Muzeul Ţăranului vrea să facă un volum-martor cu imagini din Primul Război Mondial



Muzeul Țăranului Român (MŢR) caută scrisori, cărți poștale, jurnale de front sau fotografii de pe front din Primul Război Mondial pentru crearea unui volum-martor.

Muzeul Taranului vrea sa faca un volum-martor cu imagini din Primul Razboi Mondial
Muzeul Ţăranului vrea să facă un volum-martor cu imagini din Primul Război Mondial
Foto: organizatorii

În 2014, mai peste tot în lume, s-a comemorat începutul Primului Război Mondial, iar în 2016 se împlinește un secol de la intrarea României în „Războiul cel Mare". Muzeul Național al Țăranului Român va publica un volum-martor care va pune laolaltă scrisori de la (și către) cei aflați pe front, pasaje din jurnalele soldaților și ofițerilor, fotografii, cărți poștale, mărturii din acea perioadă și fragmente din presa vremii. "Nu va fi vorba de o abordare istorică, ci de o reflectare directă, cît mai puțin mediată, a dramelor războiului, ca și cum am răsfoi pagini-oglindă în care s-au păstrat imprimate înscrisuri, chipuri, stări sufletești, iluzii, tragedii personale și colective, fapte mici care au făcut istoria cea mare.

Șuieratul gloanțelor și al obuzelor, rănile, privațiunile de tot felul, izolarea de familii, contactul direct cu moartea și cu suferința, speranțele, dorul de cei dragi și spaimele se diluează cumva, inevitabil, în paginile de istorie, în literatură ori în memoriile foștilor combatanți. Doar atunci, la timpul cel mai prezent, dimensiunea vieții de pe front are o veridicitate și o limpezime de netăgăduit. Tocmai de aceea, a reuni acum, la o sută de ani de la intrarea României în război, o parte din însemnările acelea vechi ar putea fi șansa de-a avea o imagine clară, autentică, asupra trăirilor și a omenescului, altfel decât au reușit să ne-o impună relatările, propaganda sau istoria oficială.", anunţă reprezentanţii muzeului, făcând un apel către românii care au scrisori, cărți poștale, jurnale de front sau fotografii de pe front din Primul Război Mondial.

Oricine dorește să contribuie la această strângere de documente, ce va dura până la finalul lui 2016, are la dispoziție pentru detalii telefonul 0754.218.789 și adresa de email scrisoridefront@muzeultaranuluiroman.ro. "Ați descoperit cumva pe acasă, păstrate în pod, în genți, în dulapuri sau în sertarele biroului hârtii vechi, cum ar fi scrisori, cărți poștale, jurnale de front sau fotografii ale înaintașilor care au luat parte la Primul Război Mondial? Muzeul Național al Țăranului Român caută astfel de mărturii pentru a le reuni într-o lucrare care să redea atmosfera, trăirile și omenescul de acum un secol și care să ne aducă aminte de oamenii care au luat parte la acest conflict", spun oficialii muzeului.

Etichete: fotografii, Muzeul Țăranului Român, primul razboi mondial

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE