Restricţii de circulaţie din cauza mitingului VEZI RUTE OCOLITOARE



Potrivit Brigăzii Rutiere a Poliţiei Capitalei, miercuri, 27 octombrie, mai multe confederaţii sindicale vor organiza în Capitală, un miting în Piaţa Victoriei, între orele 10.00 – 11.00, urmat de un marş către Piaţa Constituţiei, între orele 11.00 – 14.00 şi un miting în Piaţa Constituţiei, între orele 14.00 – 22.00.

Mitingul din Piaţa Victoriei care va avea loc în intervalul 10.00 – 11.00, se va desfăşura între linia de demarcaţie a benzii II de circulaţie, de pe Bd. Aviatorilor, sensul dinspre Monumentul Aviatorilor către P-ţa Romană, Şos. Kiseleff, Bd. Ion Mihalache, Bd. Lascăr Catargiu, până la scuarul de demarcare dintre cele două sensuri de circulaţie.

Marşul de protest va avea loc între orele 11.00 – 14.00, pe traseul Piaţa Victoriei – Bd. Lascăr Catargiu – Piaţa Romană – Bd. Gheorghe Magheru – Bd. Nicolae Bălcescu – Piaţa Universităţii – Bd. I.C. Brătianu – Piaţa Unirii – Bd Unirii – Piaţa Constituţiei.

Deplasarea protestatarilor se va face pe patru benzi de circulaţie, lăsând libere două benzi, pe sensul dinspre Piaţa Unirii către Piaţa Victoriei, pentru a permite accesul autospecialelor cu regim de circulaţie prioritar (I.G.S.U, M.A.I., Ambulanţe etc.), anunţă Poliţia rutieră.

Locul de desfăşurare a mitingului din Piaţa Constituţiei va fi delimitat de Bd. Unirii, de la intersecţia cu Bd. Regina Maria până la Piaţa Constituţiei, Piaţa Constituţiei şi Bd. Libertăţii, între Calea 13 Septembrie şi Bd. Naţiunile Unite.

Restricţii de circulaţie


  • În ziua de 27 octombrie a.c., începând cu ora 07.00, se va restricţiona traficul rutier, până la ora 14.00, pe Bd. Kiseleff, de la Piaţa Arcului de Triumf până la Piaţa Victoriei, pe Bd. Aviatorilor, de la Piaţa Charles de Gaulle până la Piaţa Victoriei, accesul dinspre Bd. Ion Mihalache către Piaţa Victoriei, precum şi efectuarea virajului la stânga din Piaţa Victoriei către Bd. Ion Mihalache, Calea Victoriei şi Bd. Lascăr Catargiu.



  • Pe timpul desfăşurării marşului, începând cu ora 10.30, până în jurul orei 14.00, traficul rutier va fi restricţionat în totalitate, atât pe traseul de deplasare al participanţilor, respectiv Bd. Lascăr Catargiu – Bd. Gh. Magheru – Bd. I.C. Brătianu – Bd. Unirii cât şi pe toate arterele de circulaţie care acced către aceste bulevarde.



  • De la ora 12.00, se va restricţiona în totalitate traficul rutier, până în jurul orei 23.00 pe Calea 13 Septembrie, de la intersecţia cu Bd. Tudor Vladimirescu, pe Bd. Unirii, de la intersecţia cu Bd. Regina Maria, pe Bd. Naţiunile Unite, de la Piaţa Naţiunile Unite, pe Bd. Libertăţii, între Splaiul Independenţei şi Rond George Coşbuc, pe Str. Izvor şi pe Str. B.P. Haşdeu, de la Pod Haşdeu până la intersecţia cu Bd. Tudor Vladimirescu. Accesul riveranilor va fi permis pe Str. Uranus şi pe Calea 13 Septembrie.



  • Pe momentul defluirii participanţilor, se va restricţiona în totalitate traficul rutier pe Splaiul Independenţei, între Piaţa Unirii şi Pod Operă, pe ambele sensuri de mers. restricţia se va aplica în intervalul 22.00 – 23.00.


Rute ocolitoare

Pentru conducătorii auto care circulă dinspre zona de NORD a Capitalei


  • P-ţa. Presei Libere – P-ţa. Arcului de Triumf – Bd. Mareşal Al. Averescu – Str. Turda – Podul Grant – Calea Giuleşti – Pod Grozăveşti ;

  • P-ţa. Presei Libere – P-ţa. Arcului de Triumf – Bd. Mareşal Al. Averescu – Str. Turda – Podul Grant – Şos. Virtuţii ;

  • P-ţa. Presei Libere – P-ţa. Arcului de Triumf – Bd. Mareşal Prezan – P-ţa. Charles de Gaulle – Cal. Dorobanţilor – Şos. Ştefan cel Mare.


Pentru conducătorii auto care circulă dinspre zona de EST a Capitalei

* Şos. Mihai Bravu – Pasajul Bucur Obor – Şos. Ştefan cel Mare – Cal. Dorobanţilor – P-ţa. Charles de Gaulle;
* Şos. Mihai Bravu – Pasajul Bucur Obor – Şos. Ştefan cel Mare – Bd. Iancu de Hunedoara – Pasajul Victoriei – Şos. Nicolae Titulescu.

Pentru conducătorii auto care circulă dinspre zona de VEST a Capitalei


  • Cal. Crângaşi – Podul Grant – Str. Turda – Bd. Mareşal Al. Averescu – P-ţa. Arcului de Triumf – Bd. Mareşal Prezan – P-ţa. Charles de Gaulle – Cal. Dorobanţilor.


Pentru conducătorii auto care circulă dinspre zona de SUD a Capitalei

  • Bd. Tineretului – Cal. Văcăreşti – Şos. Mihai Bravu – Şos. Ştefan cel Mare – Cal. Dorobanţilor


UPDATE:

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat luni că a solicitat Metrorex să suplimenteze numărul garniturilor de metrou pe durata zilei de miercuri şi a sfătuit bătrânii şi familiile cu copii să evite locurile în care vor fi masaţi protestatarii.

"Îi asigur pe bucureşteni că vom monitoriza protestele de miercuri astfel încât viaţa oraşului să fie cât mai puţin afectată. Vă cer scuze pentru eventualul disconfort, însă legal şi moral am obligaţia să respect toate drepturile cetăţenilor", şi-a motivat Oprescu decizia de a aproba mitingul sindical mamut din 27 octombrie.

Etichete: bugetari, circulaţie, marş, miting, poliţia rutieră, protest, restricţii, rute ocolitoare, Sectorul 1, sindicalişti, trafic

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE