Monica Macovei va sesiza autorităţile europene privind demolările de pe Buzeşti



monica macovei
monica macovei

"Observ încă o dată, din păcate, că această chestiune a conflictului de interese şi a corupţiei revine, ea există oriunde, în sănătate, urbanism, activitatea primăriilor", a spus Monica Macovei.

Şerban Sturdza, director executiv al fundaţiei Pro Patrimonio şi vicepreşedinte al Ordinului Arhitecţilor din România, a vorbit despre practicile autorităţilor din Bucureşti spunând despre acestea că "nu lucrează transparent şi nu lucrează cu bună credinţă". El a precizat că membri ai Comisiei de Urbanism a Primăriei Capitalei îşi atribuie contracte de milioane de euro, fără ca aceasta să constituie un conflict de interese, deciziile în probleme declarate de interes public se iau în spatele uşilor închise, instituţia consultării publice este pur formală, studiile de fezabilitate sunt manipulate pentru a obţine rezultatul precomandat, iar oraşul este dominat de interese imobiliare transpartidice.

Monica Macovei a spus că va sesiza în această problemă autorităţile române care avizează aceste proiecte - Primăria Capitalei, Ministerul Culturii -, precum şi organele de cercetare - Parchetul General -, dar şi autorităţile europene din domeniul dezvoltării regionale şi mediului şi se va încerca elaborarea unei declaraţii scrise în Parlamentul European.

"Vrem transparenţă, nu mai vrem să se demoleze peste noapte, vrem să nu se mai încalce legea şi vrem consultare publică", a spus Macovei.

"Mesajul pe care vrem să îl transmitem este cum se dezvoltă Bucureştiul. Sigur că Bucureştiul trebuie să se dezvolte, dar trebuie să urmărim şi interesul public de a menţine moştenirea culturală şi moştenirea de arhitectură a oraşului. Bucureştiul trebuie să se dezvolte pe un model european", a mai declarat europarlamentarul.

Etichete: Berzei, Buzeşti, demolări, matache, monica macovei

0/0 COMENTARII
Stefan
02 apr 19:59
+0
VOTURI
-0

Saraca de ea. A dat-o in bara la PD-L si acum isi face de lucru. Nivel IQ ???

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h