Mugur Isărescu: Reacţia băncilor la darea în plată este normală. Legea trebuie modificată



Reacţia băncilor la legea dării în plată este una normală, consideră guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. El a declarat vineri că legea trebuie modificată, pentru a ajuta doar cetăţenii în dificultate.

Mugur Isarescu: Reactia bancilor la darea in plata este normala. Legea trebuie modificata
Mugur Isărescu: Reacţia băncilor la darea în plată este normală. Legea trebuie modificată
Foto: nasultv.ro

"Dau părerea cu toată decenţa pentru că Parlamentul hotărăşte legile. Cred că dacă textul legii ar fi pus în concordanţă cu expunerea de motive, adică să-i ajute pe cei care au probleme sociale, deci legea nu s-ar referi la bunuri imobile care pot să însemne bucăţi de pământ, clădiri neterminate, orice, ci la clădiri rezidenţiale, la locuinţa unui om care ajunge într-o situaţie dificilă, să nu poată să dea banii înapoi. Deci dacă s-ar pune în concordanţă ceea ce s-a spus că se urmăreşte, cu textul legii, eu cred că ... nu ar strica", a afirmat, vineri, Isărescu, conform mediafax.ro.

Reacţia băncilor de a creşte avansul la creditele ipotecare sau de a se retrage din programul Prima Casă, care ar deveni nefuncţional în urma adoptării legii dării în plată, este una normală, a spus el.

"Este o reacţie prudenţială, o reacţie normală. Nu este şi nu trebuie interpretată ca un fel de răzbunare, cum am văzut că se discută uneori prin presă, sau ca o ameninţare. Este o reacţie prudenţială normală. Este o reacţie normală la o propunere care schimbă cadrul de acordare a creditului în România", a explicat Isărescu.

Guvernatorul BNR a afirmat, răspunzând unei întrebări, că BNR nu are cunoştinţă despre o eventuală înţelegere între bănci, care să vizeze creditarea, în contextul legii dării în plată, informaţie apărută în presă.

Oamenii trebuie să înţeleagă cum funcţionează o bancă, a spus Isărescu.

"Dă credite din banii pe care îi atrage de la deponenţi. La deponenţi nu există negocieri. Deci dacă va duceţi la bancă, conform contractului şi cereţi la ora trei să vă retrageţi banii cu dobândă, iar banca întârzie şi vine şi spune ştiţi am dificultăţi, asta poate să fie sursă de panică bancară. Atunci banca ia aceşti bani şi îi dă în partea cealaltă. Şi nu este deloc adevărat că băncile nu-şi asumă riscuri. Primul risc este că nu trebuie să greşească şi să aibă grijă ca de ochii din cap de banii deponenţilor. Ca de ochii din cap. Acolo nu poate să se greşească. Pe partea cealaltă ia banii aceştia şi îi dă în credit şi primul risc care apare este riscul de neplată, pe care banca şi-l asumă. Este un risc mare. Acest risc de neplată, care oricum există, se încearcă acum să fie legiferat, prin această propunere (a dării în plată, n.r.)", s declarat el.

Banca reacţionează dacă apar astfel de propuneri pentru a vedea cum poate administra un astfel de risc.

Un alt risc "enorm" pe care banca şi-l asumă este cel de dezechilibru între pasive şi active, adică ce are pe depozite şi ce dă credite.

"Deci banca ia depozite pe două luni, pe trei luni, pe şase luni, pe un an şi îndrăzneşte, ăsta este cuvântul să dea credite până la 30 de ani", a spus el.

Etichete: darea in plata, isarescu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE