Motocicliştii invizibili: 114 accidente, în Capitală, în 6 luni



Campania ”Fii vizibil!” se desfasoara in perioada 15 august - 15 septembrie (Foto: Politia Romana)
Campania ”Fii vizibil!” se desfășoară în perioada 15 august - 15 septembrie (Foto: Poliția Română)

Condiţiile meteo din ultimele luni au dus la creşterea volumului motocicletelor, mopedelor şi scuterelor care circulă pe străzile Capitalei.

În prima jumătate a anului, în Bucureşti, au avut loc 230 de accidente rutiere în care au fost implicaţi conducătorii de motociclete, scutere şi mopede. În urma acestor evenimente rutiere, şase persoane au decedat, 51 au fost rănite grav şi alte 208 oameni au suferit răni uşoare. Din volumul total al accidentelor înregistrate în primele şase luni, cele mai multe, 114, au fost între motociclişti şi ceilalţi participanţi la trafic. Aceste evenimente rutiere s-au soldat cu cini morţi, 32 de răniţi grav şi 96 de răniţi uşor. În cele 38 de accidente rutiere în care au fost implicaţi conducătorii scuterelor, o persoană a murit, opt au fost rănite grav şi 34 au avut răni uşoare. Conducătorii de mopede au fost implicaţi în 78 de accidente rutiere, în urma cărora 11 persoane au suferit răni grave şi alte 78 au fost rănite uşor.

”Cele mai multe accidente s-au produs atunci când aceştia au rulat cu viteză excesivă, au pierdut controlul asupra vehiculului şi au căzut, lovindu-se de carosabil, alte vehicule sau amenajări sau atunci când ceilalţi conducători de vehicule nu le-au acordat prioritate de trecere sau nu s-au asigurat corespunzător la schimbarea direcţiei de mers”, informează Brigada Rutieră din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Dintre cele 230 de accidente rutiere, 44,34% s-au produs din vina conducătorilor de motociclete, scutere şi mopede.

În perioada 15 august – 15 septembrie, în Capitală, sub egida campaniei Poliţiei Rutiere Române „Alege viaţa!”, se va desfăşura campania „Fii vizibil!”, care are ca scop creşterea gradului de siguranţă rutieră în rândul participanţilor la traficul rutier prin responsabilizarea conducătorilor de motociclete, scutere şi mopede cu privire la riscurile la care se expun în trafic atunci când nu respectă prevederile legale, dar şi prin conştientizarea conducătorilor de autovehicule cu privire la existenţa acestor participanţi la trafic.

Pliante cu recomandări utile şi preventive vor fi distribuite de poliţiştii rutieri în trafic sau la diverse evenimente la care obişnuiesc să se adune conducătorii vehiculelor pe două roţi.

Conform legii, motocicliştii şi mopediştii au obligaţia:

- să folosească ziua, permanent, luminile de întâlnire;

- să poarte în timpul mersului, pe drumurile publice, căşti de protecţie omologate;

- să-şi asigure permanent un spaţiu suficient de frânare, astfel încât să nu facă „slalom” printre autovehiculele aflate în mişcare ori să depăşească viteza legală de deplasare.

Pentru a evita producerea unor accidente, reprezentanţii Brigăzii Rutiere le recomandă conducătorilor auto să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de mers la trecerea de pe o bandă pe alta sau când virează în intersecţie, atunci când vor să deschidă portierele toţi cei care se află în automobil trebuie să se asigure că din spate nu trece o motocicletă sau un moped şi, de asemenea, şoferii trebuie să se asigure la plecarea de pe loc, iar atunci când sunt depăşiţi, să nu mărească viteza de deplasare şi să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului.

Etichete: accident, accident rutier, brigada rutieră, campanie, motociclist, poliţist, promo, scuter

0/0 COMENTARII
Pret Scoala de Soferi Iasi
04 Jan 14:28
+0
VOTURI
-0

interesant si destul de informativ :) ... nimic ce nu am mai citit insa :D

Alex
12 Aug 16:35
+0
VOTURI
-0

@Alt Radu.. fiecare padure are uscaturie ei. Din pacate comunitate moto fiind mai mica se vad mai mult partile urate. Nici nu autoturismele nu mi-e rusine.

Am ambele caterogii (A si B) si sunt situatii cand nu sunt vazut cu masina, de moto nici nu mai zic.

Campania este prost orientata, iar partea urata este ca toata indisciplina incepe din scoala de soferi. Indoferent de categorie

Alt Radu
12 Aug 13:53
+0
VOTURI
-0

@Cris, din motociclisti:

Cati respecta limita de viteza?

Cati depasesc pe cealalta banda, nu pe marcaj, venind exact prin unghiul mort?

Cati nu depasesc prin dreapta (mai ales scuteristi)?

Cati dati semnal?



Acum nu zic ca cei din masina respecta legea in totalitate.

De starea drumurilor nu comentez fiindca le injur zilnic. Iar referitor la politia romana si taxiuri, nu prea ii intereseaza ...

Cris
12 Aug 21:49
+0
VOTURI
-0

La scuteristi ai dreptate,la moto generalizezi,pt. noi e vital sa fim vazuti, ca sunt iresponsabili unii, in general au viata scurta pe 2 roti si nu la figurat.Legea rutiera specifica clar ca nu se considera depasire daca mergi pe alta banda cu viteza legala ,dar mai mare decit vehiculul aflat pe cealalta banda oricare ar fi ea.Unghiul mort nu exista in legislatie ,mai citeste ,si nu e o scuza ca nu te asiguri cind schimbi banda sau directia de mers.Fa asta la un tir in fata sa vedem cum te simti !

Cris
11 Aug 22:34
+0
VOTURI
-0

Aberant.Deci doar 44,34 % vina celor pe 2 roti si tot lor le este adresata campania ,adica se arunca cu niste bani degeaba?Ba nene militian care conduci brigada rutiera tu nu nu înţelegi procentele alea sau ce?Mă uit chiar acum pe webcam live si vad ca in fiecare yi de altfel taxiurile pe care rutiera nu le vede parcate in intersectii gen Iancului pe 2 benZi, Gara de Nord,si toate intersectiile importante ,banda 1 e ocupata si in curba de taxiuri!Noi motociclisti ne confruntam zilnic cu lipsa de disciplina in trafic legata tocmai de faptul ca sunteti foarte absenti din viata rutiera a capitalei.Treceti agale pe linga gropile si lucrarile nesemnaliZate,pe linga taximetristii vesnic parcati la colturi.Bai noi lasam distanta de frinare fata de masina din fata dar in secunda urmatore ne iau fata se,se baga soferii in general nesemnalizat sau merg in paralel cu noi ca cica 'ce ba nai loc destul".Asta e slalom ,sa ajungi acasa intreg pt. ca POLITIA RUTIERA habar nu are ce probleme au motociclistii in BUCURESTI.Hai sa aruncam cu banii ,mai bifam in agenda o actiune.Praf in ochi.Oare ministrul de interne stie ce hahalere tine la usa ?

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE