MODERNIZAREA Pieţii Gorjului, REZILIATĂ. Ce se întâmplă cu lucrările de 2 milioane de euro



Piaţa Gorjului din Capitală ar fi trebuit modernizată complet, până la sfârşitul anului trecut, în urma unui contract de asociere în participaţiune încheiat între Administraţia Pieţelor Sector 6 şi SC Fresh Fish Daily SRL. Potrivit administraţiei locale, contractul a fost însă reziliat în decembrie 2016 tocmai pentru că piaţa nu a fost renovată până atunci.

Piata Gorjului
Piaţa Gorjului

Administratorul Pieţei Gorjului din Capitală, SC Fresh Fish Daily SRL, anunţa recent că piaţa urmează să fie modernizată complet, astfel că la finalul lucrărilor de 2 milioane de euro va arăta ca un mall.

Primăria Sectorului 6, care a încheiat prin Administraţia Pieţelor un contract de asociere în participaţiune cu o societatea menţionată la finele anului 2005, susţine însă acum că acel contract a fost reziliat, din cauză că reabilitarea pieţei nu a fost făcută până la data de 2 decembrie 2016, aşa cum prevedea documentul.

"La data de 3 decembrie 2015, Administraţia Pieţelor Sector 6 a încheiat un contract de asociere în participaţiune cu SC Fresh Fish Daily SRL. Printre obligaţiile stipulate în document se afla şi aceea ca, în termen de un an, societatea comercială să reconstruiască piaţa, termen depăşit la data de 2 decembrie 2016. Potrivit contractului, neîndeplinirea acestei obligaţii conduce automat la rezilierea contractului "de plin drept, fără notificare, punere în întârziere sau alte formalităţi şi fără intervenţia instanţei de judecată".

Dat fiind că SC Fresh Fish Daily SRL nu s-a achitat de obligaţiile ce îi reveneau şi nu a reconstruit sau modernizat Piaţa Gorjului, contractul a fost reziliat la data de 3 decembrie 2016", anunţă Primăria Sectorului 6. Conform sursei citate, lucrările de 2 milioane de euro anunţate de SC Fresh Fish Daily SRL vor fi suspendate, societatea fiind acum evacuată.

"În consecinţă, Administraţia Pieţelor a solicitat acestei societăţi să predea Piaţa Gorjului, iniţiind în acest sens şi o procedură de mediere, pe care administratorii SC Fresh Fish Daily SRL au refuzat-o. Ca urmare a refuzului de a reda autorităţii locale Piaţa Gorjului, Administraţia Pieţelor Sector 6 a sesizat instanţa cu o cerere de chemare în judecată, prin care să se dispună evacuarea Pieţei Gorjului de către pârâta SC Fresh Fish Daily SRL", informează administraţia locală care precizează că, după ce va prelua Piaţa Gorjului, în urma unei decizii definitive în instanţă, va iniţia proceduri noi de modernizare.

"În urma controalelor derulate de-a lungul timpului, atât de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cât şi de Camera de Conturi a Municipiului Bucureşti, au fost constatate nereguli în activitatea SC Fresh Fish Daily SRL şi prejudicii produse Administraţiei Pieţelor Sector 6.

Autoritatea locală Sector 6 va putea veni în întâmpinarea dorinţei cetăţenilor din Cartierul Militari şi va adopta măsuri de modernizare a Pieţei Gorjului imediat după ce instanţa de judecată se va pronunţa, iar această piaţă se va întoarce în patrimoniul Sectorului 6", a precizat Primăria Sectorului 6 într-un comunicat, vineri.

Etichete: modernizare piata gorjului, piața gorjului, reziliere contract

0/3 COMENTARII
trita
28 Jan 13:53
+0
VOTURI
-0
carol, fi linistit. cris, eternul gica contra, este ocupat cu prietenii lui din usr, usb, utc, etc, sa se duca la miting unde pica si ceva malai. il intereseaza pe el comunitatea, cum ma intereseaza pe mine florile de pe planeta marte. phhhhh!!!!
trita
28 Jan 13:52
+0
VOTURI
-0
carol, fi linistit. cris, eternul gica contra, este ocupat cu prietenii lui din usr, usb, utc, etc, sa se duca la miting unde pica si ceva malai. il intereseaza pe el comunitatea, cum ma intereseaza pe mine florile de pe planeta marte. phhhhh!!!!
Carol
28 Jan 11:55
+0
VOTURI
-0
Cris, poti sa dormi linistit, nu se mai modernizeaza, deci nu va fi mai scumpa, milogule !

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE