Nicușor Dan va ieși din Asociația Salvați Bucureștiul, care are 15 procese împotriva PMB



Asociația „Salvați Bucureștiul", fondată de Nicușor Dan, are 15 procese cu Primăria Capitalei. Toate se referă la legalitatea unor autorizații. Primarul ales al Capitalei vrea să lase deznodământul la îndemâna justiției. Nicușor Dan a declarat la Digi24 că nu iși va schimba poziția, chiar dacă trece de cealaltă parte a baricadei, prin preluarea funcției de primar al Capitalei.

Nicusor Dan
Nicuşor Dan
Foto: captura video

„Sunt membru fondator al Asociației Salvați Bucureștiul. Această asociație, de la începutul ei până în acest moment, are 400 de procese cu totul, multe dintre ele s-au finalizat. Din acest moment, așa, la ochi, estimez că Asociația are undeva la 50 de procese deschise, dintre care vreo 15 cu Primăria Capitalei. O să ies din situația de incompatibilitate și n-o să mai fiu membru al Asociației Salvați Bucureștiul înainte de a fi numit primar general, deci n-o să fiu în situația în care o să fiu și primar, și membru al Asociației Salvați Bucureștiul", a anunțat Nicușor Dan, miercuri seara, la Digi24.

„În ceea ce privește aceste procese, e foarte simplu: judecătorii sunt deja investiți cu ele. În esență, fiecare dintre ele se referă la legalitatea unui act emis de Primăria Capitalei sau de primăriile de sector și judecătorul va decide dacă ce spunea Asociația, în care eram și eu în acel moment, sau ce spunea Primăria, în care nu eram la acel moment, cine are dreptate. N-o să vin acum, dacă Primăria Capitalei a dat, vă dau exemplul cel mai simplu, a dat o autorizație pentru un imobil de 9 etaje pe str. Vasile Lascăr, zonă istorică în care toate clădirile au trei etaje, și eu ca membru al Asociației Salvați Bucureștiul am spus că acea autorizație este nelegală, n-o să vin acum ca primar să pun că e legală! Sunt, totuși, aceeași persoană, cu aceeași conștiință, cu aceeași judecată", a explicat Nicușor Dan.

„Punctul de vedere al primarului în acel litigiu o să fie că autorizația este nelegală", a precizat primarul ales al Capitalei, Nicușor Dan.

Etichete: Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, nucusor dan, pmb

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE