Nicuşor Dan: Toaletările arborilor, oprite în această primăvară şi vară



Deputatul independent Nicuşor Dan atrage atenţia asupra faptului că, printr-o dispoziţie a Direcţiei de Mediu din Primăria Capitalei, toaletările arborilor din spaţiile publice au fost oprite pentru această primăvară şi pentru această vară şi îi îndeamnă pe bucureştenii care sesizează abateri să suna la Poliţia Locală sau la Garda de Mediu.

Toaletari arbori
Toaletări arbori

"Am solicitat public în 31 martie primarului Gabriela Firea să dispună oprirea toaletărilor arborilor din spaţiile publice din Bucureşti. Printr-o dispoziţie din 6 aprilie aplicabilă începând cu 8 aprilie, semnată de directoarea Direcţiei de Mediu din Primăria Capitalei, toaletările au fost oprite pentru această primăvară şi pentru această vară. Motivaţia deciziei este că a început perioada de vegetaţie, iar tăierile sunt nocive în această perioadă. (...) Dacă mai întâlnesc toaletări, rog bucureştenii să sune la Poliţia Locală sau la Garda de Mediu", arată deputatul de Bucureşti, într-un comunicat transmis Agerpres.

El salută decizia administraţiei "chiar dacă este cu caracter temporar". Totodată, acesta îşi exprimă speranţa ca în toamnă să existe o discuţie serioasă pe tema îngrijirii arborilor, mai ales în contextul în care specialiştii afirmă că "poluarea creşte atât riscul transmiterii coronavirusului, cât şi incidenţa cazurilor grave" generate de aceasta.

Nicuşor Dan adaugă că toaletările din toamna lui 2019 şi din primăvara lui 2020 "au fost permise în Bucureşti printr-o dispoziţie cu caracter general" emisă de Direcţia de Mediu a Primăriei Capitalei în 4 octombrie 2019.

"Prin decizia din 2019, orice administrator de spaţiu verde public din Bucureşti putea să taie cum considera necesar. De ani de zile toaletările au fost desfăşurate neprofesionist, au dus la distrugeri de arbori şi sunt unul dintre factorii importanţi ai poluării din ultimii ani. Specialiştii au atras în mod constant atenţia asupra acestui fenomen. Nu există un act normativ care să reglementeze gestionarea corectă a arborilor din Bucureşti. Administraţiile subordonate primăriilor din Bucureşti încredinţează intervenţiile unor firme care nu au specialişti. Acestea taie excesiv pentru ca rezultatul intervenţiei lor să se vadă (aşa înţeleg să îşi justifice munca) şi pentru că muncitorii fructifică adesea lemnul obţinut", subliniază el.

Nicuşor Dan invocă standardul american ANSI A300, recunoscut internaţional pentru îngrijirea arborilor, care recomandă ca prin intervenţie să nu se taie mai mult de 25% din coroana crescută în ultimul an.

"În viitor, Direcţia de Mediu trebuie să angajeze specialişti care să ştie să contracteze firme specializate, cu indicatori bine precizaţi, pentru o întreţinere corectă a arborilor de pe spaţiile publice", adaugă deputatul.

Etichete: arbori, Bucureşti, masura, nicuşor dan, toaletari arbori

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE