Tribunalul Ilfov a dispus efectuarea unei expertize medico-legale în cazul Monicăi Iacob Ridzi



Monica Iacob Ridzi, fost ministru al Tineretului, cere să-i fie întreruptă pedeapsa de cinci ani de închisoare, la care a fost condamnatată pentru abuz în serviciu, din motive medicale. În urma cererii depuse de fostul ministru al Tineretului, Tribunalul Ilfov a dispus, luni, efectuarea unei expertize medico-legale prin care să se constate dacă Monica Iacob Ridzi suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).

Monica Iacob Ridzi vrea INTRERUPEREA pedepsei din cauza problemelor de sanatate
Monica Iacob Ridzi vrea ÎNTRERUPEREA pedepsei din cauza problemelor de sănătate
Foto: cronicavj.ro

Monica Iacob Ridzi, care este încarcerată acum la Spitalul Penitenciar Jilava, susţine că este grav bolnavă şi trebuie să efectueze o serie de investigaţii medicale. Instanţa a decis, luni, să se stabilească dacă boala de care suferă Ridzi face imposibilă executarea imediată a pedepsei de cinci ai de închisoare şi dacă maladia nu poate fi tratată cu asigurarea pazei permanente în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii, informează Mediafax.

"Dispune emiterea unei adrese la INML în vederea efectuării expertizei medico-legale şi la Penitenciarul Spital Bucureşti Jilava în vederea prezentării condamnatei împreună cu actele medicale pe care le deţine la sediul INML", a mai decis, luni, Tribunalul Ilfov.

Instanţa va relua dezbaterile în acest caz în 9 aprilie.

Imediat după ce a ajuns la închisoare, fostul ministru a reclamat condiţiile în care stau deţinuţii, spunând că sistemul medical din închisori nu este bine gândit şi că, pentru un om bolnav închis, este condamnare la moarte, scrie Digi24.

Soţul Monicăi Iacob Ridzi a declarat săptămâna trecută la un post de televiziune că ia în calcul înaintarea unei cereri de graţiere către preşedintele Klaus Iohannis.

Monica Iacob Ridzi, condamnată la cinci ani de închisoare, a scris, la începutul lunii martie pe blogul său un mesaj intitulat „Apel la reflecţie", în care vorbeşte despre condiţiile din închisori.

„Medicamentele sunt foarte puţine, cele extrem de necesare lipsesc, medicamentele sub formă de capsule sau plicuri, nici familia nu are voie să le cumpere chiar dacă ai reţetă, fondurile pentru analize medicale sunt limitate... Toate acestea se întâmplă deoarece în ultimii 25 de ani în România toţi cei care au fost la şefia Ministerului Justiţiei au subfinanţat Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi cei care au făcut unele reguli nu au trecut pe aici", scria fostul ministru pe blog.

Monica Iacob Ridzi mai spunea că situaţia sa medicală este agravată de condiţiile din penitenciar, care „nu asigură respectarea demnităţii umane, cum prevede Legea 254/2013 la art. 4".

Monica Iacob Ridzi a înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov un dosar prin care cere să-i fie admisă cererea de întrerupere a executării pedepsei de cinci ani de închisoare, la care a fost condamnatată pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului.

Fostul ministru Monica Iacob Ridzi solicită să fie întreruptă executarea pedepsei pentru că suferă de numeroase afecţiuni medicale, printre care trombofilie şi leuconeutropenie.

Imediat după ce a fost încarcerată, Ridzi a reclamat condiţiile în care stau deţinuţii, spunând că sistemul medical din închisori nu este bine gândit şi că pentru un om bolnav ca ea condamnarea la închisoare este condamnare la moarte.

Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, în 16 februarie, de către instanţa supremă, la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului. Fostul ministru s-a predat la Poliția Judeţeană Cluj, fiind încarcerată la secția exterioară din Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla, unde va sta în perioada de carantină.

În acelaşi dosar, fosta consilieră a Monicăi Iacob Ridzi, Ioana Vârsta, a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare, tot pentru abuz în serviciu, iar George Răzvan Nica Udangiu, asociat şi administrator la SC Artisan Consulting SRL şi SC Compania de Publicitate Mark SRL, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare şi doi ani interzicerea unor drepturi. De asemenea, Paul Diaconu, fost director al Direcţiei Generale Economice şi Resurse Umane din Ministerul Tineretului şi Sportului, în perioada martie-septembrie 2009, a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, după ce judecătorii au constatat că acesta şi-a plătit partea de prejudiciu. La fondul dosarului, Diaconu primise o pedeapsă de doi ani şi şase luni de închisoare cu executare.

Pedepse cu suspendare au primit şi alţi şase foşti angajaţi ai Ministerului, aceştia rămânând cu condamnările dispuse la judecarea în fond a cauzei.

Potrivit DNA, în perioada 17 martie - 22 mai 2009, Monica Iacob-Ridzi , în calitate de ordonator principal de credite, ar fi hotărât ca, sub pretextul realizării unor manifestări de amploare la nivel naţional dedicate Zilei Naţionale a Tineretului şi externalizării serviciilor de organizare aferente, să atribuie ilegal unor firme private contracte de prestări servicii având acest obiect.
În acest scop a fost alocată firmelor Artisan Consulting SRL şi Compania de Publicitate Mark SRL suma de aproximativ 3.120.000 lei, o valoare mult mai mare decât cea solicitată şi aprobată prin buget pentru acest eveniment. Fostul ministru al Tineretului şi Sportului a hotărât, de asemenea, în mod unilateral, ca evenimentele să fie organizate în locuri din Bucureşti, Costineşti şi 39 reşedinţe de judeţ, în care cunoştea că structurile proprii ale ministerului ori alte entităţi publice sau private vor desfăşura manifestări de acest gen, potrivit procurorilor.
De asemenea, procurorii o acuză pe Ridzi că, ulterior declanşării cercetărilor, în 13 iulie 2009, cu ajutorul lui Marius Mihail Mărcuţă, ar fi intervenit să fie şterse din calculatoarele MTS aparţinând unora dintre coinculpaţi date informatice şi fişiere relevante cu privire la organizarea Zilei Tineretului, atât din agendele de poştă electronică, cât şi din memoria calculatoarelor, pentru a împiedica aflarea adevărului.
La data trimiterii dosarului în judecată, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului s-a constituit parte civilă cu suma de 2.736.933 de lei (640.000 de euro), precizând că îşi rezervă dreptul de a o modifica în funcţie de prejudiciul final stabilit pe baza întregului material probator.

Etichete: întrerupere, monica iacob ridzi, monica iacob ridzi condamnare, pedeapsă

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h