Un nou dosar penal, deschis pe numele lui Sebastian Ghiță



Un nou dosar penal, deschis pe numele lui Sebastian Ghiță. Potrivit unor surse, citate de Realitatea TV, deputatul este acuzat de dare de mită, spălare de bani și instigare la abuz în serviciu. Procurorii ar urma să ia noi măsuri asiguratorii.

Noi acuzatii pentru Sebastian Ghita. Deputatul, chemat la DNA
Noi acuzații pentru Sebastian Ghiță. Deputatul, chemat la DNA

Un nou dosar penal, deschis pe numele lui Sebastian Ghiță. Deputatul este acuzat de dare de mită, spălare de bani și instigare la abuz în serviciu. 

Comunicatul DNA: 

"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:

BĂDESCU IULIAN, primar al municipiului Ploiești, la data faptelor, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
- luare de mită,
- abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit,

GHIȚĂ SEBASTIAN AURELIAN, deputat în Parlamentul României, la data faptelor, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
- dare de mită,
- instigare la abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit,
- spălare de bani.

În ordonanța de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2013, suspectul Bădescu Iulian, în calitate de primar al municipiului Ploieşti şi ordonator principal de credite, cu încălcarea prevederilor legale, la instigarea suspectului Ghiţă Sebastian Aurelian, a acordat unui club sportiv, susținut de acesta din urmă, o finanţare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local, în sumă de 1.500.000 lei, ce constituie atât prejudiciu adus unității administrativ teritoriale cât și un folos necuvenit, obţinut de asociaţia respectivă.

Această finanțare a avut loc în contextul unei selecţii de proiecte privind programul ,,Promovarea sportului de performanţă”, organizată, în baza legii privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, de către Clubul Sportiv Municipal Ploieşti (instituţie aflată sub autoritatea Consiliului Local Ploieşti).

Pentru alocarea sumei respective de bani, suspectul Bădescu Iulian a pretins şi primit de la suspectul Ghiţă Sebastian Aurelian, prin intermediul unei societăți comerciale controlate de acesta din urmă, un imobil (casă de locuit) situată în municipiul Ploieşti, în valoare de 1.041.600 lei, sumă din care suspectul Bădescu Iulian a suportat personal doar 124.000 lei.

Pentru a nu exista suspiciuni cu privire la modul fraudulos de dobândire, imobilul respectiv a făcut obiectul unei pretinse promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare, încheiată în luna august 2013, între două firme controlate de cei doi suspecți.

În perioada septembrie 2013 – ianuarie 2014, suspectul Ghiţă Sebastian Aurelian, a disimulat adevărata natură a provenienţei a imobilului, prin efectuarea unor plăţi (reprezentând cesionarea fictivă a unei mărci înregistrate la OSIM) din contul unei firme controlate de acesta, către o societate administrată în fapt de suspectul Bădescu Iulian.

Ulterior, această sumă de bani a fost transferată de suspectul Bădescu Iulian către o altă societate controlată de suspectul Ghiţă Sebastian Aurelian, justificându-se astfel plata contravalorii imobilului dat cu titlu de mită".

"Una dintre acuzații vizează achiziționarea de către primarul Iulian Bădescu, de la o firmă pe care se presupune că o controlez, a unui imobil. Eu nu am responsabilitate directă în firmă și presupunerea că eu aș controla acestă firma trebuie dovedită. Valoarea respectivului imobil și finanțarea primită de echipa de baschet de la primărie sunt egale si atunci de ce firma ar fi dat vila primarului când ar fi putut da banii direct echipei de baschet", a declarat Sebastian Ghiță la ieșirea din sediul DNA. 

Deputatul este acuzat de noi fapte de corupţie pe care le-ar fi comis în perioada 2012 – 2013, potrivit unor surse judiciare. Sebastian Ghiță i-ar fi dat primarului din Ploiești, Iulian Bădescu, o vilă în valoare de 1 041.000 lei, în schimbul unor finanțări de la primăria Ploiești.

Procurorii ar urma să ia noi măsuri asiguratorii.

În același dosar, a fost chemat, marți, la DNA și fostul primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu.

Declarație martor Tănase Iulian Cristian din 21.05.2015, conform Digi24.ro. 

„În anul 2013, Bădescu Iulian a primit de la S.C. ASESOFT INTERNATIONAL SA Ploieşti despre care este de notorietate că este coordonată de către deputatul Ghiţă Sebastian un imobil situat în Cartierul Albert al municipiului Ploieşti cu destinaţia casă de locuit.

Bădescu Iulian a fost cel care a hotărât ca imobilul respectiv să facă obiectul unei promisiuni de vânzare cumpărare încheiat între S.C. BIPRESS SRL Plopeni ca promitent cumpărător şi S.C. ASESOFT INTERNATIONAL SA Ploieşti – proprietar al imobilului.

La puţin timp după ce am semnat în calitate de administrator al S.C. BIPRESS SRL Plopeni promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare pentru imobilul respectiv, Bădescu Iulian mi-a spus că trebuie să încheiem un contract prin care firma Bipress cesiona marca Drumul Vinului către S.C. SUNSMART INTEGRARE IT SRL Ploieşti, societate ale cărei date de identificare mi-au fost transmise pe e-mail, din câte îmi amintesc de Chirilă Sorin – reprezentantul S.C. ASESOFT SA. Preţul cu care marca urma să fie cesionată mi-a fost comunicat de Bădescu Iulian, respectiv 900.000 lei. Pentru a redacta contractul de cesiune am apelat la serviciile unei avocate din Bucureşti specializată în relaţia cu O.S.I.M. care a rămas surprinsă când i-am spus că preţul mărcii era de 900.000 lei în sensul că era foarte mare. Când a fost redactat contractul l-am anunţat pe Sorin Chirilă care mi-a spus să merg la sediul lor, pe strada Mihai Bravu nr. 10, în Ploieşti. Cu acea ocazie l-am cunoscut personal pe Săndulescu Cristian ca reprezentant legal al S.C. SUNSMART INTEGRARE IT SRL Ploieşti şi pe care îl văzusem anterior în cercul de apropiaţi ai lui Ghiţă Sebastian. După semnarea contractului, am emis facturi parţiale pentru marca Drumul Vinului pe care le duceam personal la sediul Asesoft şi le predam angajaţilor de acolo. Sumele de bani încasate în contul S.C. BIPRESS SRL Plopeni le-am redirecţionat, din dispoziţia lui Bădescu Iulian către S.C. ASESOFT SA Ploieşti cu titlu de contravaloare a imobilului din Cartierul Albert în care Bădescu Iulian se mutase cu familia sa.

În urma acestor operaţiuni am perceput că respectivele tranzacţii au fost formale, doar scriptice, în realitate Bădescu Iulian a beneficiat de imobilul din Cartierul Albert cu titlu gratuit”.

Etichete: corupţie, DNA, Sebastian Ghiţă

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE