NOAPTEA MUZEELOR 2016. Măsuri de ordine publică pentru marele eveniment de sâmbătă seara



Jandarmeria Capitalei va asigura ordinea şi siguranţa publică în zona a 34 de instituţii culturale din Bucureşti deschise publicului în noaptea de 21 mai a.c. cu ocazia evenimentului „Noaptea Muzeelor".

Masuri de ordine publica pentru Noaptea Muzeelor
Măsuri de ordine publică pentru Noaptea Muzeelor

Peste 100 de jandarmi vor supraveghea desfăşurarea vizitelor la muzee şi la alte instituţii culturale din Capitală şi vor patrula pe principalele trasee de deplasare ale vizitatorilor pentru prevenirea actelor de tulburare a ordinii publice. De asemenea, jandarmii vor fi prezenţi în zonele unde există mari aglomerări de persoane, în staţiile R.A.T.B. şi pe liniile mijloacelor de transport în comun care duc către obiectivele deschise, se arată într-un comunicat. 

Totodată, între orele 18.00-22.00, Direcţia Cultură Sport şi Turism din cadrul P.M.B. va organiza un concert în Parcul Carol I, pe platoul din intrarea Fântâna Zodiac, la care vor participa aproximativ 2.000 de persoane, iar între orele 19.00 – 22.00, Muzeul Naţional de Istorie a României va organiza simularea unei acţiuni de luptă urbană între militari români şi germani, din timpul Primul Război Mondial, în Centrul Istoric, pe str. Poştei, la care vor participa aproximativ 20 de persoane.

Pentru evitarea incidentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure ordinea publică, Jandarmeria Capitalei face următoarele recomandări. Astfel, cei care participă la acest eveniment să manifeste răbdare, să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură. În cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicite ajutorul echipajelor de jandarmi aflate în apropiere. Să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale. 

NOAPTEA MUZEELOR, INSTITUŢIILE CULTURALE PARTICIPANTE:

1. Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa"din Şoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff nr.1;
2. Muzeul Naţional de Geologie din Şoseaua Kiseleff, nr. 2;
3. Muzeul Naţional de Istorie a României din Calea Victoriei nr.12;
4. Muzeul Naţional de Artă al României din Calea Victoriei 49-53;
5. Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Şoseaua Kiseleff, nr. 3
6. Muzeul Municipiului Bucureşti - Palatul Suţu din Bulevardul Ion C. Brătianu 2;
7. Casa Filipescu–Cesianu/Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu"(temporar) din Calea Victoriei 151;
8. Muzeul Naţional de Artă Contemporană – MNAC din Str. Izvor 2 - 4, Palatul Parlamentului, aripa E4;
9. Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" din Şoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff, nr. 28-30;
10. Muzeul Naţional "George Enescu" din Calea Victoriei nr. 141
11. Muzeul George Severeanu din Str. Henri Coandă nr. 26;
12. Muzeul Memorial C.I. şi C.C. Nottara din Bd. Dacia, 105;
13. Muzeul Theodor Aman din Str. C.A. Rosetti nr. 8;
14. Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi din str. Londra, nr. 39;
15. Muzeul Căilor Ferate – CENAFER din Str. Calea Griviţei, nr. 193 B;
16. Muzeul Naţional al Aviaţiei Române din Str. Fabrica de Glucoză nr. 2-4;
17. Muzeul de Artă "Vasile Grigore pictor şi colecţionar" din Strada Maria Rosetti 29;
18. Muzeul Naţional al Pompierilor din Bd. Ferdinand I, nr. 33;
19. Muzeu Naţional Tehnic prof. ing. Dimitrie Leonida din Str. Candiano Popescu, nr. 2;
20. Muzeul "Ligia şi Pompiliu Macovei" din Str. 11 iunie nr. 36-38;
21. Muzeul Naţional Cotroceni din Bulevardul Geniului nr. 1(Palatul Cotroceni);
22. Muzeul Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu Storck din Strada Vasile Alecsandri, nr.16;
23. Muzeul Victor Babeş din Str. Andrei Mureşanu nr. 14 A;
24. Muzeul de Artă Veche Apuseană „Ing. Dumitru Furnică - Minovici" din Strada Nicolae Minovicim, nr.3;
25. Muzeul de Artă Populară "Doctor Nicolae Minovici", Str. Doctor Nicolae Minovici, nr.1;
26. Casa Memorială Tudor Arghezi din Str. Mărţişor nr. 26.
27. Muzeul U.A.U.I.M. din str. Academiei nr. 18-20;
28. Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" din Calea Victoriei nr. 88;
29. Arhivele Naţionale ale României din Bd. Regina Elisabeta nr. 49;
30. Universitatea "Spiru Haret" - Facultatea de Arhitectură din Str. Ion Ghica nr.13;
31. Casa Experimentelor din Calea Vitan, nr. 242 - Intrarea prin Splaiul Unirii;
32. Orăşelul Cunoaşterii din str. Pajurei, nr. 3A;
33. Opera Comică pentru Copii din Calea Giuleşti, nr. 16;
34. Cimitirul Bellu din Calea Şerban Vodă, nr. 249 (sculpturi şi piese de teatru).

Etichete: muzee noaptea muzeelor, muzee participante, Noaptea Muzeelor, noaptea muzeelor 2016, noaptea muzeelor jandarmerie, program muzee

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE