Muzeul Antipa a avut încasări de 7.200 euro în ziua redeschiderii



Muzeul Antipa
Muzeul Antipa
Foto: b365.ro

Potrivit primelor estimări ale personalului Antipa, încasările din biletele achiziţionate sâmbătă de vizitatori cu bani cash au fost de peste 30.700 de lei. Au fost însă şi vizitatori care au cumpărat bilete de la cele două automate cu tichete plătind cu carduri bancare, fapt pentru care valoarea totală a încasărilor din biletele vândute de Muzeul Antipa în prima zi de redeschidere a instituţiei va fi disponibilă cel mai probabil peste câteva zile. De asemenea, reprezentanţii Antipa nu cunosc în momentul de faţă încasările de la magazinul muzeului, de unde vizitatorii pot cumpăra obiecte personalizate, scrie Mediafax.

De asemenea, potrivit unor estimări iniţiale oferite Mediafax de reprezentanţii muzeului, peste 3.000 de persoane au vizitat Muzeul Antipa, sâmbătă, când instituţia a fost redeschisă după aproape trei ani de renovare.

Muzeul are cinci săli în care se vor proiecta documentare, 66 de infotouch-uri, proiecţii 3D, plasme şi sisteme interactive de prezentare a exponatelor. Totodată, colecţia muzeului s-a îmbogăţit cu peste 30 de trofee de vânătoare, donate de omul de afaceri Gheorghe Iaciu. Printre noutăţile muzeului se numără o dioramă de 17 m lungime, o peştera artificială de 20 m lungime şi cea mai mare proiecţie digitală a unei ploi din savană.

Valoarea lucrărilor de modernizare a fost de 13 milioane de euro, fiind acoperită de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa” poate fi vizitat de marţi până duminică inclusiv, în intervalul orar 10,00 – 20,00 (la ora 19,00 intră ultimul vizitator). Lunea muzeul este închis.

Etichete: bilete, Muzeul Antipa, vizitatori

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE