SIDA, psihiatrie și, nu în ultimul rând, TBC-ul (...) cu mari probleme, și ceilalți de jos care au spor de calculator, pentru că asta face personalul TESA și așa mai departe, la mijloc întâlnindu-se asistenții medicali și infirmierele, cu cele mai mari probleme. (...) Astăzi am găsit o soluție importantă, ne întâlnim mâine (vineri — n.r.) la Ministerul Sănătății un număr redus de persoane să punem la punct un salariu, dacă se poate, și să modificăm (...) Anexa 2, Anexa în care suntem noi cuprinși cu salariile pentru fiecare loc de muncă în parte. Asta a fost ultima variantă pe care am decis-o și pe care astăzi am votat-o și încercăm ca, împreună cu Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii, Ministerul de Finanțe, să găsim această posibilitate ca un om care lucrează în ATI să aibă un salariu, care nu va fi același cu unul care lucrează în policlinică...Sporurile vor fi prinse în aceste salarii, credem noi, pentru că noi vom începe acest lucru și vom face, și atunci lumea nu va mai avea un motiv să fie nemulțumită, cine primește și de ce primește. (Se schimbă legea salarizării?) Da, anexa 2. Se pare că este mai usor aşa. Ni s-a spus, inclus de către doamna ministru, că se poate face acest lucru. (...) Aceste sporuri intră în salariu şi nu vor mai fi denumite sporuri. (...) A fost şi domnul Mişa la negocieri, partea delicată este că el spune că nu cadrează ce dorim cu banii pe care îi au. Prin aplicarea măsurii transferurilor de contribuţii statul câştigă 23 de miliarde. Oricum nu au bani pentru aplicarea Legii Salarizării aşa cum este în cazul nostru, cu sporuri luate în calcul", a declarat Leonard Bărăscu, liderul Sanitas.

El a precizat că o parte a discuției a vizat gărzile medicilor, explicând că pe acest subiect sunt probleme de interpretare pe Codul muncii. "Dumnealor au șapte ore pe zi înmulțit cu cinci zile, sunt 35 de ore. În Lege, în Anexă la articolul 3, alineat 2 și 3, spune 48 de ore. Păi, obligativitate cui ? Dacă spune că lucrezi șapte ore pe zi ori cinci zile cât are săptămâna sunt 35 de ore nu 48 și aici e o neînțelegere între ceea ce se aplică până acum (...) și obligativitatea de a face 48 de ore și nu 35 ore. Sunt 13 ore pe care, cum i le plătești, de ce le-ai trecut acolo ?", a spus Bărăscu.

Sindicaliştii din Sănătate cer menţinerea tichetelor de masă. De asemenea, sindicaliştii susţin ca prin plafonarea sporurilor pentru condiții de muncă vor fi reduse veniturilor, iar trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat va anula orice creștere de salariu din noua lege.

 

Etichete: Bucureşti, miting de protest, protest, sindicate bucuresti

0/9 COMENTARII
Henryloulp
23 Oct 17:14
+0
VOTURI
-0
Paper Writing Service - EssayErudite.com

We value excellent academic writing and strive to provide outstanding paper writing services each and every time you place an order. We write essays, research papers, term papers, course works, reviews, theses and more, so our primary mission is to help you succeed academically.

Don't waste your time and order our paper writing service today!

Best Essay Paper Writing Service -https://essayerudite.com
CharlesKnotS
23 Oct 15:35
+0
VOTURI
-0
Thesis Writing Service - EssayErudite.com

If you look for a trustworthy thesis writing service and want to benefit from a higher grade, your editors, proofreaders, and instructors are here to lend you a hand.
Some students afraid of hiring professional writers due to ethical issues. As a result, they fail the course due to various reasons not able to defend their degree.
You should note that there is nothing wrong with opting for a thesis writing service. EssayErudite is certainly the best place for that.

Thesis Writing Service https://essayerudite.com/thesis-writing-service/
Dennispiemn
23 Oct 13:07
+0
VOTURI
-0
Do My Homework - EssayErudite.com

I can't do my homework alone - that is not a problem anymore. EssayErudite.com will always be by your side whenever you call for writing help.
EssayErudite represents a pool of native-speaking editors, proofreaders, instructors and writers to handle any writing task by the deadline.

I need assistance to do my homework

Do My Homework - https://essayerudite.com/do-my-homework/
Williamral
22 Oct 16:19
+0
VOTURI
-0
Buy Essay - EssayErudite.com

Where to buy essay online ? Our experienced writers can boast higher degrees in addition to exceptional writing skills.
You now have a great chance to buy essay papers online with only a couple of clicks.

Buy Essay

Buy Essay Online - https://essayerudite.com/buy-essay/
Haroldfrorb
22 Oct 14:42
+0
VOTURI
-0
Write My Essay For Me - EssayErudite.com

Can You Write Essay For Me ? How many times do students worldwide ask this question without finding an answer?
We'd rather not check the official statistics. At the same time, essays appear to be probably among the most popular academic assignments.
Students from various education establishments need to complete them constantly. If you are among those lucky ones, feel free to contact our customer service department and opt for an essay writing help.

Write Essay For Me

Write My Essay For Me - https://essayerudite.com/write-essay-for-me/
Johnempob
21 Oct 21:10
+0
VOTURI
-0
Write My Essay - EssayErudite.com

Fed up of typing "who can write my essay" in the search bar?
Would you like to have a reliable helper always by your side?
Our website will come as an excellent solution to write my essay for everyone!

write my essay

Write My Essay - https://essayerudite.com/write-my-essay/
Stevenwoumb
21 Oct 19:27
+0
VOTURI
-0
Write My Paper - EssayErudite.com

Looking for an expert to write my paper for you? You are at the right place.
Providing superior writing service appears to be our main specialization and passion.
Our website is the best destination for every English-speaking student who calls for assistance when handling his or her daily academic tasks.

write my paper

Write My Paper - https://essayerudite.com/write-my-paper/
Rogergow
21 Oct 17:02
+0
VOTURI
-0
Essay Writing Service - EssayErudite.com

Our essay writing service provides a full-scale writing assistance accessible online 24/7.
Apart from many other writing companies, we are rather picky when forming a professional staff of experts.
Moreover, we try to make our every customer feel safe and pleased with the service.

essay writing service

Essay Writing Service - https://essayerudite.com
COANDA SILVIU CONSTANTIN
20 Oct 12:25
+0
VOTURI
-0
JOS PSD = PCR ! JOS GUVERNUL !

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE