Monument în memoria celor care au murit în incendiul de la Colectiv, în Sectorul 4



Primăria Sectorului 4 anunță că va fi ridicat un monument în memoria tinerilor care au murit în incendiul de la Colectiv.

Monument in memoria celor care au murit in incendiul de la Colectiv, in Sectorul 4
Monument în memoria celor care au murit în incendiul de la Colectiv, în Sectorul 4
Foto: oradesibiu.ro

Primăria Sectorului 4 anunță, printr-un comunicat de presă că, în rondul situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, va fi ridicat "MONUMENTUL CELOR FĂRĂ DE VINĂ", monument ridicat prin aportul unor personalităţi ale vieţi publice, care au răspuns iniativei demarate de primarul Cristian Popescu – Piedone.

"În urma lor ne-a rămas tuturor o durere imensă, care ne-a împietrit. Şi tot în piatră vom săpa pentru totdeauna un monument închinat lor, celor care au pierit atât de tragic, brutal şi absurd, pentru ca noi să deprindem, din păcate, prea târziu, că, întotdeauna când e vorba de vieţile oamenilor, nu este suficient să faci doar ceea ce îţi revine, ci mult, cu mult mai mult, infinit, până la a-ţi da viaţa, aşa cum au făcut-o unii dintre aceşti copii, care astăzi sunt alături de îngeri. Cu sprijinul unor oameni inimoşi, care au înţeles întotdeauna să sprijine proiecte de suflet, cu lacrimi şi o suferinţă adâncă, respectăm de-a pururi memoria acestor tineri nevinovaţi, ridicând spre Cer ruga noastră şi MONUMENTUL CELOR FĂRĂ DE VINĂ, pe care care vom grava numele tuturor celor care au pierit în urma tragediei din data de 30 octombrie a.c.", anunta sursa citata.

"Ca om sunt prăbușit sufletește, cu gândul la drama familiilor care își plâng acum oamenii dragi pe care i-au pierdut. Mă rog pentru răniții care luptă acum pentru viața lor pe patul de spital. Condoleanțe familiilor, pentru imensa pierdere, iar nouă, tuturor, înțelepciunea de a deprinde învățămintele necesare și de a judeca drept!", transmite primarul Cristian Popescu – Piedone, prin comunicatul de presa citat.

Etichete: colectiv, incendiu, Sectorul 4

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE