Muncitorii plătiţi cu ziua vor fi scutiți de plata contribuțiilor sociale obligatorii



Remunerația brută primită de zilieri va fi scutită de plata contribuțiilor sociale obligatorii, potrivit proiectului de modificare a Codului fiscal, publicat de Ministerul de Finanțe.

Muncitorii platiti cu ziua vor fi scutiti de plata contributiilor sociale obligatorii
Muncitorii plătiţi cu ziua vor fi scutiți de plata contribuțiilor sociale obligatorii

În prezent, Codul fiscal nu prevede că remunerația brută primită pentru activitatea prestată de zilieri este cuprinsă în categoria veniturilor exceptate de la plata contribuțiilor sociale obligatorii. În schimb, legea 52/2011 care reglementează activitatea acestora stabilește că remunerația este impozitată cu 16%, fără nicio trimitere la contribuții, notează profit.ro.

Proiectul de modificare a Codului fiscal scutește aceste venituri de la plata contribuțiilor sociale obligatorii. Contribuțiile obligatorii individuale sunt contribuția de asigurări sociale (10,5%), de sănătate (5,5%) și de șomaj (0,5%).

Zilierii pot presta munci necalificate în mai multe domenii: agricultură, vânătoare, silvicultură, pescuit, colectarea, tratarea și eliminarea deșeurilor, comerț cu ridicata a animalelor vii și produselor agricole, săpături arheologice, organizări de târguri și expoziții, publicitate, spectacole, activități în sere, spații verzi, grădini zoologice și parcuri, hoteluri și facilități de cazare (tabere), activități ale bazelor și cluburilor sportive.

Etichete: Cod Fiscal, contributii sociale obligatorii, muncă cu ziua, plata zilier, zilier

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE