Nicuşor Dan, ridicat cu duba de jandarmi



Sâmbătă, zeci de persoane, printre care şi Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei "Salvaţi Bucureştiul", au protestat, în apropierea Halei Matache, faţă de intenţia de mutare a clădirii istorice. Peste 20 de persoane, inclusiv fostul candidat la Primăria Generală, au fost ridicate de jandarmi şi duse la Secţia 3 Poliţie, unde au primit avertismente pentru că mitingul nu era autorizat.

Nicusor D1
Nicusor D1

Acţiunea a început în jurul orei 13.00, fiind anunţată ca "lanţ uman în jurul Halei Matache", fără a fi indicat vreun organizator, informează Mediafax.

Încă de la ora 12.30, la Hala Matache se aflau mai mulţi jandarmi, iar după ora 13.00 au început să se adune pe lângă imobil mai multe persoane, printre care şi activişti pentru patrimoniu de la diverse organizaţii, precum Nicușor Dan, preşedintele Asociaţiei "Salvaţi Bucureştiul", şi Doina Wella, de la Fundaţia Pro Patrimonio.

Aproximativ 30 de oameni, majoritatea tineri, s-au adunat în apropierea Halei Matache, aceştia mergând în jurul clădirii întrucât nu aveau autorizaţie de protest. Manifestanţii au mers în grup pe lângă imobil, fără a scanda vreun mesaj, şi au afişat câteva cartoane cu texte precum "Hala Matache e o valoare. Dacă se demolează, e irecuperabilă", "Hala Matache nu e o clădire, e Bucureştiul!", "Dacă hala e demolată, noi pierdem bani", "Respectaţi legea! Organizaţi concurs!".

În schimb, locuitorii din zonă care făceau piaţa în acel moment i-au contrazis pe protestatari, spunând că hala este "un focar de infecţie" şi ar trebui demolată sau mutată.

Jandarmii, printre care se afla şi un "negociator", după cum avea inscripţionat pe vestă, le-au cerut protestatarilor să părăsească zona întrucât nu au autorizaţie de protest şi i-au îndepărtat de hală, manifestanţii regrupându-se pe un trotuar, unde au staţionat o vreme, unii dintre ei filmând. Echipele de jandarmi i-au luat apoi pe unii manifestanţi şi i-au dus în dube, mai întâi pe trei femei care aveau afişe, apoi şi pe alţii care se aflau pe trotuar, în faţa halei. Unii s-au opus şi au fost luaţi pe sus, iar alţii au mers flancaţi de mai mulţi jandarmi.

Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, a declarat că protestul nu a fost autorizat şi manifestanţii au fost avertizaţi de mai multe ori să se retragă din zonă. Peste 20 dintre cei care au participat la miting, printre care şi Nicuşor Dan şi Doina Wella, au fost duşi la Secţia 3 de Poliţie pentru a fi identificaţi şi pentru a se lua măsurile legale în funcţie de gradul de participare al fiecăruia.

Nicuşor Dan a spus că 23 de persoane au fost duse la secţie şi că el a semnat procesul verbal, intenţionând să facă plângere contra unui jandarm care le-a adresat celor transportaţi în dubă cuvinte vulgare în drum spre secţie. "A refuzat să se legitimeze, toţi au refuzat să se legitimeze. Am întrebat cine-i şeful dispozitivului, dar nu au răspuns", a spus Nicuşor Dan.

El a precizat că a fost de acord să se legitimeze la locul protestului, dar în ciuda acestui fapt, jandarmii l-au condus la dubă, deşi se afla pe trotuar alături de ceilalţi protestatari.

Primarul general Sorin Oprescu a declarat, în 20 septembrie, că Hala Matache trebuie mutată cu fix 37 de metri şi 20 cm pentru a face loc Bd. Uranus.

Etichete: Hala Matache, Jandarmeria Capitalei, mutare Hala Matache, nicuşor dan, realitatea

0/16 COMENTARII
emilian
08 oct 09:55
+0
VOTURI
-0
rotestam ca se darama o maghernita infecta asa cum protestam ca sunt eutanasiati cainii. Protestam sa ne pastram jegul, nu vrem civilizatie.
@ Tudor
08 oct 05:42
+0
VOTURI
-0
La ce sa te astepti de la un pedelac ? Jignirea va e in sange ! Cand o sa intelegeti ca mai sunt si altii care sa ne conduca, fara sa faceti plecaciuni in fata modroganului, va fi altceva. Dar....sunteti in stare sa ganditi? NU, pentru ca altii gandesc pt voi (adica pedeleii) !
Dan
07 oct 22:46
+0
VOTURI
-0
Se lungeste prea mult santierul. Mutati-o o data (hala) si terminati cu noroiul. Orasul trebuie sa se dezvolte,sa se modernizeze, asta e. Apoi incepeti si pe Calarasi, pe Mosilor vechi.. Sunt necesare strazi mai late, ca nu mai sunt doar 2-3 sarete in Bucuresti..
enki
07 oct 21:00
+0
VOTURI
-0
vremea vine, vremea trece.faceti pe voi dupa Micul pARIS,asta a fost atunci hat ,80 de ani indarat . tineti de darapaniturile astea de parca le veti lua cu voi in cea de a patra dimensiune. MODERNIZATI ROMANIA CAT MAI MULT,CAT MAI E TIMP!
didi
07 oct 18:43
+0
VOTURI
-0
Pe astia ii ridica repede, pe boschetarii de la TNB nu-i vede nimeni
Nicolae
07 oct 16:56
+0
VOTURI
-0
RASPUNS LUI VALI. Aveti singurul comentariu LA OBIECT si va multumesc...Si noi riveranii ne intrebam de 3 ani DE CE SE CONTINUA CIRCUL MEDIATIC si in ceea ce priveste Hala Matache ???!!!! Tergiversarea adoptarii unei decizii - desi au intervenit si tribunalele si Inspectoratul pentru calitate in constructii si politiile (locala, municipala si nationala) FARA NICI-UN REZULTAT CONCERT PENTRU CONTINUAREA LUCRARILOR IN ZONA HELEI demonstreaza ca cineva, undeva, SIMULEAZA - sub masca democratiei - ceea ce constiituie atributie de serviciu...De aici si pana la LIPSA DE INCREDERE a populatiei in administratia publica locala NU MAI ESTE MULT!!! Urmatoarele alegeri locale o vor demonstra...
Nicolae
07 oct 16:46
+0
VOTURI
-0
RASPUNS PENTRU GICU: Este o mare diferenta intre cele doua situatii! Cei din zona Halei Matache (adica "riveranii" in termeni tehnici) vor sa se termine santierul si mizeria generata de el de peste 3 ani, INDIFERNTE CE SOLUTIE TEHNICA SE VA ADOPTA in privinta Halei Matache! Oricum in halul in care au adus-o nepasarea edililor si impotenta autoritatilor SE VA DARAMA SINGURA in aceasta iarna!
Nicolae
07 oct 15:12
+0
VOTURI
-0
DE CE NU VAD PROIECTANTII SI ARHITECTII PMB SI SOLUTIA DARAMARII MAGHERNITELOR SITUATE VIS-A-VIS DE MULT DISPUTATA SI DISCUTATA HALA MATACHE???? Nu doresc sa curme suferintele riveranilor si circul mediatic? Vestea senzationala de mai sus nu schimba cu nimic situatia...
Tudor
07 oct 14:32
+0
VOTURI
-0
@Sigur acest lucru s-a intamplat din ordinul lui Oprescu. Nu are treaba Basescu cu astea. Dar cum voi aveti probleme psihice, o sa spuneti si ca Al Doilea Razboi Mondial tot din vina lui a inceput. :))
Contrariat
07 oct 14:29
+0
VOTURI
-0
mi-i sila de voi astia care l-ati votat pe oprescu...

Nu poţi să înţelegi Parisul, de exemplu, fără le petit bistro du coin, micul bistro din colţ. Nu se poate, nu există. Acel oraş nu există. În momentul în care o să dispară bistro-ul, o să dispară Parisul.
Bogdan
07 oct 14:14
+0
VOTURI
-0
Poate trec jandarmii, asa in pauza de masa, si pe la Universitate, sa desfiinteze protestul perpetuu.
Vali
07 oct 13:29
+0
VOTURI
-0
Foarte bine ca i-au saltat jandarmii, dar ar fi trebuit sa-i si amendeze ca sa se invete minte.
Nicusor si gasca lui de santajisti ong-isti au avut sansa democratica de a candida la alegeri si am descoperit ceea ce stiam deja: ca aberatiile lui sunt sprijinite de 5-6% din electorat.
Nu inteleg de ce lucrarile de constructie din zona sunt tinute in loc de sacalii astia atata vreme cat s-a demonstrat ca majoritatea populatiei nu e de acord cu ei.
Gicu
07 oct 11:08
+0
VOTURI
-0
Pai daca e dupa ce vor cei din zona, de ce s-a mai construit pasajul Basarab, ca cei din zona nu vroiau :)????
Jan
07 oct 09:58
+0
VOTURI
-0
Dar pe Ghise si gasca de uslinosi nu-i "ridica" politia cand polueaza aerul de langa Gradina Botanica ?
politicata.wordpress.com
07 oct 04:34
+0
VOTURI
-0
NICI NISTE BULANE LA FUND NU LE STRICAU, OENGISTI DE PROFESIE, ADICA AIA DIN ZONA VOR UNA, DAR S-A TREZIT NICU SORDAN CA EL VREA ALTA...

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h