Noi reguli pentru racordarea la reţeaua de gaze



Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a elaborat un nou regulament, aflat deocamdată în stadiul de proiect, referitor la racordarea la sistemul de distribuţie a gazelor naturale. Reglementarea introduce câteva termene foarte clare, pe care distribuitorul de gaze trebuie să le respecte faţă de oricine vrea să se racordaze, scrie economica.net.

Noi reguli pentru racordarea la reteaua de gaze
Noi reguli pentru racordarea la reţeaua de gaze

Iată etapele care trebuie parcurse pentru racordarea la reţeaua de gaze, aşa cum apar în regulament, cu menţiunea că OSD înseamnă Operator al Sistemului de Distribuţie, iar SD Sistem de Distrbuţie:

a) depunerea de către solicitant a unei cereri de racordare;

b) stabilirea soluției tehnice de alimentare cu gaze naturale a locului de consum;

c) emiterea avizului tehnic de racordare sau a refuzului de racordare la sistemul de distribuție a gazelor naturale/sistemul de distribuție închis, după caz;

d) încheierea contractului de racordare cu OSD/OSDI, după caz;

e) achitarea tarifului de racordare la OSD/OSDI, după caz;

f) proiectarea instalației de racordare la SD/SDI, după caz;

g) verificarea proiectelor tehnice de către OSD/OSDI, după caz, prin intermediul verificatorilor atestați ANRE

h) executarea instalației de racordare la SD/SDI, după caz;

i) recepția tehnică și punerea în funcțiune a instalației de racordare la SD/SDI de către OSD/OSDI, după caz.

Ce termene impune noul Regulament

Distribuitorul de gaze are la dispoziţie 30 de zile pentru a da un răspuns la cererea de racordare, termen care curge de la momentul în care solicitantul a depus documentaţia completă. De reţinut că, dacă solicitantul nu depune toate actele, distribuitorul trebuie să îi comunice în maximum 30 de zile ce mai are de adus, iar solicitantul are obligaţia să completeze documentaţia îm maximum 30 de zile de când a fost anunţat.

Dacă distribuitorul va da un răspuns pozitiv la cerere, va emite un acord tehnic de racordare (ATR), cu soluţia tehnică, şi care include şi costurile necesare racordării. Dacă va da un răsouns negativ, el trebuie argumentat şi trebuie să conţină şi soluşiile tehnice pe care distribuitorul trebuie să le găsească pentru a racorda ulterior solicitantul la reţeaua de gaze.
În termen de 30 de zile de la emiterea ATR, se încheie contractul de racordare la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale între distribuitor şi solicitant. În termen de cinci zile de la semnarea contractului trebuie plătit tariful de racordare.

Realizarea propriu zisă a racordării şi punerea în funcţiune a instalaţiei se realizează în termen de maximum 30 de zile de la momentul obţinerii autorizaţiei de construire a instalaţiei, de la autorităţile locale. În acest regulament nu este specificat vreun termen în care se eliberează această autorizaţie, este specificată doar obligaţia distribuitorului ca, în termen de 60 de zile de la încheierea contractului de racordare, să depună la primărie documentaţia tehnică pentru obţinerea autorizaţiei de construire

Etichete: gaze, racordare retea de gaze, retea de gaze

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE