Nicuşor Dan a încasat o mega-lovitură! Ce s-a întâmplat cu proiectul One Floreasca City



Lovitură grea penttru Nicușor Dan. Curtea de Apel București a admis recursurile declarate împotriva sentinței pronunțate în fond în dosarul 26421/3/2018, unde Nicușor Dan, prin Asociația Salvați Bucureștiul și Asociația SOS Orașul, solicitase suspendarea lucrărilor la proiectul One Floreasca City.

Nicusor Dan
Nicuşor Dan

Instanța de recurs a casat sentința profund nelegală pronunțată în fond de Tribunalul București și, în rejudecare, a respins în totalitate cererea de suspendare a actelor administrative în baza cărora se începuse deja edificarea proiectului.

Această decizie confirmă faptul că proiectul One Floreasca City, dezvoltat de One United în parteneriat cu Auchan, pe terenul aferent vechii platforme Automatica din București, nu generează nici un impact negativ pentru locuitorii cartierului Floreasca. Totodată, confirmă că actele folosite de investitor pentru începerea lucrărilor - planul urbanistic zonal, acordul de mediu și autorizația de construire - au fost și rămân perfect valabile.

Important de precizat, dezvoltatorul va ceda municipalității o suprafață de teren de aproximativ 1.000 de mp și va suporta costuri de aproximativ 1,5 milioane de euro pentru realizarea lucrărilor de infrastructură rutieră care vor ajuta la descongestionarea traficului care sufocă Bucureștiul.

Astfel, Calea Floreasca va fi lărgită de la 4 la 6 benzi, cu câte o bandă suplimentară pentru fiecare sens de mers (pe sectorul cuprins între str. Glinka și b-dul. Mircea Eliade. Totodată, va fi implementată o nouă soluție de trafic și semaforizare în intersecția b-dul. Mircea Eliade / Calea Floreasca / str. Ceaikovski, prin adăugarea de benzi specializate pentru virare la stânga și respectiv la dreapta, se vor schimba echipamentele de semaforizare cu unele noi, compatibile cu sistemul de management al traficului din municipiul București (BTMS), se vor realiza noi alveole modernizate pentru stațiile de autobuz.

Potrivit studiului de trafic realizat, indicii actuali de utilizare a capacităților intersecțiilor din zonă vor scădea efectiv, ca urmare a măsurilor menționate anterior (astfel, dacă în prezent indicele de utilizare a capacității pentru intersecția Calea Floreasca cu bulevardul Mircea Eliade este de 150,8%, iar pentru intersecția Calea Floreasca cu str. Glinka Mihail este de 104,4%, după realizarea proiectului și după finalizarea lucrărilor la infrastructura rutieră, pentru intersecția Calea Floreasca cu b-dul. Mircea Eliade indicele de utilizare a capacității va fi de doar 97,6%, iar pentru intersecția Calea Floreasca - str. Glinka Mihail va fi de doar 87,3%.

Reamintim că Asociația Mișcarea Civică Miliția Spirituală alături de Asociația Pentru Conservarea Integrată a Patrimoniului Național și Cultural solicitaseră instanței suspendarea autorizației de construire.

Etichete: nicuşor dan, one floreasca city

0/1 COMENTARII
vlad
02 Jul 12:44
+0
VOTURI
-0
Cum sa spui ca o groaza de blocuri noi nu o sa afecteze viata din cartier?? Ce conteaza ca se mai adauga o banda pe o bucatica de bulevard?? :)) Numai la noi nu se cere si acceptul vecinilor pt proiecte de tipul asta.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE