Muzee în curs de retrocedare, în București



Dacă proprietarii decid să schimbe destinația imobilelor, directorii acestor instituţii avertizează că mutarea ar putea distruge obiectele din patrimoniul cultural naţional, informează digi24.

Muzeul Literaturii
Muzeul Literaturii

Exponatele ar putea ajunge în depozite şi nimeni nu le-ar mai vedea, susţin şefii instituţiilor. Mai mult, stocarea lor în condiţii improprii le-ar putea distruge. În această situaţie sunt două muzee din Capitală: Muzeul Literaturii Române şi Muzeul Constantin Nottara. Acestea s-au aflat până nu demult în administrarea Ministerului Culturii.
Reprezentanţii primăriei Capitalei au refuzat să comenteze subiectul până la finalizarea procesului prin care fostul proprietar a revendicat clădirea Muzeului Constantin Nottara, informează digi24.

Imobilul adăposteşte obiecte de artă ce amintesc de viaţa celebrului actor. Constantin Nottara a jucat aproape o mie de roluri şi nu a lipsit nicio zi de la spectacolele de la Teatrul Naţional.

Ministerul Culturii nu dispune și nu a dispus de fonduri suficiente destinate achiziționării unor monumente istorice. În situațiile premise de lege, au fost încheiate contracte de închiriere cu noii proprietari pe perioada de menținere a afectațiunii. În limitele fondurilor alocate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, se pot achiziționa imobile pentru noile sedii ale instituțiilor publice.

Etichete: Ministerul Culturii, Nottara, Primăria Capitalei, retrocedări

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE