Noi restricții privind parcarea pe trotuar. Distanța minimă pentru pietoni trebuie să fie de 2 metri



Parcarea pe trotuar ar putea fi interzisă în cazurile în care nu poate fi asigurat un spaţiu de minimum doi metri pentru pietoni. Asta este propunerea unui senator PNL care a şi depus un proiect de lege în acest sens. El susţine că spaţiul de 1 metru, cât prevede legislaţia actuală, este insuficient, mai cu seamă pentru persoanele imobilizate în scaune cu rotile sau părinţii cu cărucioare pentru bebeluşi.

Noi restrictii privind parcarea pe trotuar. Distanta minima pentru pietoni trebuie sa fie de 2 metri
Noi restricții privind parcarea pe trotuar. Distanța minimă pentru pietoni trebuie să fie de 2 metri

Trotuarele s-au transformat în locuri de parcare, în București. Oamenii par să se fi obişnuit cu situaţia. La rândul lor, şoferii spun că efectiv nu au unde să parcheze.

Senatorul PNL Valeriu Todiraşcu, susţine însă că parcarea pe trotuar trebuie să se facă numai în locurile marcate, iar spaţiul de trecere al pietonilor să nu fie mai mic de doi metri. Actuala lege prevede doar un metru.

"... Acest spaţiu de numai 1 metru este, evident, insuficient chiar pentru deplasarea a doi pietoni în acelaşi sens sau în sensuri opuse şi cu totul necorespunzător pentru deplasarea cu un cărucior de copii sau deplasarea persoanelor cu dizabilităţi în cărucioare cu rotile...", se precizează în expunerea de motive a proiectului de lege, citată de Digi24.ro

În plus, susţine iniţiatorul, cei doi metri, ar permite şi intervenţia ambulanţei sau a pompierilor în caz de necesitate.

Legea urmează să intre în dezbaterea Senatului, în luna februarie, la începutul noii sesiuni parlamentare.

 

 

Etichete: lege, parcare, PNL, proiect, trotuar, Valeriu Todiraşcu

0/3 COMENTARII
ccc
12 Jan 03:56
+0
VOTURI
-0
Am asistat la o situatie in care o mama cu carucior pentru gemeni a fost nevoita sa iasa pe carosabil, din cauza unor soferi nesimtiti, pentru a-si putea continua drumul. B-dul Uverturii, Militari.
legea logica
11 Jan 22:17
+0
VOTURI
-0
masinile nu au ce cauta pe trotuare, masinile stau pe strada pe carosabil iar pietonii pe trotuare asta e in toata Europa, asta e Legea in toata Europa, in oricare din tarile astea nu vezi masini parcate pe trotuare si masini parcate pe trecerea de pietoni si masini parcate pe rampele de la coltul strazilor pentru carucioare. daca stau acolo vine politia in 15 min si taie amenda pentru ca nu au ce cauta acolo. daca stazile au fost proiectate cu trotuare si spatii pietonale si spatii verzi acestea nu trebuie folosite de catre soferi pentru masini, altfel in Romania ar trebui sa renunte la trotuare de tot? pentru ca nu au sens...
vlad
11 Jan 15:18
+0
VOTURI
-0
Poate sa puna si 10 metri, daca nu se ocupa nimeni sa se respecte legea este inutil. Cate trotuare nu au nici macar acel 1 metru eliberat??? Doamne fereste sa ajungi imobilizat in scaun cu rotile in orasul asta. Nici nu-mi pot imagina ce terifiant trebuie sa fie sa umbli in scaun pe strada, sa vina masina si sa nu ai unde sa te ascunzi... ca pieton te bagi intre masini, dar in scaun ce faci?

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE